Încercările Vaticanului de a dezorganiza viaţa ortodoxă din Sf. Munte Athos

Istoria Vaticanului este plină de încercările emisarilor acestui „stat religios” de a subjuga Biserica Ortodoxă intereselor temporale ale papilor, de a fărâmiţa unitatea sa de credinţă şi de a-i dezorganiza viaţa sa duhovnicească. Mascându-şi intenţiile sale, foarte adeseori, sub aşa numitele „încercări de unire cu Roma”, folosind diversiunea religioasă, corupţia, şantajul şi frauda istorică, Vaticanul a devenit notoriu în istoria Bisericii Ortodoxe. El este cel mai declarat duşman al paşnicei Biserici Ortodoxe, un adevărat lup, ascuns sub pielea de oaie a făţarniciei „intereselor superioare ale religiei creştine”. Aceste „interese superioare” impun papei de la Roma şi cardinalilor săi o politică sălbatică de învrăjbire a confesiunilor întreolaltă, o politică de supremaţie religioasă a Vaticanului asupra celorlalte Biserici creştine şi de îngenunchiere a tuturor credincioşilor creştini din lume la picioarele tronului pontifului întreit încoronat din Roma.

Oriunde viaţa ortodoxă a înflorit şi s-a dezvoltat mai paşnic şi frumos, Vaticanul a intevenit cu actiunea sa nefasta de învrăjbire şi siluire a constiintelor. Emisarii Vaticanului sunt întîlniti, astfel, pretutindeni, insinuîndu-se cu fel de fel de manopere. Pescuitori în apa turbure si profitori abili ai oricaror împrejurări, iezuiţii îşi desfăşoară întreaga gamă a diplomaţiei lor secrete, spre a împărţi şi a stăpâni diferitele comunităţi religioase ortodoxe din Răsărit.

Sf. Munte Athos a fost, de aceea, una dintre cele mai importante comunitati religioase ortodoxe, în spre care s-a îndreptat atentia Vaticanului. Impresionantul numar de calugari ortodosi care se nevoiau pe acest munte, traind dupa asprele reguli monahale, frumosul buchet de alese virtuti, care odrasleau pe coastele stîncoase si sterpe athonitice, cum si cununa minunata de manastiri, zidite lînga cer, au desteptat gelozia Vaticanului, care a simtit ca aici, la Sf. Munte Athos, este unul dintre centrele vitale ale Biserici Ortodoxe.


Si ca deobicei, Vaticanul a purces la folosirea procedeurilor sale infame, cunoscute întregii lumi ortodoxe. Prada de astadata era deosebit de poftita de Vaticanul cel hraparet, deoarece unul dintre reprezentantii sai de marca, Monseniorul Fr. Ingoli, secretarul Congregatiei „De propaganda fide”, spunea urmatoarele: „Este generală părerea tuturor cunoscătorilor în chestiunea Bisericii Rasaritene, ca daca am reusi sa atragem de partea noastra pe calugarii de la Sf. Munte Athos, am deschide un drum larg pentru unirea acestei Biserici cu Biserica Romano-Catolică. Aceasta din cauza marei influenţe pe care aceşti călugări o exercită”.

Prima tentativa de suprematie asupra Sf. Munte Athos o încearca Vaticanul în tulburata vreme a cruciadelor. Cruciaţii, care plecau spre Locurile Sfinte, se lovesc de imperiul bizantin. În loc sa-si vada de atingerea tintei lor, pentru care pornisera acele cruciade: dezrobirea Locurilor Sfinte de sub musulmani, cruciatii cuceresc si prada Bizantul bazileilor. În acest moment papa socoteste ca a venit momentul potrivit de a subjuga, cu ajutorul pumnului de fier al cruciatilor si Biserica Ortodoxa, sau Biserica „schismaticilor”. Împaratul Balduin I întemeiaza imperiul latin de rasarit; bazileul si Patriarhul fug la Niceea; Muntele Athos cade – ca teritoriu al statului cruciat franc din Tesalonic – sub stăpânirea catolicilor.

