Mănăstirea Esfigmenu

Istoricul acestei sfinte mănăstiri este următorul:
În mai multe nopţi cuviosii călugări au fost desteptaţi de un zgomot cu lovituri de toacă. Egumenul împreună cu ceilalti cuvioşi au ascultat în ce parte toacă până au aflat locul. Din acest semn au înteles că îngerul le-a arătat locul cel mai frumos, unde au zidit mănăstirea. Strângând ei ajutoare au zidit-o pe locul unde le-a descoperit lor îngerul, numind-o „Simone“ (a tocat). Asa s-a numit mai bine da 200 ani, când si-a schimbat numele în Esfigmenul (Strâmtoare) după poziţia locului.

Ctitorii ei vechi au fost împăratul Teodosie cel Mic, cu sora sa Pulheria si Marcian (445). Mai pe urmă a fost refăcută cu ajutoare de la domnii Tării Românesti. În fata bisericii se văd zugrăvite chipurile patriarhului Constantinopolului Antim şi a mitropolitului Veniamin Costache.

În vechime mănăstirea ducea lipsă de apă. Egumenul Grigorie Palama a făcut rugăciuni şi postiri cu lacrimi şi i s-a descoperit locul unde săpând, a izvorât apă, care curge şi astăzi în faţa mănăstirii. Sunt şi 9 paraclise dintre care unul pe seama românilor.

Odoare scumpe: o cruce de aur, cu pietre scumpe, trimisă de împărăteasa Ecaterina II-a a Rusiei şi o evanghelie trimisă de prinţul Mihail Pavlov al Rusiei.