VEDERE DUHOVNICEASCĂ Cuvântul al nouăsprezecelea

La cuvântul „Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi”. Încă şi despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unşi cu untdelemnul bucuriei şi din ce semne duhovniceşti înţelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.

Binecuvintează, părinte!

Deoarece spune proorocul: „Tu, Hristoase, ai iubit dreptatea, care se vede în desăvârşita iubire a aproapelui, şi deoarece ai urât fărădelegea, care se vede în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, păzind curăţenie desăvârşită, pentru aceea Te-a uns Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai Tăi, adică mai mult decât pe Sfinţii Tăi şi pe credincioşii Tăi.”

Să vedem acum, aici, cum unge Dumnezeu şi Tatăl cu untdelemnul bucuriei şi ce lucru este acest untdelemn al bucuriei despre care se vorbeşte şi pe cine unge mai mult, pe cine mai puţin şi pentru ce îi unge.

Cerescul Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, când a trimis în lume pe Unulnăscut şi nepreţuitul Său Fiu, L-a uns cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toţi Sfinţii, care sunt unşi şi ei de Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei, pentru curăţenia lor şi pentru dreptatea lor. Faptul că L-a uns Dumnezeu Tatăl pe Hristos cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toţi Sfinţii vrea să spună şi să arate iubirea nemărginită pe care a avut-o şi pe care o are Tatăl pentru Hristos, pentru deofiinţimea lor şi pentru nemărginita ascultare pe care a făcut-o Hristos faţă de Tatăl Său. De aceea L-a uns Tatăl cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toţi cei de aproape ai Săi. Deoarece pe cel pe care-l iubeşte mai mult pe acela îl unge mai mult şi-l dăruieşte mai mult.

Deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, când a fost cu trupul pe pământ, şi-a arătat faţa Sa atât de frumoasă şi de dulce celor care îl priveau cu inima nevicleană, încât celor care gustau o singură dată în sufletul lor acea dulceaţă a cuvintelor lui Hristos, pe care le vorbea preasfânta Lui gură şi erau atraşi de Hristos, de faţa Lui plină de frumuseţe, era cu neputinţă să li se şteargă din cuget şi din inimă Harul acela. Atât de nespus şi de dumnezeiesc era Harul acela ce se revărsa din Hristos („S-a revărsat, harul în buzele tale”), atât de mult, spun, era Harul lui Hristos ce se revărsa, încât se transmitea cu multă bogăţie de la Acesta spre cei care Îl ascultau şi Îl urmau cu multă sinceritate şi cu tot sufletul.

De aceea se spune: „Mai mult decât cei de aproape ai Tăi”. Şi iarăşi spun că cei de aproape şi cei ce cred în Hristos sunt unşi de Dumnezeul Cel ceresc, fiecare după dorul pe care îl arată după Hristos. În multe locuri din Sfânta Scriptură şi în multe vieţi ale sfinţilor auzim vorbindu-se despre Har, pe care sfinţii îl dobândeau fiind încă în viaţă.

Care este acest har, sau mai bine spus, care este harul pe care îl numeşte „untdelemnul bucuriei”, pe care l-au avut şi îl au în sufletul lor cei ce se împărtăşesc de Hristos, adică cei ce L-au urmat şi cei ce-L urmează? Ascultă, o, cititorule! şi din cuvântul însuşi se desprinde înţelesul, deoarece spune „untdelemnul bucuriei” ca şi când ar spune „bucurie duhovnicească”, care provoacă desfătare de negrăit şi bucurie dumnezeiască celor care se învrednicesc de ea.

Când creştinul păzeşte cu străşnicie toate poruncile lui Hristos, atunci creştinul acela devine iubit de către Dumnezeul ceresc Cel Atotputernic şi de către Domnul nostru Iisus Hristos, şi din acest motiv Hristos Se arată acestuia, după cum spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui”. Hristos aşadar, precum credem şi suntem foarte bine înştiinţaţi, este dulceaţa şi îndulcirea de negrăit a sufletelor noastre.

