Mănăstirea Costamonitu

A fost zidită la început de Impăratul Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, care se mai numeste si mânăstirea lui Constantin. Ruinându-se, a fost zidită măreată si frumoasă cu ajutoare date de Impăratii Rusiei.

Mănăstirea Sf. Pantelimon

Această mănăstire a fost întemeiată prin sec. XI sub împărăţia lui Alexe I. Comneanul, de către câtiva călugări veniti din Rusia si au avut ca la 3000 călugări. Între 1812-1821, Scarlat Calimah domnul Moldovei a zidit din temelie, biserica şi chiliile. Pictura este de o frumuseţe rară.

Mănăstirea Vatopedu

Telefoane 0030 377 61219, 0030 23770 23219 Fax 0030 23770 23657 Ctitorul ei fondator dintru inceput a fost marele împărat Constantin (ca mulţumire că Maica Domnului l-a scăpat pe fiul său Arcadie de la înec). Pe la 361-363 tot Sfântul Munte a fost pustiit de păgâni. În (379-395) a fost refacută de împăratul Teodosie cel Mare, iar pe la anul 860 a fost iară prădată de către Beduinii Siriaci. Ctitorie veche a lui Alexandru Lăpuşneanu (domnul Moldovei), care în a doua domnie (1563-1568), dăruieşte pe lângă o cupă mare de argint şi bătută cu solzi de aur, din care a băut şi doamna sa dintr’însa, şi merticul anual de 300 galbeni roşii. În acea vreme se aflau ca la 300 călugări în mănăstire. Este situată în partea de nord-est a peninsulei Athos. It was built in 972, founded by the monks Athanasios, Nicholas and Antonios, all three students of Saint Athanasios the Athonite. Today’s buildings were erected during the years of the emperor Manuel the first Komnenon. Sfânta Mânăstire Vatopedu se situează pe locul doi în ierarhia mânăstirilor. Este idioritmică şi este locuită de 50 de călugări (1990).

Mănăstirea Marea Lavră

Această sfântă mănăstire a fost întemeiată pe la anul 963 prin osârdia pustnicului Atanasie din Trapezunda, si cu ajutoare bănesti date de catre împăratii Bizantini, Nichifor Foca (963-959) si loan Tzimisca (969-973). Ruinându-se cu vremea a fost înfrumusetată de către domnitorii tării Românesti: Alexandru-Basarab si Vladislav-Basarab (1364-1374). Ei au dăruit si o icoană a sf. Athanasie cel Mare de mare artă lucrată în argint si aur. Intr-o parte si alta a icoanei se văd chipurile gravate ale lui Vladislav-Basarab si al sotiei sale d-na Ana Vintilă-Vodă. Voevodul Ungro-Vlahiei (1532-1535) cu fiul lor Drăghici au dăruit o icoană numita. “Egumenita”. Mai târziu Neagoe Basarab a reînoit-o acoperind-o cu plumb si înfrumusetând-o. Matei Basarab a zidit biserica Sf. Mihail (1691) pe ai cărei pereti este zugrăvit ca Ctitor Gavril-Movilă. D-l Moldovei trimetea câte 15 mii talere anual. Această M-tire avea pe vremuri ca la 200 de călugări greci.

Mănăstirea Hilandar

Această sfântă mănăstire a fost zidită de Vlădica sârbesc, Stefan Nemanici la 1151-1195, care în călugărie luă numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava. La această M-re se află două icoane făcătoare de minuni. Una numită „Trirucita“ (cu trei mâini) fiindcă sub mâinele Maicii Domnului este zugrăvită si mâna Sf. Ioan Damaschin.

Schitul Lacu

O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru (sau Lacu) situat la o jumătate de oră distanţă de mers pe jos faţă de Sfânta Mănăstire Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o altitudine de 280 m între Marphonou şi Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugării din Moldova. Astăzi este format din 8 chilii şi este locuit de 39 de călugări români.