Papa Inocentiu III a numit ca „superintendent” al manastirilor din Sf. Munte Athos pe episcopul latin de Sebasta. Aceleaşi abuzuri, jafuri si pradaciuni, pe care le faceau cruciatii în imperiu, le facu si acest faimos episcop de Sebasta în Sf. Munte, încât papa Inocentiu III trebuie sa-l destitue. Urmasul acestui superintendent se purta cu calugarii si mai barbar. „El îşi clădi în peninsulă un castel senioral, din care emisarii sai se raspîndeau în manastiri, pentru a le despuia de obiectele lor pretioase de aur sau argint, recurgînd la tortura, spre a descoperi comorile ascunse”. Aceste fapte grave, pe care le recunosc chiar publicatiile oficale romano-catolice, ridicara un val de indignare în întreaga peninsula a Sf. Munte Athos. Toate revocarile papale nu mai ajuta nimic si încercarile de unire si de suprematie ale Vaticanului esueaza. Unirea devine, astfel, atît de odioasa, iar Vaticanul si emisarii se dovedesc a fi atît de mari dusmani ai calugarilor athoniti încît papa Honorius III semnaleaza, în 1223, pe acesti calugari ca „neascultatori Scaunului Apostolic si rebeli” („Inobedientes Sedi Apostolicae ac rebelles”).

Calugarii athoniti vor fi edificati de intentiunile Vaticanului încît la 1274, cînd împaratul Mihail VIII Paleologul încheie o unire cu Biserica Romei, se revolta si nu recunosc acea unire. Represiunile împaratului au fost groaznice, totusi, calugarii athoniti n-au cedat. Ei nu vor ceda de acum niciodata în fata tentativelor viclene ale Vaticanului de a-i subjuga, iar Vaticanul va încerca mereu de-a pune stapînire pe Sf. Munte, stiind ca prin el pune mîna pe una din redutele tari ale Ortodoxiei. Între acesti îndaratnici adepti ai subjugarii Sf. Munte, trebuie numarat mai ales papa Urban al VIII-lea.

Situaţia aceasta defavorabilă unei uniri cu Roma se menţine însă până la începutul secolului al XVII-lea, când începe a se interesa de Sf. Munte, acel vestit secretar al Propagandei, Francesco Ingoli. În 1629 Congregaţia decide de-a studia situaţia din Sf. Munte cu ajutorul unui preot grec de rit oriental, Alexandru Vasilopulos din Zante, elev al Colegiului grec din Roma. Acest călugar transfug opinează că e necesar să se trimita în Sf. Munte călugari basilieni misionari care să pregătească unirea cu Roma. În 1628 urmează un alt emisar al Romei, Canacchio Rossi, care trimite alte referate extrem de laudative la Roma. Vaticanul este iarăşi deosebit de interesat de Sf. Munte şi studiază câştigarea lui pentru ideea unirii.

Acum Vaticanul hotărăşte crearea unei şcoli de propagandă catolica în Sf. Munte şi-l trimite pe Nicolas Rossi s-o înfiinţeze. Scoala fu deschisa la manastirea Protaton, în capitala republicii monastice, la Karyes, în anul 1635. Aceasta scoala urmarea un scop pur propagandist, ceea ce nu întîrzie sa se arate. Calugarii athoniti se revoltara atunci a doua oara si aceasta oficină a Vaticanului trebui sa-si mute sediul la Tesalonic, unde vegeta cîtava vreme apoi se închise de la sine, în lipsa de elevi. Ultimul ei director a fost Nicolas Logothetis († 1643). Ea n-a avut niciodata mai mult de 17 elevi.

Dupa calugarii basilieni îsi încercara norocul la Sf. Munte si calugarii franciscani. Propaganda se stradui în veacul al XVIII-lea, sa întemeieze un camin de propaganda catolica la Sf. Munte, dar si încercarile acestea se dovedira zadarnice. Atunci Propaganda apela la iezuiti. Acestia, cu o deosebita perfidie, utilizara alte mijloace. Ei cîstigara mai întîi un calugar grec athonit pe care-l folosira apoi în Sf. Munte, spre a le deschide drum. Avînd mijloace materiale bogate ei împartira ajutoare cu amîndoua mîinile. Iezuitul Isaac d’Aultry s-a insinuat pîna în interiorul Lavrei celei Mari. Cînd a fost însa sa se hotarasca înaltarea unui camin iezuit în sînul Sf. Munte Athos, calugarii sesizara din nou primejdia si nu îngaduira sa le intre cel mai periculos dusman în casa. Dupa Isaac d’Aultry venira alti calugari iezuiti cu aceleasi intentii ascunse si cu aceleasi apucaturi viclene. Vigilenta calugarilor athoniti era însa treaza si emisarii Vaticanului au dat gres pentru totdeauna si în Sf. Munte…

