Scurtă cronologie a rezistenţei athonite

De Laurenţiu Niţă după ALTERMEDIA

Nota: pentru a intelege mai bine istoricul intamplarilor din Sfantul Munte, revedeti articolele anterioare: [Guvernul grec instituie blocada asupra manastirii Esfigmenu, 25.10.2005] [Calugarii dizidenti de la Athos, condamnati penal, 26.10.2006]

Patriarhia Constantinopolului adoptă “calendarul nou” [1]. Comunitatea Muntelui Athos [Sfânta Chinotită a Athosului] întrerupe comuniunea cu Patriarhia încetând pomenirea patriarhului [2], cu excepţia Mănăstirii Vatoped, care adoptă calendarul nou, pe care îl utilizează până în anul 1971 [3].

1927: Patriarhia Constantinopolului şi Muntele Athos ajung la un compromis: Comunitatea athonită acceptă să pomenească din nou pe patriarh în aşteptarea unui promis sinod ecumenic care să trateze chestiunea calendarului.

1965: Al doilea pas important pe calea ecumenismului după cel al adoptării calendarului nou: Patriarhia Constantinopolului “ridică” anatema aruncată asupra Bisericii papiste la 1054. Una după alta, mănăstirile întrerup comuniunea cu patriarhul Athenagoras [4], încetând pomenirea sa.

1971: O reuniune extraordinară a reprezentanţilor celor 20 de mănăstiri (mari) ale Muntelui Athos decide să lase fiecare mănăstire liberă să pomenească sau nu patriarhul ecumenic potrivit propriei conştiinţe. La puţin timp după aceea, stareţii mănăstirilor Sfântul Pavel şi Xenofont, Andrei şi Evdochim, favorabili acestei hotărâri, sunt înlocuiţi la intervenţia Fanarului [5], şi expulzaţi din Muntele Athos.

Despre Ecumenism

de Sf. Mănăstire Paraklitou din Sf. Munte Athos

Biserica noastră Ortodoxă este prin natura ei sobornicească şi, prin urmare, ecumenică (universală). Ea şi-a deschis bratele tuturor oamenilor, fiecărui neam şi fiecărei epoci, şi-i cheamă pe toţi să vină la ea. Hristos, Care este Capul ei, adresează lumii de-a lungul veacurilor chemarea: „Veniti la mine toti“, trimitând în acelasi timp pe ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia mântuirii „la toate neamurile“.

Această însusire constitutivă şi firească a Bisericii, ecumenicitatea - universalitatea, o revendică astăzi două miscări, care exprimă duhul epocii: Ecumenismul şi Globalizarea.

Globalizarea este impusă de forte politico-economice puternice şi propune modelul unei omeniri unificate, în timp ce ecumenismul actionează în spatiul religios, urmărind împlinirea visului unui crestinism unit şi tintind în cele din urmă la o religie ecumenică, la o panreligie.