Valea Schitului Lacu

Schitul LACU cuprinde:

- Biserica Mare cu hramul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, unde sa fac slujbele in Duminici si sarbatori

si 8 (opt) chilii razletite pe o suprafata relativ intinsa, fiecare cu paraclisul (biserica) ei, unde in fiecare se slujesc zilnic Sfanta Liturghie si cele sapte laude:

1. Chilia BUNA VESTIRE - 9 vietuitori
Staret: parintele Stefan

2. Chilia SFANTUL ARTEMIE - 8 vietuitori
Staret: parintele Pimen

3. Chilia SFANTUL PROOROC ILIE - 2 vietuitori
Staret: parintele Sofronie

4. Chilia INTAMPINAREA DOMNULUI - 4 vietuitori
Staret: parintele Acachie

5. Chilia INALTAREA DOMNULUI - 4 vietuitori
Staret: parintele Paisie

6. Chilia SFANTUL IERARH NICOLAE - 5 vietuitori
Staret: parintele Rafael

7. Chilia ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI - 3 vietuitori
Staret: parintele Isidor (ajutor grabnic)

8. Chilia SFANTUL ANTONIE CEL MARE - 4 vietuitori
Staret: parintele Nichifor (ajutor grabnic)

Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Schitul Prodromu

Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (sau Prodromu) aparţine Sfiintei Mănăstiri a Marii Lavra. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavra, pe un deal stâncos, la altitudine mică. În 1857 a fost vândut la doi călugări români, Nectarie şi Nifon. După aceasta a fost recunoscut ca schit. Este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice.

---

Adresa si telefonul schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos:

Schitul Românesc Prodromu
Sf. Munte Athos
630 86 Kareia
Grecia

Tel: 003 / 0377-23294
Fax: 003 / 0377-23788

Mănăstirea Zografu

Ctitorii ei fondatori sunt trei frati, Moise, Aron şi Ioan, din neamul împăratului Iustinian, originar din Ohrida (Macedonia). Acesti trei frati au sihăstrit aci într-o desime mare de copaci, căutând si găsind locul au zidit M-rea de o frumusete nespusă pe la începutul sec. X, sub împăratul Leon cel Intelept 886-912. Nestiind ei ce nume să-i dea, au făcut rugi fierbinti si cu post mare, cu lacrimi s-au rugat, să le descopere Dumnezeu ce nume să-i dea.

Influenţe şi limbi vorbite

România

Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (sau Prodromu) aparţine Sfiintei Mănăstiri a Marii Lavra. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavra, pe un deal stâncos, la altitudine mică. În 1857 a fost vândut la doi călugări români, Nectarie şi Nifon. După aceasta a fost recunoscut ca schit. Este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice.

Schitul Lacu

O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru (sau Lacu) situat la o jumătate de oră distanţă de mers pe jos faţă de Sfânta Mănăstire Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o altitudine de 280 m între Marphonou şi Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugării din Moldova. Astăzi este format din 8 chilii şi este locuit de 39 de călugări români.

Istoricul Sfântului Munte Athos

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km , ria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui.

Hărţi

Lista mănăstirilor

Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită:

1. Mănăstirea Marea Lavră (gr.: Μεγίστης Λαύρας)
2. Mănăstirea Vatopedu (gr.: Βατοπαιδίου)
3. Mănăstirea Iviru (gr.: Ιβήρων)
4. Mănăstirea Hilandaru (gr.: Χιλανδαρίου, sârbeşte: Хиландар)
5. Mănăstirea Dionisiu (gr.: Διονυσίου)
6. Mănăstirea Cutlumuş (gr.: Κουτλουμουσίου)
7. Mănăstirea Pantocrator (gr.: Παντοκράτορος)
8. Mănăstirea Xiropotamu (gr.: Ξηροποτάμου)
9. Mănăstirea Zografu (gr.: Ζωγράφου)
10. Mănăstirea Dochiaru (gr.: Δοχειαρίου)
11. Mănăstirea Caracalu (gr.: Καρακάλλου)
12. Mănăstirea Filoteu (gr.: Φιλοθέου)
13. Mănăstirea Simonos Petras (gr.: Σίμωνος Πέτρας)
14. Mănăstirea Sfântul Pavel (gr.: Αγίου Παύλου)
15. Mănăstirea Stavronichita (gr.: Σταυρονικήτα)
16. Mănăstirea Xenofont (gr.: Ξενοφώντος)
17. Mănăstirea Grigoriu (gr.: Γρηγορίου)
18. Mănăstirea Esfigmenu (gr.: Εσφισμένου)
19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon (gr.: Αγίου Παντελεήμονος)
20. Mănăstirea Constamonitu (gr.: Κωνσταμονίτου)

Mănăstirea Esfigmenu

Istoricul acestei sfinte mănăstiri este următorul:
În mai multe nopţi cuviosii călugări au fost desteptaţi de un zgomot cu lovituri de toacă. Egumenul împreună cu ceilalti cuvioşi au ascultat în ce parte toacă până au aflat locul. Din acest semn au înteles că îngerul le-a arătat locul cel mai frumos, unde au zidit mănăstirea. Strângând ei ajutoare au zidit-o pe locul unde le-a descoperit lor îngerul, numind-o „Simone“ (a tocat). Asa s-a numit mai bine da 200 ani, când si-a schimbat numele în Esfigmenul (Strâmtoare) după poziţia locului.

