Avva Petroniu Prodromitul – Fiţi desăvârşiţi!

“Sfântul Isaac Sirul ne dă această minunată învăţătură: Când te întâlneşti cu aproapele tău, sileşte-te să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Spune-i tot binele şi tot ce este spre cinstirea lui… Trăindu-mi viaţa smerită în lumea celor mulţi, anonimi, smeriţi, am avut bucuria sufletească să surprind unele din aceste frumuseţi ale confraţilor, pe care le-am însemnat spre slava lui Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi, şi cu dorul de a bucura şi pe alţii din întâlnirea cu ele” spunea Părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului Prodromul din Athos, într-una din cărţile sale. Interviul următor are ca subiect puţină istorie prodromită şi cel mai important aspect, spiritualitate autentică athonită.

Părinte Petroniu, cum aţi descrie atmosfera monahală din Schitul Prodromu?

Aici, în Prodromu, s-a înmulţit repede numărul călugărilor, au ajuns peste 100 – până la 150 de monahi. S-a construit un complex frumos şi practic de chilii în care să poată locui monahii veniţi din ţară. S-a construit apoi şi o catedrală frumoasă care este biserica din centru. Schitul Prodromu se deosebeşte oarecum ca arhitectură de celelalte mănăstiri athonite pentru că a fost construit în altă epocă şi a permis românilor de aici să facă o mănăstire frumoasă, asemănătoare cu cele care se găseau în România de unde veneau călugării români, adică o biserică centrală, cu o incintă frumoasă, largă în care sunt plantaţi copaci, verdeaţă. Au reuşit să facă un spaţiu frumos! În schimb, mănăstirile greceşti, în special, cele mai vechi, cele cu tradiţie, sunt întemeiate pe locuri puţin accesibile, pe spaţii restrânse, un fel de fortăreţe, pentru că adeseori, în cursul istoriei, erau atacate de piraţii veniţi de pe mare. Grecii trebuiau să creeze condiţii bune de apărare împotriva năvălitorilor. La noi românii athoniţi, aici în Prodromul, în veacul trecut, nemaifiind această situaţie, cu atacuri violente ale piraţilor, schitul s-a putut organiza altfel, dintr-o altă perspectivă. Schitul a avut o creştere rapidă, cu mulţi călugări, a fost viaţă frumoasă, duhovnicească la început dar şi acuma. Au fost părinţi aleşi în veacurile trecute. Sunt cunoscute figuri de părinţi mari de aici. În veacul trecut, la Prodromu, au fost câţiva stareţi români foarte vrednici. În primul rând, să ne amintim de stareţul Nifon care a întemeiat schitul.

Avva Iulian, duhovnicul românilor din Athos

Părintele Iulian este un călugăr. Adică un adevărat bătrân frumos. Eu îl iubesc tare mult pe avva Iulian pentru că trăieşte ceea ce învaţă pe alţii. Ai văzut pe aproapele, L’ai văzut pe Dumnezeu, asta îmi vine în gând atunci când îl întâlnesc. Dacă aş fi putut să’mi aleg un bunic drag, de poveste, exact aşa l’aş fi visat. Când se luminează faţa lui parcă se înseninează tot Prodromul. Aştept mereu să’l zăresc venind încet în noapte, luminând cu barba sa albă ca laptele întunericul tainic al liturghiilor prodromite. Mi’e drag să’l văd mereu în strana dreaptă a pronaosului sau cu crucea în mână, când ne primeşte în chilie la mărturisire…

- Părinte, toată lumea vorbeşte că aţi numit Sinodul, sinod tâlhăresc…

- Ei, ce am spus, am spus. Fiecare are o părere a lui. Şi eu o am pe a mea. Şi tu o ai pe a ta. Şi mulţi dintre ierarhii români aveau părerile lor cum că mitropolitul trebuia caterisit, sau măcar să i se asigure o retragere onorabilă. Dar nu ştiu ce s’a întâmplat dintr’o dată cu convingerile lor, că şi le’au schimbat în totalitate la Sinod! Toţi, mai puţin mitropolitul Bartolomeu, care a rămas fidel Sfintelor Canoane. Cum se poate aşa ceva? Oare nu ştiu că harul se depărtează de la cel ce părăseşte cugetarea ortodoxă? (zice sfântul Vasile cel Mare, nu eu). Dar aşa s-au condus lucrurile ca să nu mai poată spune nimeni adevărul. Şi adevărul vă va face liberi!

