Mănăstirea Xiropotamu

Ctitor dintru început a fost împărăteasa Pulheria a Bizanţului (424) şi fratele ei Teodosie cel Mic. Pe la anul 839 a fost jefuită de arabi, iar pe la 870 s-au adunat monahii printre care a fost şi fiul împăratului bizantin Mihail Procopie, care îmbrăcând haina monahală a luat numele de Pavel. El a zidit din temelie toată mănăstirea. După câtva timp Pavel s-a retras în singurătate unde a pus început altei mănăstiri cu numele Sf. Pavel, iar cu timpul s-a ruinat si aceasta, iar cel care a restaurat-o a fost călugărul Chesarie Daponte între 1761-1783, cu ajutoare date de la domnitori si boieri munteni. În interior are 10 paraclise.

Mănăstirea Stavronichita

Stavronichita (gr.: Σταυρονικήτα = crucea lui Nichita) este o manastire mica cu viata de obste, care face parte din grupul manastirilor atonite ce au adus un suflu nou de viata duhovniceasca in Sfintul Munte. Numele l-a luat de la un sculptor de cruci, cuviosul Nichita care a fondat-o pe la 1006. Distrusă de foc, a fost reînoită de către patriarhul Constantinopolului Ieremia în 1520.

A fost declarata manastire abia in anul 1535, cu aprobarea patriarhului ecumenic Ieremia, raposat aici. Pina atunci exista aici doar o chilie din secolul al X-lea, care apartinea de Manastirea Filoteu.

La 1525, Neagoe Basarab a zidit aghiazmatarul şi paraclisul şi îi trimetea şi bani pentru întreţinere.

Radu Paisie a dat ajutoare pentru terminarea bisericii si refacerea incintei, intre anii 1535-1545.

Matei Basarab da ajutoare anuale pentru renovare si intretinere, intre anii 1628-1641.

Serban Cantacuzino face un apeduct si clopotnita in 1680.

Biserica Sfântul Gheorghe a fost zidită de către mitropolitul Grigorie II al Ungro-Vlahiei la 1765, care s-a săvârsit aici fiind înmormântat la malul mării, unde a fost odată o cruce de piatră.

În 1765 i-a mai fost închinată şi biserica Sfinţilor Apostoli din Bucureşti.

Alexandru Ghica restaureaza integral biserica si chiliile distruse de incendiul din anul 1741. La fel fac si ceilalti domni fanarioti pina in 1770. In urma incendiilor din secolul al XIX-lea, s-au facut mari colecte banesti in Moldova si Muntenia pentru refacere.

Manastirea este numarata a cincisprezecea in ierarhia celor douazeci de manastiri atonite.

Incendiata de mai multe ori (1607, 1741, 1817, 1864, 1874 si 1879), manastirea a fost reinnoita de sirbi si de domnii Tarii Romanesti. Biserica cu hramul Sfintul Ierarh Nicolae a fost construita intre 1527-1537 si este pictata de renumitul pictor cretan Teofan.

Pina nu de mult se afla in apropiere si o chilie romaneasca cu hramul Sfintul Ioan Botezatorul, in care era egumen arhimandritul Antipa Dinescu (+1942) si avea citiva ucenici.

Mănăstirea Simonos Petra

(în greacă: Μονή Σίμωνος Πέτρας) Simonopetra (sau Simonos Petra), adica “Piatra lui Simon”.

Mănăstirea Simonopetra se situează pe locul treisprezece în ierarhia mănăstirilor athonite.

Mănăstirea se află pe coasta sudică a peninsulei Athos, între portul athonit Dafni şi mănăstirea Grigoriu. Deşi întreaga coastă sudică a Athosului este în general neregulată şi accidentată, locaţia în care este construită mănăstirea este excepţional de aspră. Este construit pe vârful unei singure stânci uriaşe, practic fiind agăţată de acea stâncă la 330 de metri deasupra mării.

A fost zidită prin minune pe la mijlocul sec, XIV-lea. Cum? Stând la rugăciune cuviosul Simeon, ctitorul ei; O stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească Mănăstirea. De aceea s-a numit noul Bethleem.

Un inger s-a coborat din cer cu o sfoara, si apucand sfantul de un capat si ingerul de celalalt capat au inconjurat stanca si au tras retezand varful stancii pentru a se putea construi manastirea.