Aşadar, când Se va arăta Hristos pe Sine nouă, atunci ne împărtăşeşte şi ne face să gustăm din dulceaţa aceasta a Lui de negrăit şi din îndulcirea Lui dumnezeiască. Acest lucru se întâmplă în felul următor:

Precum atunci când apropii de simţul mirosului tău mirul binemirositor şi curat, guşti şi tu din mireasma lui şi te înveseleşti de această mireasmă, la fel, arătându-Se pe Sine Hristos nouă (acest lucru cititorul să-l înţeleagă în chip simţit şi tainic, asupra trupului şi a sufletului), ne împărtăşim şi noi de Harul Lui şi de bucuria Lui. Şi iarăşi, cei care au fost miruiţi şi au gustat, s-au împărtăşit şi au participat la Harul lui Hristos, cei care au fost unşi cu untdelemnul bucuriei de către Hristos, aceia ne împărtăşesc şi nouă şi ne transmit parte din acel Har duhovnicesc nesecat pe care l-au primit de la Hristos, precum atunci când atingi mâna ta sau altceva de mirul preacurat, miroase după aceea şi răspândeşte şi această mireasmă precum mirul, producând plăcere celor care o miros.

Altă mireasmă însă dă mirosului nostru mirul însuşi (adică alt Har dă sufletelor noastre Hristos însuşi) şi altă mireasmă dă mirosului nostru acel lucru pe care l-am afundat şi l-am atins de mir. Adică, alt har dau sufletului nostru sfinţii lui Hristos, care au primit har de la Hristos şi au fost unşi în omul lor lăuntric cu untdelemnul bucuriei. Acest lucru (adică faptul că sfinţii care primesc har de la Hristos împărtăşesc în chip minunat şi ei har celor care îi cinstesc cu multă evlavie) este semn al sfinţeniei acelora care au mers pe calea cea dreaptă a Domnului, semn al bunei miresme şi al Harului duhovnicesc cu care îi slăveşte Hristos între oameni. Deoarece, văzând cineva sfintele moaşte şi trupurile acelea răspândind o astfel de bună mireasmă, fără să fi fost unse cu nici un fel de mir, şi dând sufletului atâta har şi bucurie, încât se minunează, ce altceva se arată şi se înseamnă prin aceasta decât apropierea şi comuniunea pe care o au aceştia cu Hristos, Stăpânul negrăitei miresme şi a Harului nesecat?

Ai văzut, acum, că cei ale căror sfinte moaşte răspândesc mireasmă sunt aproape de Hristos, sunt prieteni cu Hristos, părtaşi la bucuria şi la desfătarea duhovnicească a lui Hristos? Priveşte acum şi cum lucrează Harul lui Hristos în sfinţi, chiar atunci când sunt în viaţă.

Domnul nostru Iisus Hristos este Judecătorul cel preadrept, deoarece răsplăteşte fiecăruia după virtuţile pe care le are. Răsplăteşte atât de drept şi de corect, încât nu poate greşi nici cât un fir de păr. Acest lucru este încredinţat de ceea ce a spus Hristos mamei lui Ioan şi Iacob, fiii lui Zevedei, care a cerut de la Hristos ca fiii ei să stea unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Lui. Hristos i-a spus: „Aceasta nu-Mi este Mie a da, ci este pentru cei pentru care a fost pregătit”. Iar înţelesul este acesta: „Cea ce ceri, o, femeie, să-ţi împlinesc, nu este sortit să se împlinească. Deoarece Eu, fiind judecător drept, voiesc a aşeza de-a dreapta Mea pe Preacurata Mea Maică, şi de-a stânga pe Ioan Botezătorul. Deoarece aceştia depăşesc cu mult pe fiii tăi în virtute şi în sfinţenie. Şi Ioan, fiul tău, este curat şi feciorelnic, şi de aceea îl iubesc mai mult decât pe toţi ceilalţi ucenici ai Mei, dar decât acesta este mult mai curată şi mai sfântă Maica Mea. De aceea, pe aceasta, pe Preacurata Mea Mamă, doresc să o aşez de-a dreapta Mea, ca Maică a Mea şi Împărăteasă. Despre aceasta spune şi Scriptura: „A stat împărăteasa de-a dreapta ta, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată”. Şi iarăşi, Iacob este bun şi virtuos şi plăcută îmi este petrecerea lui. Dar decât acesta este altcineva mai virtuos şi mai bun, faţă de care nimeni nu este mai mare din cei născuţi din femeie. Acesta este Ioan, Botezătorul Meu, pe care îl voi aşeza de-a stânga Mea întru împărăţia Mea.”

