Şi alţii spun despre credinţa vlahilor
Traditia spune despre biserica Vlaherne, în care se încoronau împaratii bizanitini, că a fost ridicata de o comunitate de vlahi veniti de la nordul Dunarii.
Primele stiri despre vlahi le aflam dintr-un document din secolul VIII, pastrat la Manastirea Kutlumus din muntele Athos.
În secolul XI un decret al împaratului Alexios I Comnenul îi alunga pe vlahi din Muntele Athos pe motiv ca stricau rânduiala din sfintele manastiri. Daca însa cercetezi cauzele tulburarilor provocate de ei afli de fapt ca datorita relatiilor bune pe care le aveau cu monahii au fost goniti din Athos si unii calugari chiar i-au urmat “caci parintii de la Athos nu mai puteau uita binefacerile vlahilor : bucuriile si întâlnirile, laptele, brânzeturile si lâna, ospetele, schimburile de servicii si afacerile cu ei, adica între vlahi si monahi, apoi betiile diavolesti care au aparut pâna la urma. Intrase diavolul în inimile vlahilor deoarece aveau cu dânsii si femeile lor, îmbracate în straie barbatesti ca pastorii; pasteau turmele, slujeau manastirilor…faceau si pâine în paraclisele manastirilor si erau, sa zic asa, iobagii si slujitorii îndragiti ai monahilor”[8]. Cea mai grava acuzatie a fost însa aceea ca ,”Vlahii au ca pastori femeile lor.[9] Or era cunoscuta restrictia impusa femeilor de a nu intra în Sf. Munte. Asa ca cele 300 de familii de vlahi au fost gonite din Athos. Dar mai spune documentul ca “numarul vlahilor a putut fi cunoscut, dar al monahilor era cu neputinta de aflat si de spus, caci parea o multime fara sfârsit[10]“. Cum 300 de familii nu puteau hrani o multime fara sfârsit, vedem si motivul neîntelegerilor dintre monahi. Interesant este ca documentul descrie o relatie frateasca între monahi si mireni, relatie pe care o reîntâlnim în tot evul mediu românesc si chiar si astazi.
Aceasta situatie avea o baza oarecum legala deoarece din alt document, un decret al împaratului Alexios I Comnenul ( 1081-111 
aflam ca Marea Lavra avea vlahi dependenti de manastire, dar care erau liberi în deplasarile lor, care nu plateau dari statului, ci dadeau manastirii pentru plata anuala a pasunatului[11].
În secolul XI vlahii aveau o episcopie separata, ceea ce denota numarul mare si importanta lor[12].
[10] Vlahi la Athos, Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, Bucureşti, 1982, p.52
[11] Un decret al împăratului Alexios I , Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, Bucureşti, 1982, p.29.
[12] Ştiri referitoare la organizarea bisericească a vlahilor balcanici, Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, 1982, p.25.
după Poveste despre vlahi de Emilia Corbu