Cuviosul Simeon a venit în Sf. Munte pe la 870, pustnicindu-se într-o pesteră care se vede si astăzi. În 1334 regele Sârbilor Ioan Ugles a reînoit-o si înbogătit-o cu daruri scumpe. După un timp M-rea a fost jefuită de Arabi. Un alt cuvios tot Simeon a reînoit-o fiind ajutat de împăratul Bizantin Andronie-cel-mare, al cărui fiu Ioan, a vietuit în Mânăstire necunoscut de nimeni ca grădinar. La 1581 a fost distrusă de foc. Vre-o 30 călugări se aruncară de pe stâncă pentru a se salva, dar si-au găsit moartea.

Egumenul M-rei, Eugeniu, cu câtiva călugări, care scăpară, s-au retras în M-rea Xenofonte, de unde mai în urmă au revenit si au refăcut-o cu ajutoare bănesti din tara Românească. La (1593-1601), MihaiViteazul a ajutat-o cu bani (anual) si i-a trimes ca dar o evanghelie îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn Sf.

I-a închinat si mănăstirea sa din Bucureşti, cu Schitul ei: Besteleu din Arges si Isvoranul din jud. Buzău. Sf. moaste are: Mâna stângă a Mariei Magdalena. capul Sf. Modest, capul Sf. Pavel mărturisitorul, părticele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Iacob Persul si Sf. Naum.

Mănăstirea Pantocrator

Primul ctitor al ei a fost împăratul Alexie Comneanul, în a doua jumătate a sec. XIV. Mai târziu din cauza cutremurului a stat multă vreme pustie. Evlavia românească a reînoit-o. Banul-Gavril din România si cu alti boeri crestini au refăcut-o au zugrăvit-o si au împodobit-o frumos. Aci a vietuit călugărul malorus Paisie-Velicicowski (+ 1794), reorganizatorul vieţii monahale din Moldova. Tot ei trimeteau bani pentru întreţinerea monahilor. Avea închinată Mănăstirea Căscioarele (jud. Vlasca).

Mănăstirea Iviron

Ctitorul acestei M-tiri a fost Ioan Iviritul prieten al Sf. Atanasie cel Mare venit din provincia Caucazului, care se numea Ivirica, pe la anul 980. Multe odoare scumpe are această biserică: vase, vesminte, salbe de galbeni de aur, una dăruită de Petru cel Mare, tarul Rusiei, pe care n-o poate ridica o persoană. Pe unul din pereti este zugrăvit chipul lui Mihai Viteazul (1593-1601) ctitor domnitor. Pe timpuri avea 200 călugări.

Mănăstirea Sf. Grigoriu

S-a fondat prin stăruinta si rugăciunile cuviosului părinte Grigorie Sinaitul, care a vietuit în pestera din apropiere care se vede si astăzi. Cu năvălirea Arabilor în Sf. Munte a fost jefuită si arsă. Un alt cuvios, Ioachim Macri Gheni, mergând la Constantinopole unde a dat de fiii de domnitori si boieri români, cărora le-a cerut ajutoare, ca să refacă M-rea. Au dobândit pe lângă ajutoare si 5000 aspri anual pentru întretinere. Stefan cel Mare o reface din nou în 1500.

Mănăstirea Filoteu

Este ctitorie veche din vremea crestinării Elinilor, Arabii năvăliră în Sf. M-te o jefuiră si fu multă vreme pustie. A fost zidită din nou prin osteneala călugărului Arsenie, si a staretului Filoteiu de undesi are numele. Pe la 1070-81 a fost reînoită de împăratul Bizantin, Nichifor-Botaniatul. care a împodobit-o cu daruri împărătesti. In 1492 a fost restaurată de către Leontius, regele Serbiei si fiul său Alexandru. Staretul ei cuviosul Dionisie, din Olimp, amenintat cu moartea de către călugări, toti bulgarii a trebuit să se retragă. Pe la 1775 a ars o parte din chilii, care au fost zidite de d-na Maria-Procopoaia, din Bucuresti.

Mănăstirea Dochiaru

Fondatorul acestei mânăstirii a fost cuviosul Eftimie prietenul Sf. Atanasie cel Mare (1070).

Arhanghelul Mihail a descoperit unui tânăr o comoară pe metocul acestei mânăstiri. Tânărul acela a spus Egumenului ce i se arătase, iar Egumenul, a trimis împreună cu tânărul încă alti doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi însă au socotit că ar fi bine să le rămână lor comoara si asa au legat o piatră mare de grumazul tânărului aceluia si l-au azvârlit în mare. Apoi au luat comoara si, ascunzând-o, au spus către Egumenul mânăstirii că n-au găsit nimic, iar pe tânărul acela nu stie ce s-a făcut, că au fugit fără să-l fi văzut.