- Mitropolitul Corneanu a spus într’un interviu că „gestul rămâne. Nu mă pocăiesc. Nu am comis o crimă”. (Interviu luat de Francesca Strazzari în luna august 2008 şi publicat în Il Regno, nr. 16, p. 517-518). Şi noi ce să facem acuma părinte?

- Să ascultaţi ce vă vor învăţa duhovnicii. Că ei nu gândesc ca arhiereii. Să ţineţi canoanele Apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi. Să ţineţi credinţa dreaptă, că oricât v’aţi osteni şi oricâte fapte bune a’ţi face, fără dreapta credinţă nu vă mântuiţi!

- Părinte, oamenii şi’au pierdut în ultimile vremuri liniştea şi simt o presiune pe libertatea lor, prin tot felul de îngrădiri şi sisteme supraveghetoare.

- Măi, ăsta’i semnul neputinţei diavolului, care face totul ca să vadă gândul omului! Asta e zvârcolirea lui! Zadarnic însă, pentru că numai Dumnezeu poate vedea în inima omului.

- Avva, ştiu că lumea este în stăpânirea celui rău. Şi că diavolul este tatăl minciunii. Oare de asta avem parte de atâta minciună zilnică, părinte?

- Măi, ia uită’te la II Paralipomena 18 cu 19. Cum citeşti?

Avva Petroniu Prodromitul

“Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit!”

Aşa il descrie avva Adrian Făgeţeanu, dacă îi ceri părerea despre egumenul aşezământului românesc athonit Prodromu. Spunea că în 1937, când obştea Antimului a fost cea mai numeroasă, însumând 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei şi singurul care nu şi-a dat sieşi dreptate vreodată, era părintele Petroniu Tănasă (care avea doar 23 de ani la vremea aceea!).

Tot el spune că de-a lungul istoriei, românii ar fi putut realiza lucruri mult mai măreţe, de n-ar fi existat dezbinare între ei. Mie toţi pelerinii athoniţi mi-au spus că singurul loc de pe pământ unde românii nu sunt dezbinaţi, li se pare a fi Prodromu – şi asta datorită duhului părintelui Petroniu. „Gheronda”, cum simplu îl numesc prodromiţii.

Mi-aş dori să scriu cele mai frumoase pagini despre asceticul stareţ român, dar ştiu că nu pot face asta pe măsura staturii sale, aşa încât voi spune doar câteva lucruri care m-au mişcat de-a lungul anilor văzându-le la avva Petroniu. (Sper să mă ierte pentru lipsa binecuvântării, dar fiindcă oricum se scria despre avva, am căpătat şi eu îndrăzneală pentru dragostea ce i-o port.)

Ştiu că n-a cerut niciodată de la ceilalţi ceva ce n-a făcut el mai întâi. Dacă unii spun că este prea sever, poţi fi sigur că a fost mai întâi aspru cu el însuşi. „Mare teolog şi mare ascet” cum mi l-a descris părintele Ioannikios Simonopetritul, avva este înduhovnicit de rugăciune şi este o mare desfătare să te afli în preajma lui. Nu cred că uită cineva discuţiile teologice purtate cu părintele la arhondaric, sau pe una din băncile din curtea Prodromului! De obicei unul din pelerini îi aţine calea şi îi cere un cuvânt de învăţătură, iar gheronda se face că nu observă stratagema şi ne grăieşte răbdător şi dogmatic ore în şir celor adunaţi mai apoi ciorchine în jurul său. Este un mare trăitor şi împlinitor al dogmelor ortodoxe! Din acest motiv nici nu e nevoie să-ţi vorbească: de-ajuns îţi este să-l vezi şi-ţi vei da seama privindu-l care este calea de urmat, dacă vrei să te mântuieşti.

Când Placide Deseille l-a rugat pe părintele Macarios (canonarul şi bibliotecarul Simonopetrei, autorul „Triodului explicat”) să-l ducă la un părinte după cuvânt de folos, au venit, împreună cu egumenul Elisaios şi toată sinaxa mănăstirii, la avva Petroniu! Şi am aflat că asta n-a fost singura dată, fiindcă mi-a spus epitropul Ioannikios că el vine de câte ori poate împreună cu tot atâţia călugări câţi încap în maşinile lor!

Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos

Cine numără Muntele Athos între marile minuni ale lumii nu greşeşte. În puţine locuri de pe pământ, marea, cerul şi muntele îşi dau o întâlnire mai fericită. Splendoare e cuvântul care ar descrie cel mai potrivit spectacolul de culori pe care îl poţi admira de la bordul vasului plecat din Ouranopoli spre Dafni. Cerul albastru, marea de turcoaz şi reflexele galbene, roşii şi cenuşii ale stâncilor completează cu verdele chiparoşilor şi al măslinilor paleta cromatică care ţi se iveşte înaintea ochilor. Dumnezeu S-a jucat cu culorile în această parte de lume, iar ceea ce a reuşit nu are echivalent în cuvinte. Dar Athosul este o minune mai ales pentru viaţa duhovnicească a monahilor care se roagă aici pentru lumea întreagă. Cine păşeşte în Sfântul Munte rămâne fascinat atât de peisajele de o negrăită frumuseţe care se perindă în faţa ochilor călătorului pe drumurile între diferitele mănăstiri athonite, cât şi de atmosfera pe care o creează rugăciunea necontenită a celor ce se nevoiesc în singurătate.

Ca să ajungă pe Muntele Athos, pelerinul e nevoit să se îmbarce pe feribot la Ouranopoli, pentru a ajunge la destinaţia finală. Din acest orăşel se obţine diamonotirion-ul, adică permisul de intrare în Munte. Urcăm la bordul navei „Sfântul Pantelimon“ care îşi croieşte cu uşurinţă drumul pe apă între cele trei peninsule Athos, Casandra şi Sithonia. Cu fiecare anunţ al căpitanului vasului, emoţia creşte. Se navighează paralel cu Muntele Athos. Prima oprire se face la Mănăstirea Zografu. Urmează Dochiaru, Xenofont, „Sfântul Pantelimon“ şi, în sfârşit, portul Dafne.

Păşim în Sfântul Munte. De aici, pelerinii urcă în maşina care îi lasă la Kareia, capitala Athosului. Drumul e întortocheat, în pantă şi strâmt pentru autocarul care dă semne de oboseală, mai ales când urcuşul este pieptiş. Dar cu ajutor de sus, ajungem cu bine în capitala Muntelui. La Kareia poţi întârzia o oră, timp suficient pentru a vizita câteva magazine care te îmbie să le treci pragul pentru a vedea şi cumpăra obiecte bisericeşti şi nu numai. Sfinte Vase aurite, tămâie, metaniere, cruciuliţe de lemn, dar şi engolpioane de argint şi cârje pentru arhierei poţi găsi aici.

Luăm apă proaspătă de la o cişmea şi urcăm în microbuzul care merge spre Marea Lavră. Şoferul, ca şi mulţi dintre cei aflaţi în microbuz, este român. Alţi închinători, greci mai ales, aleg ruta către Mănăstirea Vatoped, cea mai renumită dintre mănăstirile greceşti athonite.

Minunile Athosului

Parintele Alexandru, de la Chilia Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, este unul dintre acei muritori care au ales sa urmeze indemnul la desavarsire rostit de Hristos. Lasand in urma averi si familie, Parintele vietuieste de patru ani la Muntele Athos. Joi seara, el s-a aflat la Targu-Mures, unde le-a impartasit credinciosilor din experienta sa duhovniceasca, in cadrul conferintei “Crestinismul si problemele lumii contemporane”

Dupa ce a facut un istoric al Muntelui Athos, Parintele Alexandru a vorbit despre minunile care au avut loc si continua sa se petreaca pana in zilele noastre pe Sfantul Munte. Unul din cele mai puternice exemple in acest sens este manastirea Marea Lavra, unde de peste 1000 de ani, hambarele sunt mereu pline, nu datorita oamenilor, ci gratie harului lui Dumnezeu. La fel de Parintele Alexandrugraitoare sunt miracolele care au drept izvor icoanele Mantuitorului, Maicii Domnului si Sfantului Ioan Botezatorul. In continuare, parintele s-a referit la maladiile lumii contemporane – goana dupa bogatii, putere si placere, toate in dezacord cu viata intru Hristos. Apreciind ca omenirea a ajuns in vremurile apocaliptice, in care duhurile rele s-au dezlantuit cu toata puterea pentru a insela si diviza, Parintele Alexandru a spus ca singurul mijloc de a rezista asaltului raului este viata traita in curatie sufleteasca si trupeasca, calauzita de harul lui Dumnezeu.

Un material amplu despre conferinta oaspetelui athonit va putea fi citit in paginile “Ziarului de Mures”. Cu aceasta ocazie, Parintele Alexandru va raspunde si intrebarilor puse de cei care au luat parte la conferinta.

