Unde calugarii isi plang pacatele

Imparatia Fecioarei Maria este un munte si o peninsula in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Aici fiinteaza 20 de manastiri ortodoxe. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia. Athosul inseamna, ortodoxie. De sute de ani, calugarii se nevoiesc in acest munte pentru umanitate. Pe Muntele Athos nu urca decat barbatii.

IN MUNTE. Parintele Irineu, de la Manastirea Antim din Bucuresti, este unul dintre cei care au ales sa se roage Domnului pe Muntele Athos. Din 25 de ani de calugarie, cinci i-a petrecut la Athos, la Schitul romanesc Prodromu, adica “Inainte mergatorul”.

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost in Sfantul Munte Athos in anul 1992. Cand am intrat era Postul Mare”, povesteste monahul. Acolo, din traditie, monahii tin post de luni pana sambata, mananca o data in zi, la ora 15:00, cand se dau numai doua feluri de mancare. Nimeni nu are voie sa mai manance in afara trapezei. Sambata si duminica se mananca doua mese gatite cu ulei, iar duminica, si un paharut cu vin. Toti calugarii din Athos se infraneaza, se nevoiesc, astfel toata viata lor este in postire, pentru ca isi pazesc mintea, isi pazesc ochii sa nu vada, isi pazesc urechile sa nu auda si le deschid numai la cuvantul lui Dumnezeu si la slujbele Lui”, continua parintele Irineu. Calugarii din Athos sunt prezenti la toate slujbele, indiferent ce ascultari fac ei. Ei postesc cu bucurie, fara tristete, doar au venit acolo pentru a-si inchina viata rugaciunii. “Noi cand postim trebuie sa dezlegam din noi jugul rautatilor, si cand facem asta, patimile din noi, demonii, care ne asalteaza mereu, nu se mai apropie de noi, ci se apropie mai mult ingerii Lui Dumnezeu, care ne scriu cat postim, unde postim, cum postim”, explica parintele.

RUGACIUNEA. “Calugarul noaptea se roaga. Slujbele se fac noaptea si mintea calugarului trebuie sa fie curata, luminata, fara ganduri. Inima si stomacul calugarului trebuie sa fie aerisite, sa nu aiba umezeli, ca rugaciunea lui sa fie primita la Dumnezeu si ca el sa se poata inalta cu mintea lui, ca un vultur, mai presus de toate cele pamantesti. Telul calugarului, cand isi lasa viata aceasta lumeasca, este sa se inalte mai presus de lumea aceasta mireneasca. Calugarul intotdeauna este cu lumea, se roaga pentru toti, nu sunt la faptele oamenilor, de asta a si plecat in lume, ca sa se inalte mai presus de ei prin virtute si nevointa, prin supunere, prin taierea voii, saracia lui, fecioria lui. Postirea inseamna infranare. Postul arata oamenilor cele ce au fost, sunt si vor veni, prin postire poti ajunge proroc”, spune parintele Irineu.

EXPERIENTE. Ceea ce se traieste pe Muntele Athos nu are asemanare. Parintele Irineu ne povesteste: “Ce am trait in Sfantul Munte Athos n-am trait nicaieri. Am inceput viata calugareasca in 1980, dar n-am cunoscut nicaieri ce am cunoscut la Athos. Acolo, pentru ca luam aminte numai de mine insumi, m-am cunoscut pe mine si-mi venea sa plang continuu. Plangeam si la trapeze, si la rugaciuni”, isi aminteste monahul. Parintele Irineu lua aminte numai de ele si vedea ca este pacatos. “Cel mai pacatos, mai pacatos decat toti parintii de acolo, ma socoteam cel mai nevrednic. Nu indrazneam sa vorbesc cu alt parinte, credeam ca sunt mult mai inalti decat mine, ca unul care nu este din tara, care avea legaturi multe cu mirenii”, explica parintele. Acolo, pe Sfantul Munte este o strictete de vorbire, daca vin pelerinii, nu vorbeste oricine cu ei, parintele staret il alege pe cel potrivit. Eu personal m-am cunoscut ca sunt pacatos, ca sunt departe de ceea ce trebuia sa fiu, atunci plangeam si ma necajeam cum sa-i ajung pe ceilalti”, afirma monahul. Parintelui Irineu ii era drag sa fie supus, ascultator si sa participe la toate slujbele bisericesti.

Isihia

1. Bătrânul Iosif, supranumit Isihastrul, îl invita pe unul din fiii săi duhovniceşti să vină în «pustiul» Muntelui Athos cu aceste cuvinte: “Vino acum, fiul meu preaiubit. Ar fi doar o zi în care noi am vorbi de Dumnezeu şi am face teologie împreună! Vino să te bucuri de ceea după ce tu ai nostalgie: vino să asculţi teologii tainici şi tăcuţi; stâncile sălbatice, care-ţi vor explica tainele adânci şi vor conduce inima şi mintea ta spre creator. De primăvara, de la Paşti, până la Adormirea Maicii Domnului, natura este frumoasă aici. Teologii tăcuţi, stâncile frumoase, şi natura întreagă fac teologie – fiecare cu graiul sau cu tăcerea sa. Dacă-ţi vei apropia mâna de un smoc de iarbă, va striga imediat, şi foarte tare, prin mireasma sa naturală: Vai! Nu m-ai văzut! M-ai lovit! Fiecare lucru îşi are vocea sa şi, cum total se amestecă în adierea vântului, se ridică o armonioasă melodie de laudă lui Dumnezeu. Şi ce să-ţi mai spun de animale şi de păsări…”

