CĂLUGĂRII de la Sfântul Munte Athos şi clerici ortodocşi din Grecia se ridică împotriva ecumenismului

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA, APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Aprilie 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.

CAMPANIA ANTI CIP Monahii români de la Sfantul Munte Athos susţin Chemarea Părintelui Iustin şi se alătură zecilor de mii de semnatari din ţară APEL

Iubiti frati intru Hristos !

Am fost adunati cu totii de acelasi apel, al aceluiasi parinte. Telul este comun pentru toti. Lupta devine mai grea, pe masura ce este dusa mai inversunat. Se starnesc astfel legiuni intregi de vrajmasi, iar principalul lor scop este sa strice aceasta unitate, creata in jurul parintelui Justin. Creand zazanie intre noi, e mai usor pentru cel viclean de a ne birui si a ne pierde sufletele. Am spus ca ne uneste acelasi scop si acelasi “stalp” al Ortodoxiei. Nuantele dintre noi sunt inevitabile, si ca mod de gandire si ca personalitate. Dar nu exista “perechea potrivita”, “jumatatea perfecta”, daca nu ne ingaduim unii pe altii. Stim cu totii asta. Ascultarea de inteleptul parinte Iustin trebuie sa elimine orice susceptibilitate intre noi. Chiar nu exista alta sansa. Parintele sustine o cauza, sustine niste actiuni, sustine niste persoane cu buna stiinta, cu multa pricepere si cu un binecuvantat discernamant, daruit de Dumnezeu cel Atotstiitor. Suntem dispusi, pur si simplu, de a merge pe mana parintelui Justin, pana in “panzele albe” ? Dorim mantuirea mai presus de orice, fara a cauta argumente care sa ne alunge aceasta “neliniste” ce inca rasuna in urma apelului facut de parintele Justin ? Sa ne dam seama ca lupta va fi cumplita, poate peste puterile multora dintre noi. Ne va fi greu sa renuntam la “cuibusorul” nostru, sa ne stramutam si, intr-un fel, sa o luam de capat. E un sacrificiu enorm pentru o familie cu copii mici, cu copii la scoala etc. Constient de acest lucru este si parintele Iustin si nu ne-a cerut decat sa facem ce e mai bine pentru mantuirea noastra. Aceasta a ajuns sa fie solutia pentru mantuire, in zilele noastre. Nu este absolut nici o exagerare si nu incape nici o indoiala in aceasta privinta. Ne trebuie doar increderea, credinta si iubirea pentru Adevar. Cine vede toate acestea in parintele Justin nu poate face altceva decat ce-i scris in cuvantul parintelui Justin. Cuvant ce este rod al trairii dupa Sfanta Scriptura. Sa punem in practica ce ne indeamna parintele Justin si sa ne insusim ca pe o binecuvantare, fiecare cuvintel din comunicatul parintelui. Astfel se pogoara peste noi binecuvantarea cuvenita celor ce fac ascultare; a celor ce merg in sfat pe cale, a oamenilor smeriti si a celor increzatori in sfintenia daruita de Dumnezeu celor bineplacuti Lui. Aici se rezuma totul : ascultarea in duhul Sfintei Evanghelii si a Sfintilor Parinti. Din acest “izvor” ne vom “hrani sufletele” cand va trebui sa ne lipsim de toate cele lumesti. Sa ne intarim aceasta credinta si incredere in marele iubitor de Hristos si de neam romanesc, cuviosul parinte Justin Parvu. Restul va fi lucrarea Prea Bunului Dumnezeu.

Noi cerem si ii daruim autoritate parintelui Justin asupra noastra, iar el primind-o isi asuma responsabilitatea pastoririi noastre.

„Dacă citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi, veţi vedea că mulţi s-au sfinţit cu uşurinţă, fără să-şi facă prea multe griji, şi-au sfinţit sufletele fără să facă osteneli, fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfinţit? Au ales ascultarea.
Acela care face ascultare de Stareţul său, Îi urmează lui Hristos, Care a făcut ascultare faţă de Tatăl Său. Şi, astfel, Dumnezeu se simte îndatorat să îl binecuvînteze pe cel ce îi urmează”.

Ieromonahul Efrem Katunakiotul

Adresarea (din 2003) ieroschimonahului Rafail, stareţ atonit: “Nu vă temeţi de cei care omoară trupul, iar sufletul nu-l pot omorî”

Eu nu sînt decît un neînsemnat şi sărman bătrîn plin de păcate. Însă conştiinţa mea de păstor al sufletelor, mă sileşte să vă previn asupra unui mare pericol care ameninţă întreaga omenire. Stăpînitorul întunericului acestei lumi, Satana, vrea cu orice preţ să intre în omul-antihrist. Slujitorii acestuia – sau antihristul colectiv – au pregătit totul pentru înscăunarea lui. N-a mai rămas decît să fie pusă pecetea Antihristului. Dar pregătirea pentru pecetluire se face după un anumit plan, într-ascuns, şi cu o deosebită viclenie – nu aşa, dintr-odată, ci pe rînd, în mai multe faze. Precum ne-au transmis şi Sfinţii Părinţi, tîlcuitorii Apocalipsei (sfîntul Efrem Sirul ş.a), venirea Antihristului se va face cu multă înşelăciune, aşa încît chiar şi cei aleşi abia de se vor mîntui, fiindcă nu vor vedea înşelăciunea.

Chiar în zilele noastre, unii dintre păstorii de vază, pe care eu însumi îi cinstesc şi îi iubesc mult, nu ezită să-i îndemne pe creştini să ia paşaportul sau buletinul cu cod barat. „Eu unul nu pot să vă blagoslovesc la chinuri…” – le-a spus păstoriţilor săi un cunoscut protoiereu din Moscova.