Mucenici la Muntele Athos

de Arhim. Ghervasie PARASCHEVOPOULOS

Ne aflăm în epoca în care Bizanţul urmărea unirea Bisericii Ortodoxe Răsăritene cu ereticul papă de la Roma. Şi aceasta pentru că împăratul de atunci al Constantinopolului – Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), aştepta de la papa Urban al IV-lea (1261-1264) să ajute politic Imperiul Bizantin. Cu toate acestea, această încercare a împăratului a întâmpinat o statornică împotrivire din partea patriarhului Iosif I (1267-1275).

Dacă în alte situaţii patriarhul era foarte credincios împăratului, în momentul în care împăratul a pus problema unirii, s-a împotrivit „şi a declarat cu jurământ că în nici un caz nu va semna unirea cu ereticul papă“. Niciodată nu va recunoaşte autoritatea papei care este potrivnică Evangheliei, Sfintei Tradiţii şi canoanelor bisericeşti.

Date de contact (telefon şi fax) ale mănăstirilor din Sfântul Munte Athos

Contact	tel (+30) 23770	fax (+30) 23770
Sfânta Comunitate-Sfânta Epistasia	23712 23713
Protoepistatates	23221 23711
Secretariatul principal	23710
Secretariat	23224
Cazare	23714	23315
Lavra cea Mare	23758	23766
Vatopedu	23219	23657
Iviron	23643	23248
Hilandar	23797
Dionisiu	23237	23686
Cutlumuş	23266	23731
Pantocrator	23253	23685
Xiropotamu	23251	23733
Zografu	23247
Dochiariu	23245
Caracalu	23225	23746
Filoteu	23256	23674
Simonos Petra	23254	23707
Sfântul Pavel	23250	23355
Stavronichita	23255	23908
Xenofont	23249	23660
Grigoriu	23218	23671
Esfigmenu	23796	23937
Sfântul Pantelimon	23252	23682
Constamonitu	23228	23901

Reactie athonita la vizita Papei din Turcia

Pe 30 Decembrie 2006, Sfanta Chinotita a Muntelui Athos (toate cele douazeci de manastiri aghiorite) a trimis Patriarhului Vartholomeu o epistola cuprinzand o serie de obiectii fata de ultimele sale actiuni, legate de vizita Papei Benedict XVI la Constantinopol. Unele dintre manastiri au cerut chiar incetarea pomenirii la Liturghie a Patriarhului Vartholomeu.

VEDERE DUHOVNICEASCA - Prefaţă

Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu

M-am sculat odată, într-o noapte, pe la miezul nopţii ca să citesc canonul Sfintei împărtăşanii cu metaniile şi să-mi fac rugăciunile de Pregătire pentru Dumnezeiasca Liturghie, după “Ceea ce esti mai cinstită…”. Pentru că în ziua precedentă, seara, mi-am ostenit trupul peste măsură, după care, mi-am silit si inima la rugăciune peste măsură, până la durere, am slăbit atât de mult în starea mea exterioară, ca şi în cea lăuntrică, încât nu am mai putut nici să mănânc ceva de seară, ci am adormit asa, nemâncat si slăbit.

Pe la miezul noptii deci, sculându-mă din somn, slăbiciunea inimii mele si a trupului erau aceleasi - adică pieptul meu încă nu-si revenise din durerea pe care o suferise de silirea rugăciunii si nici trupul meu nu se odihnise de osteneala peste măsură la care fusese supus. De aceea, neputând să stau în picioare, după obicei, am stat jos, îndreptat cu fata spre răsărit. Si asa stând, lucram rugăciunea, nu cu multă silire, din pricina pe care tocmai am spus-o, însă nu fără durere înlăuntrul pieptului si fără suspine grele ale inimii. Ci, având dureri, suspinam deseori din adâncul fiintei mele, amintindu-mi de mult mestesugita viclenie a demonilor, de nevrednicia mea si de toate celelalte datorii ale mele, pe care totdeauna le datorez lui Dumnezeu si pe care nu le împlinesc nidodată cum trebuie.