Publicam in avanpremiera un scurt fragment din cadrul conferintei, referitor la una din minunile care au loc in prezent la Sfantul Munte – schimbarea la fata a icoanei Prodromita, de la Schitul Prodromu, unde Parintele Alexandru s-a ocupat de primirea oaspetilor asezamantului monahal: “Am avut sansa sa fiu doi ani arhondar la Schitul Prodromu, intre 2001 si 2003, si multi, sute, mii de oameni au venit, si i-am dus sa le arat si sa le vorbesc despre sfanta icoana Prodromita, care este imbracata in argint, iar chipurile cele nepictate de mana sunt lasate descoperite si au o frumusete care nu poate fi descrisa… Si ducandu-ma acolo zilnic, si in fiecare zi de multe ori, am observat ce citisem candva: chipurile Maicii Domnului si ale Mantuitorului se schimba. Atunci cand vin crestini deschisi si cu buna dorinta de a afla har si de a afla ajutor de la Dumnezeu, cu inima deschisa si se inchina sfintei icoane, Mantuitorul zambeste. Apare un zambet pe chipul Lui pe care nu vi-l puteti inchipui cat de minunat si de frumos este. Si Maica Domnului isi lumineaza chipul. Cand se intampla sa vina acolo protestanti, necredinciosi, chipurile sunt mahnite, sunt umbrite. Am observat lucrul acesta, si nu l-am comentat cu altii, pentru ca este o minune, si este o traire, si o perceptie pe care unii o au, altii nu o au. Si atunci am zis: “sa nu ma pun intr-o situatie delicata si sa spun unora si sa zica ca e o parere a mea. Mai bine sa stau linistit si daca e sa le descopere Dumnezeu si Maica Domnului, vor vedea si ei. Daca nu, sa raman eu cu parerea mea”…

Ei, sa vedeti minune care s-a petrecut acum. A venit un credincios grec din Australia cu un calugar de la Marea Lavra, si cu o parte din familia lui, din Grecia. Cand au ajuns la sfanta icoana Prodromita, am observat cum Mantuitorul zambea. M-am bucurat si am zis: “Uite, sunt niste crestini adevarati!”. I-am dus dupa aceea la icoana Sfantului Ioan Botezatorul, si le-am spus ce v-am spus si dumneavoastra: “Uite, ce incruntat este Sfantul datorita faptului ca i-a gonit pe turci la 1821 si, greci fiind, fiind vorba de 1821, s-a aprins in ei mandria si bucuria invingatorilor, ca a fost victoria lor asupra turcilor, si s-au bucurat cand au auzit ca turcii au dat bir cu fugitii, goniti de icoana sfantului si de credinta noastra ortodoxa. Si atunci, le-am spus: “Pe cat de incruntat este sfantul acuma, pe atat de bucuros era Mantuitorul cand v-a vazut ca ati venit, si zambea”. Si au zis: “Dar cum zambea?”, si atunci mi-am dat seama ca ei nu dadusera atentie la ce vedeam eu. Si am spus: “N-ati vazut?” – “Nu, n-am vazut. Ne-am uitat, ne-am inchinat, am pus metanie, am aprins lumanari.”

O sută de ani de la canonizarea Cuviosului Antipa Athonitul

Ianuarie are o semnificaţie aparte pentru ortodocşii din zona Bacăului, întrucât pe lângă cele trei mari Praznice ale începutului de an, ei cinstesc, la 10 ianuarie, pe ocrotitorul lor, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinţilor şi numărat printre cei din urmă cuvioşi părinţi ai Athonului.

Născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, viitorul ieroschimonah Antipa s-a ivit pe lume în urma rugăciunilor stăruitoare ale mamei sale, Ecaterina a lui Atanasie, care i-a dat numele de Alexandru. Însemnat cu dumnezeiască bunăvoinţă încă de la naştere şi luminat apoi până în ultima clipă de minunatul har al lui Dumnezeu, fiul diaconului Gheorghe al lui Constantin Luchian a avut o copilărie aparte, întrucât marile daruri duhovniceşti cu care a fost înzestrat au uimit adesea pe cei de-o vârstă cu el.

În simplitatea sa părea adesea cu totul nepriceput şi multă vreme nu a putut învăţa carte, încât dascălul său l-a povăţuit să abandoneze şcoala şi să-şi însuşească un meşteşug, dar singura lui dorinţă era aceea de a se „ţine de citirea dumnezeieştilor cărţi” până la moarte. Dispariţia prematură a tatălui l-a împins în cele din urmă spre o meserie, deprinzând meşteşugul legătoriei de cărţi şi preluând pe umerii săi fragezi greul grijilor gospodăreşti.