În trecut, după cum se ştie, mucenicii erau ispitiţi de către prigonitori să se prefacă şi să guste măcar puţin din jerfele idolilor, după care puteau să se întoarcă liniştiţi la casele lor. Dar mucenicii respingeau orice compromis şi orice prefăcătorie, alegînd părtăşia cu Hristos.

Aşa şi acum, se apropie prigoana împotriva celor care vor să rămînă credincioşi lui Hristos şi să mărturisească prin fapte dragostea lor pentru El.

Iată de ce, una din cele mai grele încercări survine atunci cînd iubiţii noştri arhipăstori nu sprijină lupta noastră şi pornesc pe un drum greşit, silindu-ne şi pe noi să procedăm în acelaşi mod. La aceasă ispită se cuvine ca noi să răspundem prin cuvintele apostolilor, atunci cînd sinedriul le-a interzis să propovăduiască Numele lui Hristos: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (FA 5:29)

Aşa cum în vechea biserică sinedriul s-a făcut luptător-de-Dumnezeu, aşa şi noi, ferească Dumnezeu, să ajungem în vremurile noastre… Faptul că arhipăstorii noştri au ales o altă cale reprezintă o mare sminteală. Însă nu vă descurajaţi, există şi printre ei cîţiva care au rămas credincioşi căii Adevărului lui Hristos. Aşa, de exemplu, de-a lungul istoriei, au fost mai multe sinoade tîlhăreşti decît sfinte sinoade. Alt exemplu: cînd turcii mahomedani s-au apropiat ameninţînd Constantinopolul – cea de-a doua Romă – Sinodul Bisericii Ortodoxe greceşti s-a adresat catolicilor, căutînd sprijin la ei, şi învoindu-se să-l pomenească pe papă. Doar unul dintre arhierei a refuzat să iscălească – arhiepiscopul Marcu al Efesului – iar Duhul Sfînt a fost cu el, nu cu sinodul. La urmă, patriarhul cu toţi episcopii s-au alăturat lui, îndreptîndu-şi greşeala.

RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA! Mesaj al monahilor români de la muntele Athos

Mesaj al monahilor din schitul romanesc de pe muntele Athos in legatura cu noile acte de identitate

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Vocea Cuviosului Paisie Aghioritul (2)

Traducerile în limba engleză ale unor înregistrări cu părintele Paisie Aghioritul postate pe YouTube acum 1 an:

Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte, a cărui faimă a depăşit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Părintele Paisie pentru a-l vedea şi a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colţuri ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, România, Franţa, Africa. Şi toţi plecau bucuroşi şi împăcaţi sufleteşte după o întâlnire cu părintele. Părintele Paisie a fost ca un foc care a ars în tot timpul vieţii pentru aproapele, pentru că – aşa cum spunea – dacă ar fi putut şi-ar fi tăiat inima în mii de bucăţele s-o împartă lumii.

Nicolae Zurnazoglu a adunat în cartea sa Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor povestiri ale celor care, în mari nevoi fiind, s-au rugat Părintelui Paisie să-i ajute în rezolvarea problemelor care păreau de nerezolvat. Vindecări de cele mai grele boli, salvări miraculoase din accidente mortale, întoarcerea la credinţă a celor mai puţin credincioşi sunt minuni care s-au petrecut în zilele noastre şi prin care Dumnezeu vrea să ne arate că în marea sa dragoste faţă de oameni ne trimite aleşii săi pentru a ne conduce spre Împărăţia Cerurilor.

Mulţi se roagă astăzi Părintelui Paisie ca unui sfânt. Mărturiile cuprinse în această carte sunt deja strânse în dosarul de canonizare al Părintelui Paisie, canonizare mult aşteptată de toţi credincioşii care îl cunosc şi îl iubesc pe Părintele Paisie.

Click aici pentru a descărca cartea în format PDF, 28 MB.

Deoarece cartea este mare, dacă aveţi o conexiune cu viteză mai mică la Internet, pentru a-l descărca uşor şi în siguranţă vă recomandăm să vă descărcaţi şi să vă instalaţi întâi programul gratuit FLASHGET ce vă permite reluarea descărcării din locul în care aceasta s-a întrerupt.

Sfântul Munte Athos văzut prin ochii unui jurnalist contemporan grec

Film realizat de un jurnalist grec şi montat cu subtitrare în limba engleză. La finalul filmului veţi vedea vărful muntelui şi faimoasa umbră din zori.

Ion Cristoiu, împiedicat să verifice o minune la Muntele Athos

Incitat de povestirile bunului sau prieten Horia Alexandrescu si profitand de programul mai lejer, de vara, de la Biblioteca Academiei – unde este prezent cinci zile pe saptamana -, Ion Cristoiu si-a permis o noua minivacanta de “pensionar”, de data aceasta la sfintele lacasuri de pe Muntele Athos.

Iscoditor din fire, Ion Cristoiu nu s-a multumit, in cele trei zile cat a stat printre calugari, sa observe doar obiceiurile monahilor, traind efectiv la fel ca ei (adica desteptarea in crucea noptii pentru slujba de ora 3.00 si stingerea atunci cand se intuneca). Cristoiu a studiat carti rare din biblioteca schitului si a filmat lucruri inedite, cum ar fi tractorul daruit calugarilor de fostul regim comunist din Romania sau scrieri din cartea de amintiri apartinand lui Emil Constantinescu sau Mugur Isarescu.