2. Toţi Bătrânii au iubit isihia. Să notăm ce spunea Bătrânul Iacob: “Îmi place să-mi părăsesc casa, să ies din sat şi să alerg la munţii din jur. Acolo, voi găsi grote sau voi scobi eu unele mici. Voi tăia ramuri de copaci, voi acoperi pământul şi voi întinde un vechi covor deasupra pentru a putea rămâne în genunchi. Mă voi ruga apoi ore întregi”. Uneori, făcea explicită dorinţa pe care o avea în tinereţe: “Voiam să găsesc o grotă şi acolo să-mi petrec restul vieţii mele adorându-L pe Dumnezeu, rugându-mă şi mijlocind, singur şi necunoscut de lume, hrănindu-mă cu ierburi pe care le voi aduna din jur şi astâmpărându-mi setea cu puţină apă”.

Isihasmul

Disputa teologica cea mai insemnata in Rasarit, in secolul al XIV-lea a fost disputa isihasta, numita si palamita, dupa numele Sf. Grigorie Palama († 13 noiembrie 1359), sau varlaamita, dupa numele lui Varlaam de Calabria († 1350). Ea porni sub influenta scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V) si a lui Simeon Noul Teolog († 1022) in Muntele Athos, unde unii monahi se dedara vietii contemplative, in liniste desavirsita, = ησυχια, termen de la care aceasta miscare si disputa teologica s-a numit isihasm.

Metoda sau practica isihasta se realiza astfel: calugarii dedati acesteia se retrageau in locuri singuratice si prin concentrarea gandului la rugaciune se ridicau mai presus de impresiunile simturilor si de tot ceea ce ii inconjura, pentru ca prin contemplare continua sa vada lumina dumnezeiasca cea necreata, pe care au vazut-o Sfintii Apostoli Petru, Iacob si Ioan, la schimbarea la fata pe Muntele Taborului (Mt. 17, 1-8; Mc. 9, 2-9; Lc. 9, 28-36), spre a realiza astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumina stralucitoare nu este fizica, ci dumnezeiasca. Isihastii rosteau continuu aceasta scurta rugaciune: Doamne Isuse Hristoase, miluieste-ma.

Doctrina isihasta a fost sustinuta de Sfantul Grigorie Palama, retras intre 1318 si 1326 in Muntele Athos, apoi, intre 1326 si 1331, intr-un loc singuratic linga Bereea, in Macedonia.

„O noapte in pustia Sf. Munte Athos“ de Arhimandritul Hieroteos Vlachos

Prolog
Din inspiratia dragostei dumnezeiesti, în zilele noastre asistam la o reînviere a dorului pentru teologia mistica si învatatura Sfintilor Parinti, pentru nevointa, ascetism si rugaciunea neîncetata a inimii.

Cum se explica oare faptul ca în mijlocul tendintei de a pune pe om în centrul lumii, se ivesc suflete ce tânjesc dupa adevarata viata în Hristos – cautând perfectiunea – unirea cu Dumnezeu, suflete care vor sa traiasca potrivit cu traditia Bisericii noastre si cu Sfintii Parinti? „Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt“ (Psalm 76, 10). Aceasta este lucrarea Sfântului Duh, Care vietuieste în vesnicie si Care alege si sfinteste sufletele în trupul lui Hristos – sfânta, soborniceasca si apostoleasca noastra Biserica.

Dupa multe eforturi chinuitoare, devine din ce în ce mai clar în ziua de azi ca traditia Sfintilor Parinti nu este un lucru extravagant, ci o conditie esentiala pentru un mod de viata cu adevarat ortodox. Si este o mare binecuvântare ca preamilostivul nostru Stapân a sadit, în mijlocul Bisericii, raiul Gradinii Maicii Domnului – Sfântul Munte – spre a reînvia Biserica prin darul harului lui Dumnezeu care se coboara la noi astazi, neîntrerupt, prin traditia vie a Sfintilor Parinti. Autorul acestei carti tânjeste dupa aceasta traditie. El traieste si munceste în lume, dar locuinta sa „este în rai“, raiul Sfântului Munte, arvuna Împaratiei ce va sa vina. Domnul, Care iubeste toata faptura omeneasca si care ne daruieste ceea ce sufletul nostru doreste cu adevarat, a daruit si Arhimandritului Hieroteos Vlachos, harul de a îndragi viata duhovniceasca a Sfântului Munte si de a regasi înlauntrul inimii sale emotia tainica a cuvintelor rugaciunii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.“

Stând de vorba cu Sfintii Parinti a primit binecuvântarea lor, a ascultat cuvinte rostite din nemurire si din preaplinul inimii iar acum le ofera si fratilor sai. Este un semn al dragostei Sfintilor Parinti pentru noi, dezvaluindu-ne culmile vietii duhovnicesti si încurajându-ne sa nu fim sovaielnici în eforturile noastre de a le ajunge, aratându-ne în acelasi timp primii pasi pe care noi, cei neîncercati trebuie sa-i facem.

Cuvioşi părinţi athoniţi ai veacului al nouăsprezecelea

de ANTONIE IEROMONAHUL
Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu