Icoana Esfagmeni („Înjunghiata”) din Mănăstirea Vatopedu

Icoana facatoare de minuni Esfagmeni („Injunghiata”) dateaza din secolul al XIV-lea si se afla in pronaosul paraclisului Sfantului Dumitru, din Biserica cea Mare a Manastirii Vatopedi, de pe Sfantul Munte Athos. Istorisirea despre aceasta icoana se afla intr-un manuscris din secolul al XVII-lea, intitulat „Proschinitar al Manastirii Vatopedi”, la capitolul „Despre Sfanta Icoana si minunea sa uimitoare”.

Un ierodiacon care se ingrijea pe atunci de biserica, intr-una din zile fiind ostenit dupa o priveghere de toata noaptea, dupa ce-si termina ascultarea, merse la trapezar si ii ceru putina paine, spre a-si potoli foamea, care il chinuia grozav. Acesta, manios pentru cererea nepotrivita, caci nu era vremea mesei, il alunga, ocarandu-l ca pe un nesatios si rob al pantecelui. Atunci, ierodiaconul se manie la randul lui si, neputandu-si face singur dreptate, s-a intors furios in biserica, tinand un cutit in mana si spunand: „In desert ma obosesc slujind si ostenindu-ma in fiecare zi ca sa ingrijesc biserica aceasta, caci nici macar putina paine nu-mi dai, spre a-mi potoli foamea”. Si, impins de diavol, veni in fata icoanei Maicii Domnului si, ridicand cutitul cu mana nelegiuita si plina de cutezanta, lovi in obrazul drept, aproape de ochi, al Maicii din icoana. „Si indata, prin minunile ei, Prealaudata Stapana, se deschise rana si tasni ca dintr-un trup viu, sange din belsug.”

De atunci, icoana aceasta s-a numit „Injunghiata”. Sangele care a tasnit din rana l-a stropit in ochi, orbindu-l cu desavarsire pe faptas. Acesta, vazand minunea nemaipomenita, a cazut plin de durere inaintea icoanei si, plangandu-si nelegiuirea, tanguindu-se si lovindu-si capul de marmura, se numea pe sine ucigas si nelegiuit si vrednic de a fi dat mortii.

Dupa putina vreme, toti parintii si fratii din manastire au aflat despre aceasta intamplare si au vazut cu totii rana de cutit, sangele care mai curgea din icoana, cutitul insangerat si pe ierodiacon zacand la pamant, ocarandu-se pe sine si zbuciumandu-se precum lunaticii, vorbind fara noima, ca un indracit, iar chipul Sfintei Icoane schimbat la fata si palid, precum al unui om fara de viata. Toti se cutremurara, incremeniti de teama. Atunci, egumenul facu impreuna cu intreaga obste priveghere de toata noaptea, cantand si rugand-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-Si inceteze mania asupra vinovatului si sa Se milostiveasca si sa ierte nelegiuirea plina de indrazneala ce o savarsise nenorocitul acela.

Nu dupa multe zile se arata Nascatoarea de Dumnezeu in vedenie egumenului, zicandu-i ca pacatul nefericitului s-a iertat si ca acesta va fi tamaduit de duhul lunatic care il muncea.

Ierodiaconul isi facu insa o strana inaintea icoanei, unde a stat numai in picioare, timp de trei ani incheiati, tanguindu-se pentru marea nelegiuire, pana cand a auzit dinspre milostiva icoana (care ii darui iarasi lumina ochilor) aceste cuvinte: „Ti s-a iertat pacatul, insa mana ta cea indrazneata sa ramana uscata in vremea vietii tale, iar dupa moarte – nedestramata”. Si asa a fost. Dupa moartea lui, tot trupul i s-a destramat, numai mana nu. Aceasta se afla si astazi asezata intr-o racla sub acea icoana, marturisind vadit minunea savarsita. Iar rana din care a curs sange se vede si astazi.

Si ard dinaintea acestei icoane candela vesnica si lumanare nestinsa.

După Formula As