De departe insa, cel mai mult l-a socat pe Cristoiu lipsa femeilor de pe Sfantul Munte. “Mi-am dat seama de acest lucru atunci cand am vrut sa merg la un WC si nu am gasit traditionalele placute cu fetita si baietelul pe care le stim cu totii, dar cel mai simpatic a fost momentul in care, aflandu-ma la o cofetarie in asteptarea unei – banuiam eu – domnisoare cochete care sa-mi aduca inghetata, am fost servit de un calugar cu barba pana la brau!”, ne-a declarat ziaristul.

Singura parere de rau a lui Cristoiu este legata de imposibilitatea de a verifica la fata locului o minune despre care si-a manifestat neincrederea intr-o emisiune de televiziune. “Horica (Alexandrescu – n.r.) a sustinut ca exista acolo mana mumificata a Mariei Magdalena, mana cu care l-a atins pe Iisus dupa ce acesta a inviat din morti si care ar fi calda si acum, dupa mai bine de 2.000 de ani. Eu mi-am manifestat public neincrederea si primul lucru pe care am incercat sa-l fac pe Muntele Athos a fost acela sa vad sfintele moaste. Ei bine, sunt singurul pelerin care nu a reusit acest lucru, tot timpul ivindu-se ceva care sa ma impiedice sa verific minunea. Eu cred ca acesta a fost un semn de la Dumnezeu, care poate ca nu a vrut sa fiu nevoit sa recunosc, tot in mod public, ca am gresit!”, ne-a declarat la final Ion Cristoiu, jucandu-se cu bratara-talisman pe care a inceput s-o poarte, pentru prima data in viata, la intoarcerea de la Muntele Sfant. (Realitatea Romaneasca)

Nectarie de la Prodromu

Părintele Nectarie este un copil cu părul alb. Şi părul, şi barba i s-au albit de peste treizeci de ani în Athos. Eu ştiu sigur că el va ajunge „la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată durerea şi întristarea” pentru că a făcut în toată viaţa lui ce i-a spus Mântuitorul: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Părintelui Nectarie îi place să citească – şi să povestească! –, iar dacă viaţa sfântului are întorsături tragice, plânge ceasuri întregi pentru sufe­rin­ţele martirului. (Aşa l-am cunoscut şi eu pe sfântul mare mucenic Eustatie Plachida, mai bine decât dacă citeam Vieţile Sfinţilor!) Acestui copil ajuns la bătrâneţe i se înduioşează inima pentru orice suferinţă şi varsă lacrimi pentru orice seamăn aflat în necaz.

Părintele s-a nevoit dintru început în Provata, cumpărând chilia Sfântului Ioan Teologul, zisă „Cucuvino”, ce fusese a răposatului ieromonah Teodosie Soroceanu, dar, în bunătatea lui, a trecut în ormologhion câţiva români basarabeni, pe care i-a lăsat acolo, iar el a venit la ascultare la „monastirea” românilor athoniţi, Prodromu, aducând în dar şi candelele ce stau veşnic aprinse la icoana Maicii Domnului. Spun părinţii români că era un al treilea Cucuzel în psaltica athonită – la fel ca înaintaşul său Nectarie Protopsaltul –, dar anii şi vânturile Viglei nu l-au mai lăsat pe părintele Nectarie Lazăr să cânte Preacuratei cu acelaşi zel.

Într-o seară discutam aprins, la lumina lămpii, cu câţiva părinţi prodromiţi despre pastoraţie şi preoţii zilelor noastre, iar când am ajuns la concluzia că foarte mulţi dintre slujitorii lui Hristos nu se ridică la măsura duhovnicească cerută, părintele Nectarie – care până atunci nu scosese nici o vorbă, ci ne ascultase în tăcere – s-a ridicat şi ne-a rugat „să nu-i judecăm, pentru că nu ştim noi ce planuri are bunul Dumnezeu cu ei şi se pot schimba în timp, cu vrerea Celui de Sus”. Brusc ne-am dat seama toţi cu câtă înţelepciune grăise bătrânul şi câtă deşertăciune era în dialogul nostru, aşa că ne-am retras la chiliile noastre cu singurul folos luat doar din cuvintele părintelui Nectarie: „Să se osândească omul pe sine şi nu va mai osândi pe altul”. Amin!

Spunea părintele într-o vară, când i-am cerut sfat pentru lupta cu păcatele, că el nu crede că e cu putinţă să te stăpânească vreo patimă dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu şi dacă vrei să rămâi în această dragoste!

Să-l ţină Domnul spre pildă nouă pen­tru bunătatea inimii lui şi să-l găsesc me­reu aşteptându-mă ca un copil în poarta Prodromului, cu nădejdea că poate i-am adus şi lui o carte nouă…

Autor: George CRASNEAN

Siluan Simonopetritul

„Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin; aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult”. (Sf. Vasile cel Mare)

Lumea aceasta a monahilor este o altă lume, care scapă ori­cărei cercetări, pentru că ea este de fapt o viaţă tainică, o viaţă în Hristos. Ce poţi spune fără de greş despre o viaţă esenţialmente interioară?
Nu pot şti şi vorbi prea multe nici despre părintele Siluan de la Simonos Petras (ştiu doar că atunci când a dispărut liniştea, o dată cu apariţia turismului religios, a părăsit şi el Mânăstirea Megalis Meteoras şi s-a retras aici), dar pot să spun că are şi dăruieşte o mare bucurie atunci când întâlneşte un frate creştin!