Mult trîmbitatele succese ale Vaticanului la Sf. Munte Athos au fost accidentale şi neînsemnate, iar încercările de a dezorganiza viaţa ortodoxă înfloritoare de aici au fost zădărnicite. Chiar izvoarele oficiale ale Vaticanului („Orientalia Christiana”) recunosc că prozelitismul Vaticanului la Sf. Munte Athos s-a redus totdeauna la câte un singur nume de călugar athonit şi acela cîştigat de Vatican prin corupţie. Aşa, în 1628, un călugar Ignaţiu de la Vatoped este manevrat de Propaganda după planurile sale ascunse; în 1716 închiziţia eliberează un certificat de „corectitudine în credinţă” (Rechtglaubigkeit) călugarului Calinic Anapliotti, iar Propaganda îi acorda o întreţinere lunară, în Roma, pînă la 1738. În anul 1728, călugarul Avacum Andriani de la Ivir dăruieşte papei Benedict XIII mai multe manuscrise vechi de mare valoare, care astăzi formează partea esenţiala a bibliotecii Vaticanului; în anul 1736 calugarul de la Ivir, Cosma Papasoli trecu la credinţa romano-catolică. La atâta se reduc manevrele Vaticanului la Sf. Munte Athos…

Manevrele Vaticanului, astfel, nu întârzie să se faca cunoscute oriunde încearca sa dezorganizeze viaţa religioasă, să subjuge conştiinţele credincioşilor „intereselor sale temporale”, să creeze diversiuni şi să menţină starea de ură şi de duşmănie între confesiuni. Pretutindeni, Vaticanul se vădeşte ca un duşman declarat al vieţii paşnice şi ca un odios adept al manevrelor oculte, care urmăresc supremaţia papei de la Roma asupra tuturor credincioşilor.

Vaticanul îsi cîntareste loviturile sale perfide si le da în centrele vitale ale Bisericii Ortodoxe. Constiinta treaza a tuturor credinciosilor cinstiti a functionat însa cu promptitudine totdeauna.

Uneltirile Vaticanului au fost vadite si încercarile sale iezuitice de unire au fost zadarnicite. Sf. Munte Athos s-a verificat, astfel, si în lupta seculara dusa cu Vaticanul, ca un adevarat Sf. Munte al Ortodoxiei. Conştiinţa sa trează ortodoxă a vădit, fără cruţare, perfidia şi ura sălbatică a Vaticanului şi a înfierat-o pentru totdeauna. Sf. Munte Athos este, pentru credincioşii ortodocşi, o pildă demnă de vestejirea acţiunilor reacţionare ale Vaticanului şi în actualitate. Ca şi în trecutul său întunecat, Vaticanul foloseşte toate mijloacele sale infame, spre a sluji imperialismului aţâţător la noi războaie. Camuflându-se în spatele religiei, Vaticanul duce o acţiune de învrăjbire şi de aţâţare, care urmăreşte, ca întotdeauna, subjugarea. Această acţiune de învrăjbire şi de aţâţare a fost însă şi de astadată vadită, fără cruţare. Ea este destinată eşecului ruşinos, ca toate celelalte acţiuni ale Vaticanului, înregistrate în întunecata sa istorie.

    de Pr. Prof. Petru Rezuş
    (Publicat in „Glasul bisericii”, nr. 8-10, 1952)
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Încercările Vaticanului de a dezorganiza viaţa ortodoxă din Sf. Munte Athos

  1. cristian sirbu zice:

    Din cele citite, sa inteleg ca d-voastra ati fost patruns de duhul dragostei si pacii cand ati scris articolul.
    Doamne fereste de cei cu carte care invrajbesc oamenii.
    CS.

  2. Duhul dragostei ii mana si pe homosexuali. si ei doresc pacea. pacea de a gresi in continuare. si vor sa faca prozelitism in continuare.

    „Dragostea se bucura de adevar” spune Sf. Apostol Pavel. Duhul ravnei pentru credinta cea dreapta, cea adevarata, mostenita de la Insusi Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a indemnat sa retezam cu argumente infatuarea catolica! Catolicismul, in esenta sa, este bolnav de fariseism.

    La Judecata particulara si cea finala, vom fi judecati dupa adevarul lasat de Iisus Hristos, nu dupa cel modificat de oamenii religiilor. Ortodoxia a pastrat nealterata mostenirea de la Iisus Hristos, prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.

    Ce mare greutate pentru catolici sa recunoasca faptul ca timp de 1021 ani au fost ortodocsi si apoi au devenit catolici??? Mandria ii face sa persiste in schisma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s