Deşi prin sârguinţa sa aducea deplină îndestulare, tânărul Alexandru nu găsea nici o mângâiere în lucrurile lumeşti şi tocmai de aceea se ruga lui Dumnezeu să-i arate calea pe care trebuie să meargă. La 20 de ani, minunata lumină avea să-i umple inima de nespusă bucurie, aşa încât, într-o noapte, fără să-şi anunţe intenţia, a părăsit casa văduvei sale mame şi s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi a intra în binecuvântata obşte.

Schitul Prodromu = Oază românească pe Athos

- File de jurnal sufletesc – De Sfanta Marie Mica, printre calugarii romani de pe Muntele ortodoxiei

de NICOLAE BACIUT, după Formula As

Manastirea dintre ape

     In sfarsit, am ajuns acasa! E prima oara in acest pelerinaj cand simt din nou ca sunt roman, cu tot pamantul pe care-l calc. Chiar daca, administrativ, el este si pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, si chiliile, si gradina: o casa romaneasca pe Athos.

     Am fost primiti in curtea schitului de staretul Petroniu Tanase si cativa calugari, de indata ce au aflat de sosirea noastra. Ca toti cei care ajung la Prodromu, primul lucru pe care il facem e sa intram in biserica, sa ne inchinam si sa sarutam icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Nu stiu daca undeva in lume exista atatea icoane facatoare de minuni si atatea moaste ale sfintilor ca la Muntele Athos! Suntem condusi apoi in arhondaric, unde ne lasam putinele bagaje pe care ni le-am luat cu noi, la care se mai adauga suvenirurile pe care n-am rezistat sa nu ni le cumparam, icoane, cruciulite, la care se adauga plicurile cu Braul Maicii Domnului. Ar trebui sa ne odihnim, fiindca urmeaza o noapte de priveghere, dar cine poate sa doarma in putinul timp pe care il avem aici?

     Parintele staret Petroniu Tanase e ca un sfant. Iar manastirea, desi nu are recunoscut acest statut, ci doar pe cel de schit, e o manastire in toata puterea cuvantului. Cu buna randuiala, cu 29 de vietuitori, unii calugari, altii nu (nu se doreste ca numarul calugarilor romani de aici sa creasca), cu o viata monahala tihnita, evlavioasa, ascetica, dusa la capat de lume, intr-un peisaj mai degraba aspru, dar nu mai putin spectaculos. Faptul ca Prodromu se afla chiar la marginea lantului manastiresc athonit, „inconjurati din trei parti de ape”, cum spune parintele Petroniu, a tinut mai departe obstea monahala de turistii curiosi, oricat de credinciosi ar fi fost, care le-ar fi putut aduce o tulburare a vietii duhovnicesti. Cei care au venit au fost insa intotdeauna bine primiti, cu caldura crestineasca, cu ospitalitate, cu bucurie.

     Fiind ceas de seara, si aici neexistand lumina electrica, doar pe coridoare o lumina slaba, de veghe, ma chinui la lumina palida a unei lampi cu petrol, cu ochii mei care dau nu doar semne de oboseala, ci si de miopie, sa admir cele peste 3000 de exemplare de carti cuprinse in marea biblioteca a manastirii, cele mai importante tiparituri ale secolului al XIX-lea, realizate in Tarile Romane, precum si carti noi, aparute in Romania dupa 1989. Calauza ne este staretul locului, totodata duhovnic si bibliotecar.

Unde calugarii isi plang pacatele

Imparatia Fecioarei Maria este un munte si o peninsula in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Aici fiinteaza 20 de manastiri ortodoxe. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia. Athosul inseamna, ortodoxie. De sute de ani, calugarii se nevoiesc in acest munte pentru umanitate. Pe Muntele Athos nu urca decat barbatii.

IN MUNTE. Parintele Irineu, de la Manastirea Antim din Bucuresti, este unul dintre cei care au ales sa se roage Domnului pe Muntele Athos. Din 25 de ani de calugarie, cinci i-a petrecut la Athos, la Schitul romanesc Prodromu, adica “Inainte mergatorul”.