Anul trecut am mas la mânăstirea de pe piatră şi, după ce mi-am desfătat auzul cu cântările simonopetrite de la vecernie, am plecat grăbit pe drumul spre Daphni ca să fac câteva fotografii în lumina amurgului. Lângă peştera Sfântului Simeon, gheron Siluan mânca o smochină şi m-a poftit şi pe mine, dar altă smochină n-avea. L-am refuzat politicos şi i-am explicat că mă grăbesc să prind câteva imagini cu Simonos Petras la apusul soarelui. Înainte de a pleca, însă, i-am promis că mă voi întoarce negreşit pe la el. S-a bucurat ca un copil de făgăduinţa mea şi abia am apucat să fac câţiva paşi că l-am şi zărit cum se căţăra în smochin cu rasa suflecată! Tot mergând pe meandrele drumului şi căutând noi perspective asupra mânăstirii, n-am simţit cum a trecut timpul şi m-am depărtat destul de mult de peşteră. Părintele plecase la chilie demult, dar, lângă marginea drumului, îmi aşe­zase frumos, pe câteva frun­ze, cinci smochine ­coapte!…

Vorbind cu el, mi-am dat seama că bucuria şi pacea sufletului sunt semne vădite ale harului divin prezent în om. Într-adevăr, călugăr în­seamnă chip frumos! De­părtat de lume, acest ucenic al Domnului iubeşte oamenii ca pe sine însuşi. Poate chiar mai mult decât pe sine, pentru că el a mâncat doar o smochină luată de pe jos, pe când mie mi-a dăruit cinci, culese din smochin!

Ce poţi spune despre un monah liber de patimi şi răutate?…

Autor: George CRASNEAN

Coordonatele mănăstirilor din Sf. Munte Athos

Din SUA, formati mai intai 011-30-23770 si apoi numerele de mai jos

Din Europa formati 00-30-23770 apoi numerele de mai jos

Pe cine sa sunati / Cui sa-i trimiteti fax

Ministrul Afacerilor Externe, Petros Molyviatis
fax. +30-210-368-1433

Adjunctul Ministrului Afacerilor Externe, Panagiotis Skandalakis
fax. +30-210-368-2410

Biroul pentru Religii al Ministerului Afacerilor Externe
fax. +30-210-368-2313

Din Europa formati 00-30-23770 apoi urmatoarele

Din America de Nord formati 011-30-23770 apoi urmatoarele

MANASTIREA	NR. TEL.	NR. FAX
Hilandar	23797	23108
Dionisiu	23687	23686
Dochiariu	23245	23245
Esfigmenu	23796
Marea Lavra	22586	23762, 23766
Grigoriu	23218	23668, 23671
Iviron	23248	23643
Caracalu	23225	23746
Constamonitu	23228
Cutlumus	23226	23731
Pantocrator	23253	23685
Filoteu	23256	23674
Simonopetra	23254	23707
Sf. Pavel	23250	23355
Sf. Pantelimon	23252
Stavronikita	23255
Vatopedi	23219	23781
Xenofont	23249	23660, 23631
Xeropotamu	23251	23733
Zografu	23247	(nr de fax este acelasi cu nr. de telefon. Sunati si cereti sa trimiteti un fax)
Birourile din KARYES
Sf. Comunitate	23221	23315 (Secretarul Sef – archigrammateus)
Guvernatorul Civil	23230	23290
Politia	23212	23260
Birourile din DAPHNI
Portul	23300
Politia	23222	(nr de fax este acelasi cu nr. de telefon. Sunati si cereti sa trimiteti un fax)
Biroul Postal	23297

ADRESE POSTALE

IERA MONI [NUMELE MANASTIRII]
GR 63086
Karyai, Agion Oros
GREECE

ATHOS – Ghid de învăţătură

Smerenia la părinţii athoniţi din secolul XX

Click aici pentru a descărca lucrarea de licenţă Smerenia la părinţii athoniţi din secolul XX susţinută în iulie 2006 de dna. Puşcaş Alina la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Preacuviosul Părinte Porfirie, noul făcător de minuni

Există o mare ignorantă fată de comorile vii ale traditiei noastre ortodoxe. Există, de asemenea, o sumă de prejudecăti cultivate printr-o bine instrumentată propagandă anticrestină. Eu însumi sunt un exemplu elocvent în acest sens. La primul contact direct cu modul ortodox de viată, prilejuit de întâia mea vizită în Sfântul Munte, am rămas siderat. Descopeream un contrast stupefiant între ceea ce vedeam si trăiam în mănăstiri, pe de o parte, si preconceptiile care îmi fuseseră constant inoculate despre calitatea sufletească, morală si intelectuală a crestinilor practicanti, pe de altă parte. Mă întrebam consternat: „Bine, dar prin ce mecanisme mi-am construit o imagine atât de distorsionată despre lucruri pe care nu le-am cunoscut niciodată direct, si de care nici măcar n-am fost vreodată preocupat?!“.

Într-adevăr, nici eu si nici vreunul dintre membrii anturajului meu nu aveam legături sau cunostinte printre oamenii Bisericii. Nu studiasem si nu eram la curent cu învătăturile, hotărârile sau diversele puncte de vedere ale Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, afisam o atitudine aprioric critică si ostentativ inamicală fată de Biserică. Conduita mea era profund injustă si stupidă. A fost nevoie de un prim contact viu, de trei zile, cu viata Sfântului Munte, pentru a începe o reevaluare onestă a opiniilor mele, tributare într-o măsură semnificativă influentei ziarelor, radioului si televiziunii. A fost nevoie de minunata si fericita experientă a întâlnirii cu venerabili stareti si părinti ai ortodoxiei, pentru a-mi destrăma vălul unei ignorante care îmi contamina substantial modul de perceptie a realitătii.

