Muntele Athos: femei, păstraţi distanţa!

de Caterina NICOLAE, din ziarul Gandul, din 10 August 2007

Ce face o femeie care vrea să vadă Muntele Athos? Dă ocol muntelui sfânt cu vaporul şi se uită prin binoclu de pe vas încercând să desluşească siluetele mănăstirilor ridicate pe mal. Pentru aşa ceva firmele greceşti de turism au zeci de oferte.

Preţul diferă în funcţie de distanţă: dacă pleci dintr-un port micuţ la o oră depărtare pe mare, te costă 10 euro, dacă pleci din staţiunile greceşti cele mai frecventate de români – Paralia Katerini sau Olympic Beach – 40 de euro. În cea din urmă variantă, excursia începe la 5.30 dimineaţa, oră la care, în staţiuni, până şi câinii comunitari dorm. Mergi cu autocarul vreo două ore până ajungi în port, de unde te îmbarci pe un vas de croazieră.

Dacă ajungi mai devreme poţi să respiri liniştea unui orăşel grecesc netulburat de turişti decât când se urcă şi coboară de pe vase. Un soi de cherhana la care, pe câteva tarabe, zac umede, proaspete, caracatiţe, sepii, creveţi, scoici şi peşti, o piaţă micuţă, clădiri joase albe, căţărate în pantă pe solul pietros, acoperite de flori. Vasul de croazieră e imens – două punţi, una cu măsuţe în jurul unui bar, cealaltă cu restaurant şi un soi de „terasă” pe care scaunele sunt aşezate ca într-o sală de spectacole.

Pluteşti pe Marea Egee vreo oră, admirând culorile intense ale apei care bate spre mov, în larg, şi spre turcoaz, la ţărm, şi insulele care se zăresc în depărtare. Apoi muzica grecească se întrerupe şi încep explicaţiile ghizilor.

Poţi să prinzi şi vreo 7-8 grupuri de naţionalităţi diferite pe vas, caz în care ghizii fiecărui grup fac rând la microfon şi nu au vreme să spună decât 2-3 cuvinte despre fiecare mănăstire. Dacă ai un asemenea ghinion, găseşti pe vapor ghiduri scrise despre muntele sfânt în aproape toate limbile.

În română sunt teancuri. E firesc, având în vedere că turiştii români au invadat multe staţiuni greceşti şi că aproape fiecare turist, bărbat sau femeie, vizitează măcar o dată Muntele Athos. În cazul bărbaţilor, accesul este permis, dar nu oricum. Omul doritor să vadă mănăstirile ar trebui să-şi lase familia pe plajă, să meargă la un oficiu, din Ouranoupoli, ca să ia o împuternicire specială.

Aşa că poveştile ghizilor rămân de bază pentru turişti. Cei care aleg să cumpere varianta scrisă ies în pagubă. Dau şapte euro pe o cărticică subţire în care un pelerin, fără darul scrisului, îşi publică amintirile, alternând detalii „tehnice” despre organizare, slujbe, număr de călugări, cu impresii personale pline de extaz.

În fine, la orizont apare Muntele Athos. O bucată de pământ intrată în mare, cu piscuri înalte şi sol arid, pietros. Apoi începe să se zărească şi prima mănăstire, Sfântul Pavel. Îi distingi doar formele. „Portuleţul” care asigură aprovizionarea mănăstirii e cât o cană de cafea.

Turiştii se bulucesc pe latura vasului apropiată de ţărm, alternând la ochi binoclurile cu aparatele de fotografiat şi camerele video. E miezul zilei şi soarele arde cumplit. Colinele Muntelui Athos se desfăşoară încet. De pe vapor se vede o întindere de verdeţă amestecată cu pietre, mult diferită de pădurile noastre cu arbori înalţi. Ici, colo, clădiri micuţe la care nu duce nici un drum.