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost in Sfantul Munte Athos in anul 1992. Cand am intrat era Postul Mare”, povesteste monahul. Acolo, din traditie, monahii tin post de luni pana sambata, mananca o data in zi, la ora 15:00, cand se dau numai doua feluri de mancare. Nimeni nu are voie sa mai manance in afara trapezei. Sambata si duminica se mananca doua mese gatite cu ulei, iar duminica, si un paharut cu vin. Toti calugarii din Athos se infraneaza, se nevoiesc, astfel toata viata lor este in postire, pentru ca isi pazesc mintea, isi pazesc ochii sa nu vada, isi pazesc urechile sa nu auda si le deschid numai la cuvantul lui Dumnezeu si la slujbele Lui”, continua parintele Irineu. Calugarii din Athos sunt prezenti la toate slujbele, indiferent ce ascultari fac ei. Ei postesc cu bucurie, fara tristete, doar au venit acolo pentru a-si inchina viata rugaciunii. “Noi cand postim trebuie sa dezlegam din noi jugul rautatilor, si cand facem asta, patimile din noi, demonii, care ne asalteaza mereu, nu se mai apropie de noi, ci se apropie mai mult ingerii Lui Dumnezeu, care ne scriu cat postim, unde postim, cum postim”, explica parintele.

RUGACIUNEA. “Calugarul noaptea se roaga. Slujbele se fac noaptea si mintea calugarului trebuie sa fie curata, luminata, fara ganduri. Inima si stomacul calugarului trebuie sa fie aerisite, sa nu aiba umezeli, ca rugaciunea lui sa fie primita la Dumnezeu si ca el sa se poata inalta cu mintea lui, ca un vultur, mai presus de toate cele pamantesti. Telul calugarului, cand isi lasa viata aceasta lumeasca, este sa se inalte mai presus de lumea aceasta mireneasca. Calugarul intotdeauna este cu lumea, se roaga pentru toti, nu sunt la faptele oamenilor, de asta a si plecat in lume, ca sa se inalte mai presus de ei prin virtute si nevointa, prin supunere, prin taierea voii, saracia lui, fecioria lui. Postirea inseamna infranare. Postul arata oamenilor cele ce au fost, sunt si vor veni, prin postire poti ajunge proroc”, spune parintele Irineu.

EXPERIENTE. Ceea ce se traieste pe Muntele Athos nu are asemanare. Parintele Irineu ne povesteste: “Ce am trait in Sfantul Munte Athos n-am trait nicaieri. Am inceput viata calugareasca in 1980, dar n-am cunoscut nicaieri ce am cunoscut la Athos. Acolo, pentru ca luam aminte numai de mine insumi, m-am cunoscut pe mine si-mi venea sa plang continuu. Plangeam si la trapeze, si la rugaciuni”, isi aminteste monahul. Parintele Irineu lua aminte numai de ele si vedea ca este pacatos. “Cel mai pacatos, mai pacatos decat toti parintii de acolo, ma socoteam cel mai nevrednic. Nu indrazneam sa vorbesc cu alt parinte, credeam ca sunt mult mai inalti decat mine, ca unul care nu este din tara, care avea legaturi multe cu mirenii”, explica parintele. Acolo, pe Sfantul Munte este o strictete de vorbire, daca vin pelerinii, nu vorbeste oricine cu ei, parintele staret il alege pe cel potrivit. Eu personal m-am cunoscut ca sunt pacatos, ca sunt departe de ceea ce trebuia sa fiu, atunci plangeam si ma necajeam cum sa-i ajung pe ceilalti”, afirma monahul. Parintelui Irineu ii era drag sa fie supus, ascultator si sa participe la toate slujbele bisericesti.

Interviu cu Arhim. Petroniu Tanase, stareţul Schitului românesc Prodromu

“Majoritatea nu trebuie sa renunte la specificul ei”

- Parinte Staret, exista un curent de modernizare la Sfantul Munte Athos?

- Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza. Monahismul a fugit din lume, s-a izolat; dar duhul lumesc vine peste manastiri. Daca ele accepta duhul lumesc, isi pierd ratiunea de a exista si capata o falsa ratiune. Lumea in care traim acorda importanta numai pantecelui. Ca si cum omul ar fi numai trup. Sufletul nu pare sa mai fie important. Confortul si rasfatul sunt numai pentru trup. M-am uitat si eu in proiectul de constitutie al Uniunii Europene. Acolo nu se vorbeste nimic de Dumnezeu si de crestinism.

- Desi Europa este o creatie a crestinismului.

- Toate tarile europene sunt crestine. Sigur, exista evrei si vor exista si musulmani in cadrul uniunii, dar asta nu inseamna ca majoritatea trebuie sa renunte la specificul ei.

- Sunt mari presiunile pentru a deschide Muntele Athos si femeilor?

- Da, dar noi ne vedem de treaba. Nici vorba sa acceptam asa ceva. E gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli.