Nu intentionez nici o clipă să sustin că toti crestinii practicanti ar fi sfinti. Multi dintre ei se străduiesc însă realmente să devină! Nu sustin că n-ar avea neajunsuri si scăderi. Bună parte dintre ei fac însă eforturi remarcabile pentru a le corija (ceea ce nu se poate spune în nici un caz despre dusmanii Bisericii). De asemenea, sunt departe de a sustine că nu s-ar întâmpla si lucruri scandaloase în Biserică. Trebuie însă tinut seama de faptul că, oriunde există oameni, se întâmplă si se vor întâmpla astfel de lucruri. în plus, realitatea dovedeste irefutabil că intensitatea si ponderea scandalurilor în Biserică este întotdeauna infinit mai redusă decât la nivelul institutiilor statului, al partidelor politice, al societătilor comerciale, al organizatiilor non-profit, al asociatiilor sportive, s.a.m.d. Sub toate aspectele ei, diferenta este atât de zdrobitoare în favoarea imaginii Bisericii, încât orice paralelă devine cel putin ridicolă. Ceea ce sustin cu fermitate este că mijloacele de informare în masă manifestă o tendintă cvasi-generală de focalizare asupra evenimentelor ecleziastice controversate. Pe deasupra, aceste evenimente sunt destul de frecvent prezentate trunchiat si supralicitant, sau chiar confectionate pur si simplu, în dispretul oricărei etici profesionale. De altfel, recuzita acestei ostilităti mediatice este arhicunoscută.

O atare stare de lucruri nu trebuie să surprindă. Pe întreg parcursul istoriei, Biserica a fost războită fie în mod deschis, fie pe căi insidioase. Si întotdeauna Biserica a biruit în cele din urmă, după cuvântul lui Hristos, care îi prescrisese dintru început călătoria triumfătoare prin veacuri: Pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Există si astăzi nenumărati preoti si monahi a căror faimă s-a răspândit până la capătul lumii pe cale orală, din om în om, fără ca vreun ziar, post de radio sau televiziune să-i aibă vreodată în atentie. Există multi părinti duhovnicesti la care vin, într-un flux continuu, oameni de pe toate continentele, pentru a-i vedea, pentru a le împărtăsi problemele lor, pentru a fi ajutati. Există mii de persoane care mărturisesc amănuntit despre minunile si binefacerile pe care le-au primit de la acesti părinti.

Unul dintre acesti călăuzitori duhovnicesti cu viată sfântă, care nu pot fi întâlniti nicăieri altundeva decât în Biserica Ortodoxă, era si părintele Porfirie. Când l-am cunoscut eu, îsi petrecea ultimii ani ai vietii în apropiere de Malakasa, la aproximativ o oră de Atena. Zidea pe locul acela o mănăstire. Multimi nesfârsite de oameni veneau zilnic să-l vadă, astfel încât se instituise obiceiul ca toate autobuzele să facă acolo o oprire specială, devenită statia „La bătrânul“.

Am întâlnit de-a lungul timpului un număr impresionant de persoane care mi-au relatat despre minunatele binefaceri pe care le-au primit prin binecuvântarea bătrânului. Voi evoca succint câteva asemenea cazuri.

Despre Părintele Paisie Athonitul

Sfânta Mănăstire Vatopedu

Despre Avaton

Suspinul unui Părinte din Sfântul Munte Athos

Athos – Ghid de învăţătură

Părintele Sofronie Saharov: Cuvânt despre monahism

(Din: “Nasterea intru Imparatia cea neclatita”)

Exista diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat indeobste si cel mai firesc – chinovia, pana la cel mai greu si cel mai putin inteles – viata pustniceasca in singuratate.

Acesta de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat – si mi-e teama ca nu va inceta sa provoace – cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, “in taina”, in “camara incuiata” (cf. Mat. 6:6) – astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adnc asupra omului launtric – se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma – indepartarea de activitati exterioare – da multora pricina spre a invinui monahul de “egoism duhovnicesc”, inteles ca o cautare de a-si mantui “sufletul sau”. Unii, mai grosolan, il invinuiesc de “trandavie”; altii, impinsi de un simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.

Nevoitorii acestui chip al monahismului, de-a lungul istoriei, intotdeauna au fost siliti sa fuga in paduri, in pustii, in locuri neprielnice pentru viata oamenilor, in locuri dupa care nimenea de obicei nu tinde, in pustii ratacind si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11:38). Pentru cel priveste din exterior, ei sunt un element fara de folos Bisericii. Aceasta forma a monahismului s-a bucurat de acoperirea ierarhilor numai in cazurile cand insisi ierarhii constientizau ca mai ales din randurile pustnicilor era cu putinta sa astepti o mai adanca cunoastere in domeniul duhului, ca din mijlocul lor si al sihastrilor purced oameni in stare a sluji lumea in sensul cel mai inalt al cuvantului. In tot restul cazurilor, Biserica, in activitatea ei istorica aproape intotdeauna inclina catre acoperirea si apararea monahismului sub forma de viata de obste organizata si active.

Unul din cazurile cele mai cunoscute si mai pilduitoare in aceasta privinta a fost cearta intre Cuviosul Iosif de Volokalamsk si Cuviosul Nil Sorski. Nu se poate tagadui o mare parte de dreptate istorica in aceasta pozitie a ierarhiei bisericesti. Se poate vedea aici si lucrarea proniei dumnezeiesti: incercarile carora sunt supusi acest gen de monahi constituie o conditie de neaparata trebuinta pentru experienta lor launtrica, pentru cunoasterea cailor lui Hristos in lume. Insa in exterior aceasta se prezinta ca un anume tip de “conflict” intre monahismul pustnicesc si lume si ierarhia bisericeasca. Acest gen de nevoitori sunt siliti de obicei sa se duca mai departe de ochii lumii; ei se ascund in “gauri de soareci”, tac, se inclina inaintea fiecarui om pana la pamant, “mor” pentru lume, nu au alt mijloc de a se apara, pentru a-si pastra o oarecare libertate, de absoluta trebuinta pentru rugaciune. Veacurile ce au trecut, precum si experienta noastra de zi cu zi, arata neschimbat ca orice om, oricat de nestiutor ar fi in cele duhovnicesti, se considera competent in a judeca si a osandi astfel de monahi.