Mănăstirea Dionisiu

Această M-re a fost zidită de către Sf. Dionisie de Corita prin 1389, de la care s-a si numit M-rea lui Dionisie. Locul unde s-a zidit a fost arătat într-un chip minunat lui Dionisie care se sihăstrea într-o pesteră din apropiere, anume; In toate noptile se pogora din cer o lumină ca o stea în acel loc si sta până în zori de zi. Văzând această arătare minunată, cuviosul Dionisie în mai multe rânduri, s-a dus si a vestit aceasta părintilor din Sf. Munte. Acestia au cunoscut că este voia lui D-zeu să zidească pe locul acela o sfântă mănăstire. Dionisie apoi a strâns bani de la domnii crestini si a zidit această sf. M-re. Printre ctitori se afla si împăratul Alexie de la Trapezunda (1615), iar mai târziu monahul Antonie Moldoveanul, a zidit spitalul cu biserica Sf. doctori fără de arginti, Cosma si Damian.

Mănăstirea Cutlumuş

Ctitorul ei fondator a fost Alexe Comneanu, împăratul Bizantului si călugărul Calist Cotlomuseanu (sec. IX), un arab evlavios de la care îsi trage si numele. Mama acestuia, era crestină si el însusi devine crestin schimbându-si numele său arab, în Constantin iar din călugărie, Calist.

Mai târziu, această M-re a fost jefuită, iar Vodă Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân si Vintilă Vodă domnii Tării Românesti au refăcut-o si au împodobit-o din nou. Aici a fost Protas, fostul mitropolit al UngroVlahiei Hariton (1372-1380+), din care pricină se mai numeste si M-rea Sf. Hariton. In 1766, a vietuit aici ca simplu călugăr Matei patriarhul Alexandriei care a înzestrat-o cu avere.

Careia, capitala Sfântului Munte Athos

M-re grecească numită Protatul, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Ctitorul ei dintru început, a fost împăratul Constantin cel Mare (324-337).

Mănăstirea Caracalu

Mănăstirea Caracalu (gr.: Καρακάλλου), cea de a unsprezecea manastire din Sfantul Munte Athos, este inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Situata intre Manastirile Iviron si Marea Lavra, spre deosebire de majoritatea celorlalte manastiri, ea nu se afla la tarmul marii, ci inspre interiorul peninsulei si destul de sus.

Ctitorul acestei M-tiri a fost Antoniu Caracal, împărat Roman (211 după Hr.), de la care îsi trage si numele. Prădată în sec. XIII, Andronie al II Paleologul a înzestrat-o asigurându-i existenta. Mai târziu (1530) a fost reînoită, de către Petru-Vodă-Rares (Domnul Moldovei), iar sotia sa D-na Ruxandra i-a răscumpărat metoacele în 1670.

Iubitor pentru acest Sf. lăcas, Petru-Rares a trimes pe Proto Spătarul Petru cu multi bani, poruncindu-i ca să zidească o Mănăstire frumoasă la malul mării. Acesta însă fiind lacom de bani ca si Iuda a zidit o bisericută mică si s-a întors în tară spunând domnitorului că a făcut cum i-a poruncit. Domnitorul însă aflând adevărul, s-a supărat foarte si vroia să-i taie capul. Proto spătarul Petru - ca să-si scape viata, a promis că va ridica M-tirea, cu cheltuiala sa, Asa a si făcut (1534). Si întorcându-se în tară, cu bună ispravă, domnitorul l-a iertat, si l-a primit, cu mare cinste. Mai târziu, însusi domnitorul si cu Proto-spătarul său, s-au dus la Sf. M-te, unde s-au călugărit, luând el, domnitorul, numele de Pahomie. Aci s-au săvârsit amândoi, în viată sfânta si fapte de milostenie crestinească.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Marele Mucenic Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat, din tinerete, in dreapta credinta. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.

In anul 303 Diocletian a aprins prigoana impotriva crestinilor. Din anul 303 si pana la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfantul imparat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremuratoare incercare si o sangeroasa proba: crestinii au fost siliti sa aleaga, cu pretul vietii lor, intre zeii pagani si Hristos.