Despre aceste pagini

Acest site are ca scop prezentarea cât mai în detaliu a Sfintului munte Athos.

Prefaţă (la un Ghid al Muntelui Athos)

Muntele Athos este cel mai important centru al creştinităţii, locul unde se păstează cu fidelitate cultura şi civilizaţia milenarului imperiu bizantin.

Chiar de la început a fost ajutat şi protejat de împăraţii bizantini şi de prinţii din casa domnitoare a Georgienilor (a Ivriţilor); apoi de ţarii bulgari şi sârbi; iar după căderea acestora sub Turci, Muntele Athos a primit ajutor masiv de la voievozii, boierii şi poporul din Principatele dunărene: Ţara Românească şi Moldova, timp de peste 4 secole; ca apoi, după legea secularizării averilor mănăstireşti din 1863, ajutorul să fie continuat de poporul şi ţarii Rusiei până în 1913. Ajutorul dat de Români este scos în evidenţă de Porfir Uspenschi: ”Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut Românii.” Operă a multor naţiuni, Muntele Athos a fost considerat bun internaţional şi trebuie să rămână tot internaţional. Nu este întâmplător că Protectoarea tuturor creştinilor, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, este şi Protectoarea Sfântului Munte Athos.

Maica Domnului a spus că acest Munte îi este hărăzit ca Grădină a ei, în care nici o naţiune nu este favorizată, unde să se înmulţească rânduiala monahicească.

Multe din mânăstirile de pe Sfântul Munte s’au înfiinţat prin minuni. Simonos Petra s’a ridicat pe locul în care a pogorât steaua luminoasă pe care Sfântul Simon a văzut-o în noaptea Naşterii Domnului. Dionisiu s’a ridicat pe stânca pe care Sfântul Dionisie a văzut o făclie aprinsă. În anul 1337, cuviosul Marcu, ucenic al Sfântului Grigore Palama, a văzut deasupra locului ce i se zice Vigla Ianicopole o femeie îmbrăcată în veştminte împărăteşti, şezând pe un tron, înconjurată de sfinţi cuvioşi părinţă, de îngeri şi arhangheli care cântau şi tămâiau. Sfântul Grigore Palama i-a spus: “Fiule Marcu, vei şti că în vremile ce vor urma se va zidi în acel loc un locaş spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Sale, Pururea Fecioara Maria şi a cuvioşilor părinţi ai Atonului. Iar în acel loc multe suflete se vor mântui dacă vor păzi canonul şi pravila lor, unirea şi dragostea între toţi”. Pe acel loc s’a sfinţit la 1866 biserica mare de la Schitul Românesc Prodromu, construit de cuvioşii Nifon şi Nectarie.

În Sfântul Munte sunt 20 de mânăstiri, dintre care 17 sunt greceşti, una sârbească, una rusească şi una bulgărească. Românii n’au nici o mânăstire; au doar două schituri şi câteva chilii şi colibe răspândite pe tot Muntele.

Voievozii şi poporul român, ctitori ai Sfântului Munte, n’au căutat să aibă o mânăstire proprie, căci au ajutat creştinătatea nu o naţiune aparte. De aceea astăzi poporul român este întristat că celelalte naţiuni nu caută să rezolve această problemă şi să cedeze românilor o mânăstire. De asemenea, se ridică a doua problemă, căci nu se lasă intrarea liberă a Românilor în Sfântul Munte. Voievozi sau boieri români apar ca ctitori la cele mai multe dintre mânăstiri sau schituri; dar şi poporul român şi-a adus contribuţia:

1. Cezar Daponte, un monah foarte învăţat, vine în principatele române şi adună mulţi bani şi diferite alte obiecte şi renovează complet Xiropotamul.

2. Ioachim de Acarnaia vine după incendiul din 1761 în principate şi strânge bani, cu care reface Grigoriul.

3. În 1768, egumenul Paisie de la Xenofont, vine în Ţările Române şi adună banii cu care reface mânăstirea.

4. În jurul anului 1800, schevofilakii Anim şi Grigorie adună bani din principate, cu care renovează şi achită datoriile mânăstirii Sfântul Pavel.

Românii, atât cei din Nordul, cât şi cei din Sudul Dunării, nu şi-au pierdut niciodată credinţa şi nădejdea în Dumnezeu. Cei din Nordul Dunării au rezistat tuturor năvălitorilor şi au rămas liberi; turcii nu i-au ocupat, doar li s’a plătit bir. Aromânii, mai nefericiţi, au căzut sub robie străină şi sunt în curs de desnaţionalizare căci li s’a luat şi limba, şi şcoala şi, mai ales, Biserica.

Prezentul “Ghid al Muntelui Athos” este întocmit pentru uzul Românilor care’ar putea obţine autorizaţile necesare pentru a vizita Sfântul Munte. În lmba română nu există un asemenea ghid. Pelerinii se folosesc de cele în limbile greacă, engleză, franceză şi germană, care sunt scoase în număr mare şi în condiţii excelente.

Pentru cei doritori să ajungă în Sfântul Munte menţionaăm că sunt condiţii de cazare foarte bune la mânăstri şi schituri şi chiar la unele colibe; căci există arhondarice curate, cu apă curentă, cu masă care se serveşte la trapeza mânăstirii. Totul este în mod gratuit, conform tradiţiei milenare.

Pentru a obţine Diamonitiriu, documentul de intrare în Sfântul Munte, la Uranopolis, trebuie solicitată o scrisoare de recomandare din partea Ministerului Traciei (al Greciei de Nord) şi a rezervării biletului de călătorie cu vaporul, obţinut de la Biroul respectiv din Salonic. Aceasta se obţine tot pe baza unei recomandări din partea ierarhului din eparhia de domiciliu a solicitantului şi a unei certificat care atestă apartenenţa la credinţa ortodoxă, obţinut de la Consulatul român de la Salonic.

În rest, cu dorinţa pelerinului, cu ocrotirea Maicii Domnului şi pentru rugăciunile cuvioşilor atoniţi, toate piedicile legate de birocraţia omenească vor cădea, iar urcarea în Sfântul Munte va linişti sufletul călătorului.

La îndemnul unor pelerini români din exil, care au vizitat Sfântul Munte în 1985, a prins consistenţă ideea scoaterii acestui ghid-istoric; aceşti pelrini sunt: dr. Constantin Baciu, din Roma, pictorul, prof. univ. Ion Ipser, din Germania, judecătorul Enrico Marotta din Roma şi pictorul Valentin Anesia, din Paris.

Cartea de faţă trebuia tipărită la Roma în 1987, dar din diferite motive lucrarea nu s’a mai executat. Apoi manuscrisul a fost predat, abia în urma vizitei efectuate de pelerini români în 1996, editurii Gordian. Situaţia, mai ales materială, a făcut ca apariţia ghidului să sufere amânare până la această dată.

Însă prin strădaniile editorilor şi ale tuturor celor ce au lucrat la acest ghid, şi mai ales prin purtarea de grijă divină şi ocrotirea Maicii Domnului, ostenelile unora se fac de folos celor mulţi.

Părintele Ioan – Athos