Un stat in stat

In Postul Pastelui, la Athos a plouat aproape zilnic – o ploaie neguroasa si rece, cum batranii nu-si mai amintesc sa fi fost in ultimii 40 de ani. Arar, prin spartura ingusta a norilor, ca pregustarea cu cele sfinte, tasnea maret si inca viscolit de zapada adevaratul munte. Spre poale, incepuse deja primavara.

Sunt momente ale anului cand aici traiesc, fara a se stingheri prin ceva, mai multe anotimpuri. Departe de imaginea noastra, usor naiva, a unui colt de stanca pe care se ingramadesc mai multe manastiri, Sfantul Munte este in realitate o peninsula lunga de 60 de kilometri, asezata pe trei trepte distincte: tarmul bantuit de mare, platoul muntos si, undeva in mijloc, varful Athos, ce masoara peste 2000 de metri – maret, patriarhal, greu accesibil.

Prima impresie, care te izbeste inca de pe puntea vasului care te duce la Athos, este amestecul de frumos si paragina. Asta intareste si mai mult sentimentul iesirii din timp. Prin voia ocrotitoare a lui Dumnezeu, la Athos, viata s-a oprit cu numaratoarea undeva prin mijlocul contorsionat de secol XV. Toate manastirile – fie ele grecesti sau romanesti – au ridicat ziduri medievale enorme, cu creneluri si firide pentru arcasi iscusiti, picioroange inaccesibile de piatra, porti masive de stejar intarit cu ghinturi metalice cat pumnul, barne groase de jumatate de metru.

Athosul este stat in stat, avand conducere si administratie proprie, capitala de sine statatoare la Kareia, steag si alte insemne ale autoritatii statale – vulturul bicefal pe fond galben. Fiecare tara ortodoxa isi are manastirea sa (Pantelimon pentru rusi, Zugravu pentru bulgari, Hilandaru pentru sarbi, Prodromu pentru romani), si nimeni, in afara patriarhului de la Constantinopol, nu are dreptul de a interveni in afacerile interne si in deciziile Sfantului Munte.

Capitala ortodoxiei

Athosul ramane capitala ortodoxiei mondiale. Spre deosebire de Vatican, unde totul e un fastuos muzeu, aici exista viata si traire spirituala inalta si, nu intamplator, cazurile de convertire sunt numeroase. Intalnesti aici – ca simpli monahi sau ca preoti – oameni din toata lumea. La Vatopedu, sunt doi parinti francezi. La Filoteu, un negru din Zair si un japonez. La Xeropotamu, un francez si doi irlandezi. La Colciu, de pilda (asezamant romanesc), am intalnit un frate belgian, Atanasie, iar la Prodromu s-a botezat si s-a calugarit Petre, un american care acum vrea sa stranga din tara cativa calugari, pentru a deschide in Canada o manastire romaneasca.

Intinerite masiv in ultimii 20 de ani, manastirile din Athos incep sa se specializeze cumva. Simon Petra, Vatopedu sau Iviru apartin deja intelectualilor si calugarilor titrati. Grigoriu adanceste studiul limbilor straine si pregateste misionari, iar Dohiariu pune accent pe munca fizica. Monahii batrani nu vad cu ochi buni aceste schimbari. Mai ales zelotistii (cei care traiesc in pesteri si paduri), atunci cand coboara in manastire pentru Sfanta Liturghie sau pentru impartasanie, nu ezita sa predice despre pericolul innoirii, acuzand Patriarhia si Comunitatea Europeana de conspiratie diavoleasca impotriva ortodoxiei. Tinerii asculta, dar isi vad linistiti de treburile lor. Departe de lumea dezlantuita, Sfantul Munte reuseste sa mentina un miraculos cantar intre vechi si nou. In ciuda regulilor milenare, aici se circula destul. La Kareia exista un heliodrom. Calugarii au masini de teren japoneze sau americane, se bucura de telefoane solare cu cartela, au chiar antene parabolice, iar sub sutana, cei tineri poarta, din ratiuni practice, blugi.

Romanii, fruntea saracilor

Diamonitivul dat de autoritati (permisul de sedere adica) iti permite sa stai in Athos doar 4 zile. Este enorm de putin pentru toate cate ar trebui sa vezi, fie si in fuga. La Athos sunt bogatii fabuloase, care iti taie respiratia. In biserici fastuoase, pline cu aur si argint, intalnesti zeci de icoane facatoare de minuni: Prodromita, cea nepictata de mana omeneasca, Trihiruta, de la Hilandaru (Maica Domnului cu trei maini) sau Portarita de la Iviru, care a venit singura pe apa si care – conform unei legende a locului – va parasi Athosul cu putin timp inainte de sfarsitul lumii. Tot aici sunt pastrate in sipete de aur, presarate cu nestemate din cele mai rare: mana lui Ioan Botezatorul (la Dionisiu), mana lui Ioan Gura de Aur (la Filoteu), capul si urechea lui Ioan Gura de aur (la Vatopedu), craniul Sfantului Siluan (la Pantelimon) sau chiar Braul Maicii Domnului, aflat in altarul bisericii de la Vatopedu.

Manastirile grecesti, mai ales, nu refuza nici bogatia cea lumeasca, unele din ele avand proprietati intinse, paduri si exploatari forestiere, hoteluri si fabrici de hartie in Salonic, costisitoare instalatii electrice sau un confort care aminteste pe alocuri de un hotel cu trei stele – fara televizor si discoteca, se intelege.

La polul opus, cele mai sarace asezaminte sunt cele romanesti. Prodromu, de pilda, nu are nici acum statut de manastire, ci de schit, ceea ce inseamna ca nu poseda teren, padure si nici independenta financiara. Modest ca dimensiune, dar bine ingrijit, schitul Prodromu abia mai rezista. In afara milostivirii lui Dumnezeu, pe calugari ii mai ajuta cand si cand Patriarhia de la Bucuresti cu un Aro sau un tractor, ii ajuta romanii din America si Franta cu daruri si cateva sute de dolari.

Asezamintele romanesti se vor stinge

Bajbaind la lumina anemica a lampii cu gaz, calugarii de la Colciu si Lacu se zbat intr-o saracie care nu te poate lasa indiferent. La limita lumeasca a revoltei, parintele Stefan de la schitul Lacu ne spunea cu amaraciune ca, daca lucrurile vor continua astfel, in scurt timp asezarile romanesti din Athos se vor stinge. Vietuitorii batrani vor muri, iar cei tineri se vor risipi pe la bogatele manastiri grecesti, uitandu-si limba si obarsia.

E mult de construit aici. La schitul Lacu, biserica din cimitir e o ruina. Din 25 de chilii care adaposteau pe vremuri 150 de calugari, astazi nu au mai ramas in picioare decat 4, cu 12 monahi. Intr-un loc in care convoaiele domnesti din Moldova si din Muntenia au carat stive de aur si nestemate, acum sufla vantul distrugerii si al pustiirii.

Pe langa lipsa banilor, a mijloacelor de transport si a materialelor de constructii, romanii infrunta si o birocratie cumplita, care interzice stabilirea tinerilor pe Munte. La Colciu, de pilda, a mai ramas sa slujeasca doar parintele staret Dionisie, care, orb si inaintat in varsta (aproape 90 de ani), tine Sfanta Liturghie reproducand-o din memorie. “In 1926, cand am venit la Athos – spunea parintele Dionisie -, erau sute de calugari romani. In 1974 mai ramasesem cativa. Printr-o minune dumnezeiasca, Patriarhia de la Bucuresti a permis venirea a 20-30 de calugari mai tineri. Acum, am revenit la aceeasi situatie.” Conducerea Athosului nu numai ca nu accepta venirea monahilor romani pe Munte, dar refuza sa-i preoteasca si pe cei deja stabiliti. In esenta, e vorba de un lumesc conflict de interese, regula impunand ca atunci cand o manastire se pustieste, ea sa treaca in proprietatea statului grec… Multe ctitorii romanesti inaltate din secolul al XIV-lea au trecut cu danii cu tot la noul stapan. O terminatie greceasca pusa in coada unui cuvant romanesc – Manastirea “Caracal” – Caracalou – si 400 de ani de istorie romaneasca au disparut.

In pustiul uitarii

Romanii se descurca cum pot. Toti tinerii care au venit aici in ultimul timp au patruns in Athos ilegal. Fratele Dionisie, de pilda, a plecat de la Frasinei (Valcea), pe o ruta ingrozitor de complicata – ajungand mai intai in Cipru (unde nu se cere viza) si de acolo la Salonic. Altii, mai stramtorati financiar, intra ca turisti in Bulgaria si de aici trec apostoleste si cu riscurile de rigoare granita muntoasa a Rodopilor.

Mai usor le vine mirenilor, care, neavand nevoie de avizul Patriarhiei de la Constantinopol, pot ramane frati de manastire fara multe probleme.

Parasiti cu totul de catre cei din tara, romanii au ajuns in Athos cetateni de mana a doua. Ctitoriile romanesti de aici nu mai sunt recunoscute, marile noastre figuri ascetice care s-au impus de-a lungul timpului sunt ignorate cu buna stiinta: parintele Gherasim Sperchez din Capsala, parintii Spiridon si Ignatie de la Lacu sau celebrul duhovnic Nectarie, cu cei doi ucenici ai sai: Eftimie si Lazar.

* * *

Monahii nostri nu se plang prea mult. Constata doar si isi indreapta sperantele in Cel de Sus. Un singur lucru insa ii doare cumplit – faptul ca cei din tara i-au uitat, ca nimeni nu s-a gandit pana acum (nici macar Patriarhia) sa le trimita un ziar, ca nici un patron din Romania nu le-a dat macar un telefon sa-i intrebe daca au nevoie de ceva. Mai grea decat mizeria e nepasarea, lipsa de iubire.

E adevarat – in fata lui Dumnezeu suntem cu totii egali. La Athos insa, romanii sunt parca mai putin egali decat altii.

SORIN PREDA din Formula AS în anul 1996

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s