Prietenii Sfântului Munte Athos

ianuarie 2, 2008

Sfânta Mănăstire Esfigmenu

Categorisit la Esfigmenu — prieteniisfmunteathos @ 11:22 pm

octombrie 30, 2007

O sută de ani de la canonizarea Cuviosului Antipa Athonitul

Categorisit la Esfigmenu, Schitul Lacu, Schitul Prodromu — prieteniisfmunteathos @ 12:19 am

Ianuarie are o semnificaţie aparte pentru ortodocşii din zona Bacăului, întrucât pe lângă cele trei mari Praznice ale începutului de an, ei cinstesc, la 10 ianuarie, pe ocrotitorul lor, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Athonului.

Născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, viitorul ieroschimonah Antipa s-a ivit pe lume în urma rugăciunilor stăruitoare ale mamei sale, Ecaterina a lui Atanasie, care i-a dat numele de Alexandru. Însemnat cu dumnezeiască bunăvoinţă încă de la naştere şi luminat apoi până în ultima clipă de minunatul har al lui Dumnezeu, fiul diaconului Gheorghe al lui Constantin Luchian a avut o copilărie aparte, întrucât marile daruri duhovniceşti cu care a fost înzestrat au uimit adesea pe cei de-o vârstă cu el.

În simplitatea sa părea adesea cu totul nepriceput şi multă vreme nu a putut învăţa carte, încât dascălul său l-a povăţuit să abandoneze şcoala şi să-şi însuşească un meşteşug, dar singura lui dorinţă era aceea de a se „ţine de citirea dumnezeieştilor cărţi” până la moarte. Dispariţia prematură a tatălui l-a împins în cele din urmă spre o meserie, deprinzând meşteşugul legătoriei de cărţi şi preluând pe umerii săi fragezi greul grijilor gospodăreşti.

Deşi prin sârguinţa sa aducea deplină îndestulare, tânărul Alexandru nu găsea nici o mângâiere în lucrurile lumeşti şi tocmai de aceea se ruga lui Dumnezeu să-i arate calea pe care trebuie să meargă. La 20 de ani, minunata lumină avea să-i umple inima de nespusă bucurie, aşa încât, într-o noapte, fără să-şi anunţe intenţia, a părăsit casa văduvei sale mame şi s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi a intra în binecuvântata obşte.
(mai mult…)

ianuarie 14, 2007

Cum vizitaţi Sfântul Munte Athos

diamonitirion.jpgOrice creştin ortodox, fie el grec sau străin, ce doreşte să viziteze Sfântul Munte Athos trebuie ca mai întâi să ia legătura cu Biroul de Pelerinaje din Tesaloniki (tel. (+30) 2310 252 575 pentru greci şi (+30) 2310 252 578 pentru străini) sau din Uranupolis, Halkidiki (tel. (+30) 23770 71 423) pentru a obţine permisul de vizitare numit Diamoneterion care este valabil timp de patru (4) zile calendaristice. (mai mult…)

ianuarie 13, 2007

Mănăstirea Esfigmenu

Categorisit la Esfigmenu — prieteniisfmunteathos @ 10:49 pm

muntele-athos-43.jpgIstoricul acestei sfinte mănăstiri este următorul:
În mai multe nopţi cuviosii călugări au fost desteptaţi de un zgomot cu lovituri de toacă. Egumenul împreună cu ceilalti cuvioşi au ascultat în ce parte toacă până au aflat locul. Din acest semn au înteles că îngerul le-a arătat locul cel mai frumos, unde au zidit mănăstirea. Strângând ei ajutoare au zidit-o pe locul unde le-a descoperit lor îngerul, numind-o „Simone“ (a tocat). Asa s-a numit mai bine da 200 ani, când si-a schimbat numele în Esfigmenul (Strâmtoare) după poziţia locului.
(mai mult…)

Date de contact (telefon şi fax) ale mănăstirilor din Sfântul Munte Athos

Contact

tel
(+30) 23770

fax
(+30) 23770

Sfânta Comunitate-Sfânta Epistasia 23712
23713
  
Protoepistatates 23221
23711
  
Secretariatul principal 23710   
Secretariat 23224   
Cazare 23714 23315
Lavra cea Mare 23758 23766
Vatopedu 23219 23657
Iviron 23643 23248
Hilandar 23797  
Dionisiu 23237 23686
Cutlumuş 23266 23731
Pantocrator 23253 23685
Xiropotamu 23251 23733
Zografu 23247   
Dochiariu 23245   
Caracalu 23225 23746
Filoteu 23256 23674
Simonos Petra 23254 23707
Sfântul Pavel 23250 23355
Stavronichita 23255 23908
Xenofont 23249 23660
Grigoriu 23218 23671
Esfigmenu 23796 23937
Sfântul Pantelimon 23252 23682
Constamonitu 23228 23901

Bloguieşte pe WordPress.com.