Ghizii spun că sunt schituri sau colibe ale călugărilor care consideră că au nevoie de mai multă linişte decât la mănăstiri. Din când în când mai răsare câte o mănăstire. Unele sunt atât de întinse încât alungă ideea că vieţuitorii ar mai trăi în pustie.

La câteva, se zăresc macarale care construiesc de zor. La Mănăstirea Pantelimon, a ruşilor, de pildă, de pe vas se zăreşte un şir de clădiri imense. Ghizii spun că sunt chilii, dar blocurile lungi, cu 7-8 etaje, n-au nici o legătură cu chiliile „clasice” de pe lângă mănăstirile româneşti. Pare mai degrabă un complex turistic cu două biserici în mijloc. Trece o oră fără să-ţi dai seama. Afli că „turul” s-a terminat când te anunţă ghidul că eşti invitat la o gustare pe vas şi în curând se va ajunge în port.

În Ouranoupoli, orăşelul mirean de pe Muntele Athos, rar zăreşti vreun călugăr. În schimb, aproape toate magazinele gem de produse de la Muntele Sfânt sau asociate acestora. Icoane de toate felurile, de la cele clasice, acoperite cu foiţă de aur, îmbrăcate în argint, înalte cât un copil, de mii de euro, până la copii lipite pe bucăţele de plastic.

Icoane lipite sau desenate pe pietre, pe cristale naturale, pe sticlă, pe lemn, pe scoici… Tămâie, mir, mătănii, semne de carte, vederi cu muntele sfânt, cărţi… Toate mult mai scumpe decât produsele similare din alte orăşele ale Greciei. Un set de vederi, de pildă, care conţine imagini de pe insula Skiatos, costă doi euro.

Dacă are poze de pe muntele Athos, aceleaşi pe care le-ai fi putut face de pe vas – 4 euro. Cu cărţile care prezintă Muntele Athos, în special, iei cea mai mare plasă. Sunt scumpe, scrise de indivizi care nu au nici o chemare pentru aşa ceva, dar par convinşi că simplul fapt că au călcat pe sfântul munte este o chestie interesantă.

Dacă nu ţii morţiş să vezi cu ochii tăi Muntele Sfânt, poţi să ieşi mai câştigat în ceea ce priveşte informaţia stând acasă şi căutând pe internet. Un site grecesc, de pildă, îţi oferă chiar un CD pe care ai înregistrate sunete autentice de pe Muntele Athos (ciripit de păsărele, foşnetul frunzelor, cântări bisericeşti) şi care te poartă ca într-un joc, prin interiorul şi exteriorul fiecărei mănăstiri, putând să admiri frescele şi peisajele. De pe acelaşi site poţi să-ţi cumperi şi suveniruri – o icoană şi trei mătănii – garantat, zic, administratorii site-ului, făcute la Muntele Athos.

Ca român, site-urile şi ghidurile greceşti de la Muntele Athos îţi lasă un gust amar. Multe din mănăstirile de la sfântul munte au fost clădite, restaurate şi dăruite cu daruri scumpe de domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti. Ştefan cel Mare a reconstruit Mănăstirea Sfântul Pavel, Alexandru Lăpuşneanu a rezidit Xeropotamu şi a reînnoit în întregime Mănăstirea Dochiaru, Neagoe Basarab a reconstruit din temelii mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Simonpetra a fost arsă şi reconstruită de două ori, o dată de Mihai Viteazu şi apoi de Matei Basarab, cei mai mari ctitori ai Mănăstirii Xenofont au fost boierii Craioveşti, Duca şi Radu şamd. Nici unul din aceste „amănunte” nu le găseşti pe site-urile şi ghidurile greceşti.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Muntele Athos: femei, păstraţi distanţa!

  1. marian rotaru zice:

    Ar fi bine daca Doamna Caterina Nicolae , ar dezvolta aceste randuri , intr – o carte de calatorie in Grecia si Muntele Athos . Ar fi cred prima carte despre Muntele Athos , scrisa de o femeie . Oricum prima din literatura romana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s