VEDERE DUHOVNICEASCĂ Cuvântul al şaisprezecelea

Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.

Binecuvintează, părinte!

1. Zdrobeste-ti, o, monahule, inima ta cu rugăciunea, pentru a se zdrobi puterea lui satana cu desăvârsire din inima ta.

2. Suspină din adâncul tău cu amare suspine la fiecare rugăciune a inimii, pentru a scăpa de gâtlejul si de cursele diavolului.

3. Strigă din centrul inimii tale către Dumnezeu, pentru a ajunge strigătul tău la urechile Domnului Savaot.

4. Strigă cu strigătul fără de glas al inimii tale către Hristosul tău, ca să-i judece pe demonii cei ce te nedreptătesc pe tine si să lupte cu fulgerul dumnezeirii Sale pe diavolii cei ce te luptă pe tine.

5. Precum totdeauna te luptă si te ispiteste diavolul, vrăjmasul tău nemilos, tot asa si tu suspină mereu către Hristosul tău, pentru a ajunge ajutorul Lui grabnic la tine.

6. Luptă cu putere mereu împotriva înselătorului satan cu zdrobirea inimii tale, pentru a se zdrobi capul lui plin de răutăti.

7. Precum se teme omul să prindă cu mâna sa un fier înrosit în foc si aruncând scântei, tot asa se teme si diavolul de inima zdrobită. Căci zdrobirea inimii este zdrobirea răutătii în întregimea ei.

8. In inima odihnită si neînfrântă, dacă apare gândul trimis de diavol, este primit de inimă fără întârziere si se întipăreste adânc în aceasta, în timp ce în inima înfrântă si zdrobită nu are loc nici un fel de amăgire.

9. Unde există zdrobire a inimii, de acolo este alungată toată răutatea diavolească si este arsă toată lucrarea demonică.

10. Zdrobirea inimii umileste semetia lui lucifer si îl ridică la ceruri pe cel care o are.

„AVATON”-ul Sfântului Munte şi hirotonia femeilor

din Scrieri athonite pe teme contemporane. Traducere după un manuscris nepublicat (n.tr.)

Avaton înseamnă literal „neumblat”, referindu-se la interdicţia intrării femeilor în Sfântul Munte Athos, precum şi în alte mănăstiri cu rânduiala „avaton”. (n.tr.) ”

În ultima vreme se vorbeşte mult despre desfiinţarea „avaton-ului Sfântului Munte şi despre hirotonirea femeilor”. Mi s-a cerut şi mie părerea pe care o şi dau tiparului, deoarece, după înţeleptul Solomon, „vreme este să taci şi vreme să grăieşti” (Eccl. 3,7).

Feministele cer desfiinţarea „avaton”-ului Sfântului Munte deoarece consideră că este atins dreptul lor personal de a vizita şi, probabil, chiar şi de a vieţui în Sfântul Munte.

Uită însă că şi monahii au dreptul lor personal de a trăi călugăreşte într-un loc pe care ei înşişi l-au ales, ei înşişi l-au amenajat şi ei înşişi l-au dorit să fie „avaton”. În plus, uită şi că cei ce au ajutat la construirea Sfântului Munte, împăraţi ortodocşi şi voievozi, greci şi negreci, precum şi Patriarhi ecumenici, aşa l-au şi vrut, iar prin hrisoavele şi sigiliile lor l-au statornicit astfel.

Încă şi Păzitoarea Sfântului Munte, Doamna de Dumnezeu Născătoare, cu semne şi minuni a arătat voinţa ei ca Sfântul Munte să rămână „avaton”.

Am întrebat odată un părinte aghiorit de ce vor monahii „avaton”-ul, iar el mi-a dat un răspuns paradoxal: „Pentru că iubesc femeile”

Muntele Athos în viaţa creştinilor

În duminica a 2-a după Cincizecime se pomenesc cuvioşii părinţi care s-au nevoit în Sfântul Munte şi cu această ocazie propunem atenţiei cititorului un material consacrat importanţei Sfântului Munte pentru creştinătatea ortodoxă.

Muntele Athos sau Sf. Munte cuprinde o peninsulă cu 80 km în lungime şi 20 în lăţime şi se află în sudul Macedoniei, pe malul mării Egee.

Lumina credinţei creştine a fost adusă aici chiar din primii ani ai creştinismului. Tradiţia leagă creştinarea oamenilor din aceste locuri de numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Astfel se spune că după Cincizecime, Sf. Apostoli urmau să pună în acţiune, să îndeplinească porunca Mântuitorului: “Mergând, învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui, Fiului şi Sf. Duh” (Mt. 28,19 )

Povestiri duhovniceşti

PREFAŢĂ

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi a Maicii Domnului, m-am silit eu, nevrednicul, să aştern pe hârtie câteva fapte şi minuni trăite personal sau auzite de la oameni vrednici de credinţă. Am căutat prin ele să arăt dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor faţă de noi, oamenii, care suntem atât de slabi şi neputincioşi în faţa ispitelor.

Poate veţi observa că cele mai multe minuni sunt făcute prin mijlocirea Maicii Domnului. De aceea, să nu deznădăjduim niciodată şi la orice necaz sau ispită să ne rugăm ei cu dragoste şi evlavie şi vom vedea minuni preaslăvite.

