Douazeci de ani pe Muntele Athos
Profesorul Florin Marinescu studiaza de doua decenii documentele romanesti de pe Athos
Un altfel de calugar. Profesorul Florin Marinescu si-a dedicat ultimii 19 ani studierii documentelor romanesti aflate in biblioteca de pe Muntele Athos, dar mai sunt mii pe care inca nu le-a descifrat. Si-a propus sa-si termine “proiectul” in 2035.
Romanii, sprijinitori ai comunitatii athonite
Cu greu poate cineva sa se intalneasca, in Atena, cu prof. dr. Florin Marinescu, mai tot timpul este plecat pe Muntele Athos, unde studiaza vechi documente romanesti din imensa biblioteca de acte a calugarilor.
A urcat Sfantul Munte de cel putin o suta de ori, spune profesorul in varsta de 61 de ani pentru ca, pe langa curiozitatea stiintifica personala, se simte raspunzator sa imbogateasca istoria neamului romanesc cu informatii despre ajutorul acordat manastirilor athonite de domnitorii si boierii Tarilor Romane si sotiile lor.
“Intr-o perioada in care sarbii erau sub ocupatie otomana, iar influenta politica a Rusiei scazuse, romanii au fost singurii sprijinitori ai comunitatii ortodoxe de pe Muntele Athos”.
Noutatile descoperite de prof. Marinescu urmeaza a fi publicate, rand pe rand, dar munca sa minutioasa in biblioteca athonita nu se va sfarsi decat in 2035. Cel putin asa si-a facut el planificarea.
(mai mult…)