Scurtă cronologie a rezistenţei athonite
De Laurenţiu Niţă după ALTERMEDIA
Nota: pentru a intelege mai bine istoricul intamplarilor din Sfantul Munte, revedeti articolele anterioare: [Guvernul grec instituie blocada asupra manastirii Esfigmenu, 25.10.2005] [Calugarii dizidenti de la Athos, condamnati penal, 26.10.2006]
Patriarhia Constantinopolului adoptă “calendarul nou” [1]. Comunitatea Muntelui Athos [Sfânta Chinotită a Athosului] întrerupe comuniunea cu Patriarhia încetând pomenirea patriarhului [2], cu excepţia Mănăstirii Vatoped, care adoptă calendarul nou, pe care îl utilizează până în anul 1971 [3].
1927: Patriarhia Constantinopolului şi Muntele Athos ajung la un compromis: Comunitatea athonită acceptă să pomenească din nou pe patriarh în aşteptarea unui promis sinod ecumenic care să trateze chestiunea calendarului.
1965: Al doilea pas important pe calea ecumenismului după cel al adoptării calendarului nou: Patriarhia Constantinopolului “ridică” anatema aruncată asupra Bisericii papiste la 1054. Una după alta, mănăstirile întrerup comuniunea cu patriarhul Athenagoras [4], încetând pomenirea sa.
1971: O reuniune extraordinară a reprezentanţilor celor 20 de mănăstiri (mari) ale Muntelui Athos decide să lase fiecare mănăstire liberă să pomenească sau nu patriarhul ecumenic potrivit propriei conştiinţe. La puţin timp după aceea, stareţii mănăstirilor Sfântul Pavel şi Xenofont, Andrei şi Evdochim, favorabili acestei hotărâri, sunt înlocuiţi la intervenţia Fanarului [5], şi expulzaţi din Muntele Athos.