Am petrecut astfel aproape o oră si am adormit asa cum sedeam. Si am văzut deodată în vedenie unele lucruri tainice, pe care limba se încurcă si nu poate a le grăi. Si unele din acestea au plecat din amintirea mea de îndată ce mi-am venit în fire, pentru că erau prea înalte si întru totul de neînteles si de necuprins cu mintea. Altele, însă, cu toate că mintea mea se roteste în jurul lor si înfătisarea lor este întipărită în cugetul meu, cu toate acestea, spun, limba mea nu le poate povesti cu claritate si în amănunt, asa cum sunt întipărite în cugetul meu. Insă atât cât ajunge cunoasterea mea scurtă si cât poate limba mea barbară, vorbesc si spun.

Am văzut, deci, în vedenie, pe Domnul nostru Iisus Hnstos, pe Arhiereul nostru mult dorit si preadulce îmbrăcat în vesmânt arhieresc si slujind după rânduiala Bisencii noastre. Dar si Hristos însusi si vesmântul Lui arhieresc mi se înfătisau ca ceva cu totul de necuprins cu mintea.

Eu, cel din urmă, si duhovnicul meu slujeam împreună cu Hristos, dar Hristos era Cel care, în chip de neînteles aducea si Se aducea jertfă. Deoarece Hristos însusi, desi noi slujeam împreună cu El, cu toate acestea, spun, El era săvârsitorul. Slujea împreună cu noi si un diacon care, atunci când pomenea numele crestinilor, plecându-si capul spre Hristos - sau mai bine si mai pe fată să spun precum proorocul: “Pleacă, Doamne, urechea Ta si mă auzi”; plecându-Si Hristos urechea către diacon, a spus: “Să aibă si acestia parte împreună cu Mine în împărătia Mea”. Dar pe diacon n-am putut să-l cunosc cine era. Din obstea staretului meu, câtiva erau de fată la Liturghie, dintre care si doi frati (pe care îi cunosteam foarte bine), ale căror fete erau ca fetele îngerilor si străluceau de Harul lui Dumnezeu. Raze strălucitoare si aurii ieseau din fetele lor. Schima lor si crucea pe care o tineau în mâini, erau mai strălucitoare decât fulgerul. Iar îmbrăcămintea lor, nu pot să spun în cuvinte cum erau, nici chiar dacă asa avea limba îngerilor. Dar în mintea mea stricată si în cugetul meu răvăsit este întipărită înfătisarea slavei si a frumusetii acestor vesminte.

Eu, de îndată ce am văzut că vesmintele acestora si Harul si slava fetelor lor întreceau cu mult orice minte si orice cugetare omenească, m-am minunat si sufletul meu a prins mare evlavie pentru ei, ca pentru dumnezeiestii îngeri si prietenii lui Hristos. Iar camilafca lor era de multe ori mai albă decât zapada.

In timpul Dumnezeiestii Liturghii, staretul meu era coplesit de o bucurie nespusă si veselia inimii lui se revărsa pe fata lui. însă inima mea fiind cuprinsă de evlavie, încă de la începutul Liturghiei, eu plângeam într-una de bucurie si mă lăsam coplesit de dulceata nemăsurată a sufletului. Văzând în fata mea pe preadulcele Iisus, Cel mai preusus de orice dulceată, plângeam bucurându-mă si minunându-mă totodată, deoarece mă învrednicisem să gust din preadulcea vedere si arătare a lui Iisus, Stăpânul meu si Dumnezeul meu, pe care demult sufletul meu o dorise si pentru care ardea inima mea, căutând-o cu suvoi de lacrimi.

Când L-am îmbrătisat, la preacuratul si multdoritul Lui piept, am simtit în cele dinlăuntru ale mele Duhul Cel Sfânt (”Si Duh nou înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele”, cum spunea David), care îmi încălzea duhul si inima si mai mult în iubirea lui Iisus însusi si mă făcea să mă topesc în ceasul acela, precum se topeste ceara, de evlavia ce eram cuprins, care sălta în inima mea, ca ceva viu si făcea ochii mei să verse lacrimi dulci si multe în fata lui Iisus, ca două izvoare răcoroase si dulci.

Luând eu atunci ceva curaj din toate acestea, mi-am deschis necurata mea gură si am spus cu smerenie lui Hristos, vărsând lacrimi: “Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta”.