Ne vorbesc părinţii athoniţi Avva Dionisie de la Colciu şi Avva Iulian de la Prodromu

de Danion Vasile şi Marian Maricaru. Carte apărută în 2003 la Editura Bunavestire din Galaţi

CUPRINS
Micul Pateric de la Colciu
Din apoftegmele părintelui Dionisie Ignat
Ne vorbeşte părintele Dionisie de la Colciu
Ne vorbeşte părintele Iulian de la Prodromu
Gândurile unui pelerin la Sfântul Munte Athos

Fraţilor, păziţi dragostea, că dragostea este de la Dumnezeu.

părintele Dionisie de la Colciu

În loc de introducere

Micul Pateric de la Colciu

I. O noapte cu lună

Un binecunoscut scriitor al Bisericii Române, părintele Ioanichie Bălan, povesteşte despre pelerinajul său la Muntele Athos şi despre cuvioşii părinţi ai schitului Colciu: „De-a lungul istoriei, Muntele Athos a fost pentru întreaga lume o veritabilă citadelă a afirmării şi apărării credinţei ortodoxe. Pentru mai bine de o mie de ani, Athosul a fost cea mai înaltă şcoală a creşterii şi perfecţionării monahismului ortodox, fără egal în vreo altă ţară creştină. Athosul a dat Bisericii Ortodoxe sute de sfinţi, ierarhi remarcabili, asceţi, dascăli ai rugăciunii, monahi sfinţi, scriitori bisericeşti şi apologeţi ai dreptei credinţe şi ai Tradiţiei ortodoxe. Aici Dumnezeu este lăudat de mai bine de un mileniu, probabil mai mult decât oriunde altundeva pe pământ, iar rugăciunea este înălţată către Domnul în mai multe limbi, printre care şi română. În fiecare noapte, de la miezul nopţii până se crapă de ziuă, monahii athoniţi se roagă din tot sufletul lor şi slujesc Sfânta Liturghie în sute de biserici şi paraclise”.

Dorinţa de a cunoaşte mai de aproape Muntele Athos şi de a purta convorbiri duhovniceşti cu părinţii aghioriţi români ne-a îndemnat să pornim în pelerinaj spre acest munte binecuvântat şi sfânt.

După o oprire de două zile la Tesalonic, oraş încreştinat de Sfântul Apostol Pavel, traversăm peninsula Halkidiki şi de acolo, într-o mică ambarcaţiune, călătorim încă două ore pe Marea Egee înspre portul athonit Dafni. Iată-ne în ţara călugărilor ortodocşi din lumea întreagă! Iată-ne în ţara cea sfântă a Muntelui Athos! În port se află o mulţime de monahi şi pelerini care au venit din ţinuturi foarte îndepărtate. Preţ de alte două ore, urcăm un drum şerpuit şi ajungem la Karyes, capitala şi centrul spiritual şi administrativ al Muntelui, unde oprim pentru o noapte. Câţiva călugări români merg înaintea noastră. La miezul nopţii, în Munte, clopotele îi trezesc pe toţi pentru slujba Utreniei. O atmosferă nemaiîntâlnită de linişte, de tihnă şi sfinţenie ne înconjoară… „Muntele Athos, Sfântul Munte, al doilea rai de pe pământ”, spune un stih al Părinţilor aghioriţi.

A doua zi, un grup de monahi români ies în pelerinaj de-a lungul potecilor ascunse ale Athosului, înspre schiturile şi chiliile locuite de smeriţii monahi ce au venit din România. Ne îndreptăm spre chilia Sfântul Gheorghe – Colciu – un drum care ne ia patru ore de mers, până la asfinţit. Pentru început, rătăcim printr-o vale largă şi însorită, acoperită cu păduri, livezi de măslini şi viţă-de-vie. Aceasta este Kapsala. În vremurile de odinioară, aici se nevoiau sute de isihaşti, printre care şi mulţi români. Azi au rămas puţini. Chilii pustniceşti apar ici-colo pe pajişti şi în luminişuri de pădure. Datorită absenţei monahilor, unele sunt nelocuite şi într-o stare de neglijare. Altele sunt bine întreţinute, înconjurate de livezi de măslini şi lămâi şi pomi de grape – semn că unele sunt încă locuite, că în ele candela privegherii nu este stinsă şi că numele lui Dumnezeu este încă lăudat. La orizont pot fi văzute mănăstirile Pantocrator, Stavronikita, Iviron şi Filoteu, înălţându-şi turnurile spre cer, iar dedesubt, la poalele muntelui, se dezvăluie marea cea misterioasă.