Rog pe cititori să-mi ierte neiscusinţa scrisului şi să mă pomenească şi pe mine în rugăciunile lor.

9 octombrie 2005

Monah Pimen Vlad

Autorul acestei carti, monah Pimen Vlad, va solicita ajutorul penttru reconstruirea din temelii a chiliei ”Intrarea în Biserica a Maicii Domnului” din Muntele Athos

Pe vârful Athosului

Odată mi-am luat un sac de dormit şi câteva lucruri şi am plecat să mă liniştesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puţin mai jos de vârf şi unde se află o bisericuţă închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir şi patru fii duhovniceşti. Era primăvara, după Paşti, şi preotul avea obiceiul să vină în fiecare an şi să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Acelaşi lucru se întâmpla şi anul acesta.

Am rămas împreună la Panaghia, unde preo-tul săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mân-carea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, şi ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul îşi mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineaţa îi împărtăşea.

M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau acelaşi nume, şi când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neştiind care fusese chemat.

Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.

„Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.

Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă.

Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.

Muntele Athos: femei, păstraţi distanţa!

de Caterina NICOLAE, din ziarul Gandul, din 10 August 2007

Ce face o femeie care vrea să vadă Muntele Athos? Dă ocol muntelui sfânt cu vaporul şi se uită prin binoclu de pe vas încercând să desluşească siluetele mănăstirilor ridicate pe mal. Pentru aşa ceva firmele greceşti de turism au zeci de oferte.

Preţul diferă în funcţie de distanţă: dacă pleci dintr-un port micuţ la o oră depărtare pe mare, te costă 10 euro, dacă pleci din staţiunile greceşti cele mai frecventate de români – Paralia Katerini sau Olympic Beach – 40 de euro. În cea din urmă variantă, excursia începe la 5.30 dimineaţa, oră la care, în staţiuni, până şi câinii comunitari dorm. Mergi cu autocarul vreo două ore până ajungi în port, de unde te îmbarci pe un vas de croazieră.

Dacă ajungi mai devreme poţi să respiri liniştea unui orăşel grecesc netulburat de turişti decât când se urcă şi coboară de pe vase. Un soi de cherhana la care, pe câteva tarabe, zac umede, proaspete, caracatiţe, sepii, creveţi, scoici şi peşti, o piaţă micuţă, clădiri joase albe, căţărate în pantă pe solul pietros, acoperite de flori. Vasul de croazieră e imens – două punţi, una cu măsuţe în jurul unui bar, cealaltă cu restaurant şi un soi de „terasă” pe care scaunele sunt aşezate ca într-o sală de spectacole.

Pluteşti pe Marea Egee vreo oră, admirând culorile intense ale apei care bate spre mov, în larg, şi spre turcoaz, la ţărm, şi insulele care se zăresc în depărtare. Apoi muzica grecească se întrerupe şi încep explicaţiile ghizilor.

Poţi să prinzi şi vreo 7-8 grupuri de naţionalităţi diferite pe vas, caz în care ghizii fiecărui grup fac rând la microfon şi nu au vreme să spună decât 2-3 cuvinte despre fiecare mănăstire. Dacă ai un asemenea ghinion, găseşti pe vapor ghiduri scrise despre muntele sfânt în aproape toate limbile.

În română sunt teancuri. E firesc, având în vedere că turiştii români au invadat multe staţiuni greceşti şi că aproape fiecare turist, bărbat sau femeie, vizitează măcar o dată Muntele Athos. În cazul bărbaţilor, accesul este permis, dar nu oricum. Omul doritor să vadă mănăstirile ar trebui să-şi lase familia pe plajă, să meargă la un oficiu, din Ouranoupoli, ca să ia o împuternicire specială.

Visul parintelui Serafim

Muntele Athos – jertfa unei vieti

Parintele Serafim este cel mai in varsta calugar de la Manastirea Dervent. De fapt, este singurul calugar batran intre ceilalti treizeci de vietuitori ai lacasului monahal: frati tineri, vanjosi, cu trupuri de pescari si plete smolite, cu ochi mustratori, inrositi de canoane si de puterea duhului sfant. Maruntel, cu nelipsitii ochelari sprijiniti pe varful nasului si schiopatand putin de un picior, parintele Serafim este picatura de duiosie a locului. Cu un zambet care nu i se sterge vreodata de pe obraz, misuna prin toate cotloanele manastirii, purtand cu el o aura de lumina. Anul acesta a implinit 73 de ani. In cele patru zile cat am fost gazduit la Dervent, nu l-am vazut macar o singura data incruntat, iar cand vorbeste, vorbele curg cu atata blandete si intelepciune, incat iti vine parca sa-l strangi in brate pe batranul acela frumos si sa-ti spui in gand ca, indata ce vei fi terminat de vorbit cu el, te vei intoarce in lume mai bun. De fapt, parintele Serafim seamana cu marele monah de la Techirghiol, Arsenie Papacioc. Mai tarziu, voi afla ca parintele Papacioc i-a fost intotdeauna povatuitor si duhovnic, astfel ca ucenicul a imprumutat trasaturile, vorba, chiar si delicatele gesturi ale marelui pastor de suflete, de la malul marii.

Desi este la Dervent doar de trei ani, calugarii tineri il iubesc si il respecta ca pe un stramos al manastirii. De cate ori rugaciunea si munca le lasa un ragaz, ei intra in chilia lui ca sa auda povestea zbuciumatei sale vieti, o poveste palpitanta, plina de neprevazut si intorsaturi. O poveste despre Muntele Sfant, pe care ascultand-o, au senzatia ca ajung aievea acolo, la manastirile cu ziduri de piatra si turlele pline de clopote si de cruci.