Si am auzit limba lui Iisus, mai dulce decât zahărul si decât mierea mai îndulcitoare: “Să fie asa cum ai spus” (0 dumnezeiescul! o, preaiubitul!, o preadulcele Tău glas pe care l-a vorbit cea întru totul adevărata Ta gură, Hristoase al meu!). Am spus, iarăsi, cu toată evlavia către Stăpânul meu Hristos: “Iartă-mă, Doamne, că îndrăznesc să vorbesc putin în fata Ta, să spun câteva lucruri pe care de mult doream să Ti le spun”. Si mi-a spus Mântuitorul: “Vorbeste cu curaj, de nimic temându-te”.

Atunci i-am spus cu multă smerenie si cutremurare: “Spune-mi, Doamne, cărticica aceea a mea smerită, pe care am scris-o despre rugăciunea mintii, am scris-o cu Harul Tău sau nu?” Si Acesta mi-a răspuns: “Da, cu Harul Meu a fost scrisă.” Atunci, am spus iarăsi eu: “După ce să înteleg, Doamne, că a fost scrisă cu Harul Tău?” Mi-a spus Mântuitorul: “Din evlavia de care esti cuprins atunci când scrii”. Iarăsi am spus eu: “si cum este aceasta, Doamne? Deoarece uneori, când scriam, atâta evlavie îmi venea, încât curgeau suvoi lacrimile din ochii mei. Alteori însă, eram cuprins de prea putină evlavie, încât numai ce se umezeau un pic ochii mei de la aceasta.” Mi-a spus Mântuitorul: “Atunci când, scriind erai coplesit de evlavie si de lacrimi, Duhul Meu Cel Sfânt era cel care îti vorbea. Când, scriind, erai numai putin cuprins de evlavie, atunci era cercetarea Harului Meu, care, atunci când se lua de la tine, înceta deodată si evlavia. De aceea nu mai puteai să scrii cu libertatea mintii, cu toate că doreai. Iar dacă scriai ceva, scriai fără dulceata duhovnicească a cugetului, de aceea te si opreai” Am spus iarăsi eu: “Spune-mi, Doamne, de ce uneori vedeam cu ochii mintii nenumărate întelesuri duhovnicesti, pe care văzându-le doream nespus să le scriu toate cu multă râvnă, dar nu puteam să le duc toate, ci numai foarte putine din acestea puteam tine, pe care le si însemnam? Celelalte, cu toate că le vedeam cu ochii mintii, mintea mea nu putea să le păstreze si să le pună în scris; si din pricina aceasta aveam mare supărare”