În chilia Sfântul Gheorghe, deasupra golfului Colciu, locuiesc trei monahi români, sub îndrumarea ieroschimonahului Dionisie Ignat. Părinţii ni se înfăţişează având multă dragoste şi lacrimi în ochi. Ne închinăm în biserică, cântăm Domnului şi Maicii Sale – ocrotitoarea Sfântului Munte, ne dăm sărutarea de bun-venit şi rămânem aici peste noapte. O noapte cu lună, într-o tăcere inimaginabilă, ce trezeşte sufletul la rugăciune. Numai murmurul apei se aude slab jos, la poalele muntelui.

La Prodromu, cu bunul stareţ Petroniu, despre trecute glorii şi prezente pustietăţi româneşti

Scopul principal al calatoriei mele pe Athos este schitul Prodromu, cel mai mare asezamant monahal romanesc. Inca de pe vapor scormonesc cu ochii creasta de piatra a muntelui, incercand sa zaresc vreun zid de biserica alba, mai apropiata de forma manastirilor de la noi. Sunt bucuros si emotionat totodata sa ajung intr-o tara straina unde exista viata ortodoxa romaneasca de peste 600 de ani. Dar pentru a ajunge acolo, pe varfurile abrupte de piatra, e nevoie de un mijloc de transport. Impreuna cu doi calugari romani pe care-i intalnesc pe vapor, parintele Calinic de la Prodromu si staretul Stefan de la schitul Lacu, intrebam in stanga si in dreapta pana ce gasim un pustnic grec, care ne va lasa cu masina in drum. Le spun conationalilor mei in doua cuvinte ce ma duce acolo si le cer lamuriri despre locul in care merg. Vesti proaste. Schitul Lacu este in reconstructie, dar nu sunt bani. Nu sunt nici calugari suficienti. “Ar fi bine ca Patriarhia Romana sa ne dea un semn ca nu ne-a uitat, sa faca demersurile necesare pentru a trimite calugari romani.”

Acostam la tarm si masina pustnicului grec demareaza. Dupa un drum care nu stiu cat a durat, dar pot spune exact peste cate mii de gropi am trecut, ne iese in cale o veritabila fortareata. Mandru, parintele Calinic imi spune ca acolo este Prodromu. Porti masive din lemn armate cu fier inchid zidurile. Maretia asezamantului romanesc este impresionanta. Fixez pentru eternitate in minte locul: varful Muntelui Athos, deasupra marii albastre. Si timpul: Postul Pastelui, in anul de gratie 1996 dupa Hristos…

Cum vizitaţi Sfântul Munte Athos

Orice creştin ortodox, fie el grec sau străin, ce doreşte să viziteze Sfântul Munte Athos trebuie ca mai întâi să ia legătura cu Biroul de Pelerinaje din Tesaloniki (tel. (+30) 2310 252 575 pentru greci şi (+30) 2310 252 578 pentru străini) sau din Uranupolis, Halkidiki (tel. (+30) 23770 71 423) pentru a obţine permisul de vizitare numit Diamoneterion care este valabil timp de patru (4) zile calendaristice.

Schitul Prodromu

Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (sau Prodromu) aparţine Sfiintei Mănăstiri a Marii Lavra. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavra, pe un deal stâncos, la altitudine mică. În 1857 a fost vândut la doi călugări români, Nectarie şi Nifon. După aceasta a fost recunoscut ca schit. Este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice.

---

Adresa si telefonul schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos:

Schitul Românesc Prodromu
Sf. Munte Athos
630 86 Kareia
Grecia

TEL. 00302377023294
FAX. 00302377023788

Date de contact (telefon şi fax) ale mănăstirilor din Sfântul Munte Athos

Contact	tel (+30) 23770	fax (+30) 23770
Sfânta Comunitate-Sfânta Epistasia	23712 23713
Protoepistatates	23221 23711
Secretariatul principal	23710
Secretariat	23224
Cazare	23714	23315
Lavra cea Mare	23758	23766
Vatopedu	23219	23657
Iviron	23643	23248
Hilandar	23797
Dionisiu	23237	23686
Cutlumuş	23266	23731
Pantocrator	23253	23685
Xiropotamu	23251	23733
Zografu	23247
Dochiariu	23245
Caracalu	23225	23746
Filoteu	23256	23674
Simonos Petra	23254	23707
Sfântul Pavel	23250	23355
Stavronichita	23255	23908
Xenofont	23249	23660
Grigoriu	23218	23671
Esfigmenu	23796	23937
Sfântul Pantelimon	23252	23682
Constamonitu	23228	23901