Isihasmul

Disputa teologica cea mai insemnata in Rasarit, in secolul al XIV-lea a fost disputa isihasta, numita si palamita, dupa numele Sf. Grigorie Palama († 13 noiembrie 1359), sau varlaamita, dupa numele lui Varlaam de Calabria († 1350). Ea porni sub influenta scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V) si a lui Simeon Noul Teolog († 1022) in Muntele Athos, unde unii monahi se dedara vietii contemplative, in liniste desavirsita, = ησυχια, termen de la care aceasta miscare si disputa teologica s-a numit isihasm.

Metoda sau practica isihasta se realiza astfel: calugarii dedati acesteia se retrageau in locuri singuratice si prin concentrarea gandului la rugaciune se ridicau mai presus de impresiunile simturilor si de tot ceea ce ii inconjura, pentru ca prin contemplare continua sa vada lumina dumnezeiasca cea necreata, pe care au vazut-o Sfintii Apostoli Petru, Iacob si Ioan, la schimbarea la fata pe Muntele Taborului (Mt. 17, 1-8; Mc. 9, 2-9; Lc. 9, 28-36), spre a realiza astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumina stralucitoare nu este fizica, ci dumnezeiasca. Isihastii rosteau continuu aceasta scurta rugaciune: Doamne Isuse Hristoase, miluieste-ma.

Doctrina isihasta a fost sustinuta de Sfantul Grigorie Palama, retras intre 1318 si 1326 in Muntele Athos, apoi, intre 1326 si 1331, intr-un loc singuratic linga Bereea, in Macedonia.