Mi-a spus Mântuitorul: “Atunci când Eu îti arătam în vedenie nenumărati porumbei albi ca zăpada, al căror număr era ca nisipul mării, iar tu prindeai numai putini, pe cei care zburau în jurul tău, si te bucurai pentru cei pe care îi prindeai, dar te întristai deoarece nu puteai să prinzi mai multi. Din porumbeii aceia pe care îi prindeai, atât am binevoit Eu să însemnezi despre rugăciunea mintii, cât poate firea umană să pună în lucrare. Ceilalti porumbei,pe care numai îi vedeai, dar nu-i puteai prinde, arătau întelesurile acelea pe care am binevoit să nu fie însemnate despre rugăciunea mintii, care sunt cu putintă omului numai să le vadă si să le dorească, dar nu si să le împlinească”. Am spus iarăsi eu: “Si de ce, Doamne, uneori, unele preadulci întelesuri se roteau în jurul mintii aproape-aproape, precum se roteste vulturul desupra unui loc unde vrea să se aseze, si dintr-o dată, când credeam că sunt gata să se lipească de minte, se făceau nevăzute, precum si vulturul uneori când se pregăteste să se aseze, se înaltă deodată mult în aer si zboară unde vrea?” Mi-a spus Mântuitorul: “Nu stii, atunci când vedeai porumbeii, unii dintre ei, numai ce-i vedeai un pic aproape de tine, se înăltau drept în sus, în aer, si nu-i mai vedeai sau nu stii că judecătile mele sunt adânc de nepătruns?” Am spus iarăsi eu: “Doamne, când îmi arătai acei nenumărati porumbei am văzut si un râu, care se vedea ca iesind din mijlocul pământului si curgea încet-încet, cu o liniste prea minunată. Câtiva porumbei care zburau deasupra râului loveau cu aripile lor apele râului ca si când se bucurau si se jucau. Ce însemna, Doamne, acel râu si ceea ce făceau porumbeii?” Mi-a spus Mântuitorul: “Acel râu înseamnă evlavia vesnică, care izvorăste din acele inimii care ajung la iubirea Mea. Iar ceea ce făceau porumbeii arată bucuria cu care se bucură Harul Meu de inima zdrobită si coplesită de evlavie sfântă”. Am spus iarăsi eu: “Ce este aceasta, Doamne? Uneori simt că izvorând din inima mea unele întelesuri; iese în acelasi timp de acolo si o mângâiere foarte vie, care în chip negrăit mângâie cugetul meu, asa cum îl mângâie pe călătorul ars de arsita verii aerul acela răcoros care iese de acolo de unde ies vânele apelor”. Mi-a spus Mântuitorul: “Aceasta este ceea ce am spus Eu în Evanghelia Mea: “Cel care crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”". Am spus iarăsi eu: “De ce, Doamne, uneori, când dorm, simt în inima mea fierbere si iarăsi o fierbere, când a Numelui Tău Dumnezeiesc, pentru că inima mea spune singură “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemă”; când a preaslăvitului nume al Preacuratei Tale Maici, deoarece spune iarăsi inima mea singură: “Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te cea plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”?” Mi-a spus Mântuitorul: “Când simti că în somn fierbe de la sine în inima ta si în gura ta rugăciunea mintii, când a Numelui Meu, când a Preacuratei Mele Maici, să stii că în ceasul acela urmează să fii cercetat de mine sau de Preacurata Mea Maică. Atunci, Harul Meu, care păzeste inima ta, îti miscă inima pentru a o pregăti să primească cercetarea Mea sau a Maicii Mele. Asa cum fac oamenii împăratului, care păzesc vreo tară a împărătiei si care, atunci când sunt anuntati că urmează să vină împăratul sau împărăteasa în tara aceea, înstiintează toată tara si-i îndeamnă pe toti să se pregătească si să iasă în întâmpinarea împăratului sau a împărătesei, după cum s-a întâmplat de multe ori si în inima ta. Si iarăsi, tot în tara aceea unde stau oamenii împăratului, atunci când află că dusmani ai împăratului au năvălit asupra tării aceleia cu multă dusmănie, pe fată sau în ascuns, voind să supună tara aceea si să stăpânească ei peste ea, oamenii împăratului sună alarma si adună pe toti cetătenii tării să lupte cu toată puterea lor împreună si să se opună până la moarte trădătorilor si dusmanilor împăratului, pe unii dintre acestia ucigându-i, pe altii pedepsindu-i cu pedepse înfricosătoare, până când vor reusi să-i alunge, după cum s-a întâmplat de multe ori si cu tine, cu Harul Meu”. Atunci eu am spus: “Doamne, deoarece din toate acestea am fost încredintat că cele însemnate în această smerită carte a mea sunt de la Harul Tău, Te rog primeste să Ti-o închin Tie ca fiind a Ta si ce vei dori Tu, aceea să faci cu ea”. Mi-a spus atunci Mântuitorul: “Nu te îngriji în de aceasta, adică acum ascunde-o si când voi dori Eu o voi trimite din Muntele acesta”. Acestea spunând, Mântuitorul nu S-a mai arătat, făcându-Se nevăzut din fata mea. Si în timp ce cercetam eu cele spuse, aflându-mă încă în vedenie, iată, aud un glas asemănător, la dulceată cu un glas de înger, iar la ton si la putere ca glasul multor oameni vorbind cu putere.

Intorcându-mă, iată, văd pe staretul meu, care cânta singur cu glas mare si cu nemărginită dulceată în glas ca un înger al Domnului: “Bucură-te, usă a Domnului prin care nu se trece, bucură-te, zid si acoperământ al celor care aleargă la tine, bucură-te, liman netulburat, cea care ai născut în trup pe Făcătorul tău si Dumnezeu, nelipsit rugându-te pentru cei care slăvesc si se închină nasterii tale”.

Si cu acest cuvânt mi-am venit si eu în sinele meu din vedenie si n-am putut în ziua aceea să opresc inima mea din trezvia sfântă care o coplesea când îsi amintea de vedenia care mi s-a arătat. Iar Dumnezeului nostru slavă, putere, laudă si închinare, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.