Muntele verde de pe peretele de chirpici

Parintele Serafim imi face semn sa ne asezam. Sedem intr-o veranda plina de flori, ingalbenita de un asfintit dulce. “Cand aveam vreo cinci ani, am visat pentru prima oara, cateva nopti la rand, Sfantul Munte”, incepe el, cu voce soptita. “Intocmai acelasi vis. Un munte acoperit de schituri si, cum ma apropiam de el, ma trezeam…”

Nascut in apropierea manastirii Dervent, la Ostrovu de Jos, in tinuturile sarace ale Dobrogei, parintele isi aminteste perfect infatisarea casei lui parintesti, in care, pe un zid scorojit de chirpici, se aflau doua tablouri asezate in rame de lemn. De la aceste doua tablouri a pornit totul. “Erau asa, mari, unul infatisand partea de apus, celalalt – rasaritul Athosului. Muntele era conic, colorat frumos cu verde si auriu, iar pe el erau insemnate toate manastirile, fiecare cu numele ei, cu cifre, ca pe o harta. Mi-aduc aminte ca stateam intins pe o laita, uitandu-ma toata ziua la tablourile astea si imi spuneam in gand: «Acolo o sa fiu eu, la Prodromu…». Abia asteptam sa apuna soarele, sa vin cu oile acasa si sa privesc iarasi litografiile. Ii intrebam pe parinti unde se afla muntele acesta, si ei imi raspundeau de fiecare data la fel: «Heheeei, mai baiete, muntele asta este departe, in Grecia…». Cadea noaptea si il visam din nou. Si tot privind tablourile acelea, intr-o zi m-am gandit: «Mai, oare n-ar trebui sa ma duc si eu in Grecia, la Sfantul Munte?». Zis si facut. Era foametea aceea mare din “48. Noi eram saraci… ma bucuram la un colt de paine. S-a intamplat deodata: intr-o amiaza, m-am ridicat de la masa si am luat-o pe drum, spre granita. Am mers mai mult de o suta de kilometri pe jos, descult, prin praf. Niciodata nu mi-a trecut prin minte sa ma razgandesc sau sa ma opresc. Eram ca vrajit. La 20 de ani, nici nu stiam prea bine ce sunt granitele dintre tari. Ce eram eu? Doar un cioban amarat, habar n-aveam de vami si pasapoarte. Inaintea mea: granicerii – niste soldati nervosi. Inapoia mea se sapa la Canalul Dunare – Marea Neagra. Sa trec? Sa nu trec? M-am culcat in niste trestii, zicandu-mi ca noaptea imi va fi sfetnic bun. A doua zi, m-am trezit pe la pranz. Ridic capul, la granita vanzoleala mare, camioane, masini, strigate. M-am uitat dincolo, spre Bulgaria, stiam ca toti cei care sunt prinsi trecand granita sunt dusi sa munceasca la Canal. Si mi-am spus ca nu ma mai duc. Am zis: «Lasa, de data asta ma intorc acasa». Dar gandul meu a ramas tot acolo, la Muntele Sfant…”

Douazeci de ani pe Muntele Athos

Profesorul Florin Marinescu studiaza de doua decenii documentele romanesti de pe Athos

Un altfel de calugar. Profesorul Florin Marinescu si-a dedicat ultimii 19 ani studierii documentelor romanesti aflate in biblioteca de pe Muntele Athos, dar mai sunt mii pe care inca nu le-a descifrat. Si-a propus sa-si termine “proiectul” in 2035.

Romanii, sprijinitori ai comunitatii athonite

Cu greu poate cineva sa se intalneasca, in Atena, cu prof. dr. Florin Marinescu, mai tot timpul este plecat pe Muntele Athos, unde studiaza vechi documente romanesti din imensa biblioteca de acte a calugarilor.

A urcat Sfantul Munte de cel putin o suta de ori, spune profesorul in varsta de 61 de ani pentru ca, pe langa curiozitatea stiintifica personala, se simte raspunzator sa imbogateasca istoria neamului romanesc cu informatii despre ajutorul acordat manastirilor athonite de domnitorii si boierii Tarilor Romane si sotiile lor.

“Intr-o perioada in care sarbii erau sub ocupatie otomana, iar influenta politica a Rusiei scazuse, romanii au fost singurii sprijinitori ai comunitatii ortodoxe de pe Muntele Athos”.

Noutatile descoperite de prof. Marinescu urmeaza a fi publicate, rand pe rand, dar munca sa minutioasa in biblioteca athonita nu se va sfarsi decat in 2035. Cel putin asa si-a facut el planificarea.

Jurnal de alpinist pe Muntele Athos

de Alex Rusu, după ALPINET

În septembrie 2006 am avut ocazia să realizez o ascensiune pe vârful Athos (Athon) de 2030m, cel mai înalt din peninsula Muntele Athos, aflată în regiunea Halkidiki din Grecia. Acesta continuă să reprezinte centrul ascetismului ortodox de peste o mie de ani. Sfântul Munte este o subdivizune administrativă a Greciei, un stat monahal autonom, ce adăposteşte aproximativ 1800 de călugări în 20 de mănăstiri (17 greceşti, una rusească, una sârbească şi una bulgărească) şi numeroase schituri şi chilii.

“Clopotele Athosului” de Bucur Chiriac

Click aici pentru a descarca cartea de memorialistică in format PDF “Clopotele Athosului” de Bucur Chiriac. De asemenea, mai puteti descarca si coperta acestei carti foarte frumoase, aparute in anul 2005 la Editura Carpathia Press.