Pentru că Dumnezeu judecă lucrurile cu multă dreptate, de aceea pune mai aproape de Sine pe cel care este mai virtuos între cei virtuoşi. Iar celui pe care îl aşează mai aproape de Sine, aceluia îi dă şi Harul Său mai mult şi mai îmbelşugat decât celorlalţi. Astfel îl unge cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe ceilalţi, pentru a-l înştiinţa mai mult şi mai bine prin aceasta că numele lui a fost scris în Cartea Vieţii şi că va fi împreună cu Dumnezeu după viaţa aceasta. De aceea spune: „Nu vă bucuraţi pentru că duhurile vi se supun, ci bucuraţi-vă mai curând pentru că numele voastre au fost înscrise în ceruri”. Spune „în ceruri”, şi nu „în cer”, pentru a arăta diferitele trepte ale slavei pe care o va primi fiecare după virtuţile sale. Acelaşi lucru vrea să-l spună şi prin: „Mai mult decât cei de aproape ai tăi”, ca şi când ar spune cineva mai simplu astfel: „Pe unul îl unge Dumnezeu în această viaţă cu untdelemnul bucuriei mult, pe altul puţin, pe fiecare după nevoinţele sale, după virtuţile sale şi după smerenia sa. Şi prin aceasta înştiinţează pe fiecare să înţeleagă în ce cer este înscris numele lui, adică ce slavă va primi când va pleca din această viaţă. Fiecare dintre aceştia cunoaşte că sufletul lor a gustat din acest untdelemn al bucuriei, din semnul despre care voi vorbi mai jos.

Înainte de a gusta omul în chip tainic în sufletul lui şi în chip simţit, într-un fel anume, în inima lui acest untdelemn al bucuriei dumnezeieşti, este greoi în priceperea celor dumnezeieşti, este acru şi amar în cele duhovniceşti, este greoi în ceea ce priveşte lucrurile bine plăcute lui Dumnezeu şi are inima lui rece. Rece atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de sfinţi. Şi precum atunci când mănâncă cineva mâncare fără untdelemn, i se pare mâncarea fără gust, iar după ce îi pune untdelemn i se pare gustoasă şi o pofteşte mai mult, tot aşa şi omul acela care nu a fost uns în sufletul lui cu untdelemnul bucuriei este rece şi greoi la cuvântul lui Dumnezeu. De aceea sunt mulţi astfel de oameni în lume, care sunt greoi la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi la post, care este prima poruncă a lui Dumnezeu, prin care toţi Sfinţii au bineplăcut în faţa lui Dumnezeu. Atât de mult se îngreuiază unii la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi la post, neprimind să postească atunci când le spune cineva să postească, ca şi când le-ar pune în spate un sac plin cu nisip sau cu plumb. Şi nu ştiu cum de au uitat cuvântul acela al Domnului, care spune: „Căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară”.

Dar aceasta li se întâmplă, pe drept, acelora deoarece nu au în inima lor Harul lui Dumnezeu. De aceea se tulbură şi îi îngreuiază mult lucrarea poruncilor dumnezeieşti.

Dar cel care s-a silit pe sine mai întâi spre împlinirea cuvântului lui Dumnezeu (căci de la Sfântul Ioan Botezătorul, împărăţia cerurilor se ia cu forţa, cei ce se silesc o dobândesc), şi a fost gata să se piardă pe sine pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru care pricină, salvându-şi sufletul său, a primit în suflet Harul lui Dumnezeu şi în inima lui untdelemnul bucuriei, pe care o numim arvună a împărăţiei, adică a primit în sufletul său pe Duhul Sfânt, acela este gata să asculte şi să împlinească cuvântul lui Dumnezeu. Primeşte cu căldură poruncile lui Dumnezeu. Este neobosit şi râvnitor în cele duhovniceşti. Este astfel, deoarece, sufletul lui a gustat din Harul lui Dumnezeu şi inima lui a gustat din untdelemnul bucuriei, care a luminat, a liniştit şi a îndulcit atât simţurile lui lăuntrice, adică cele dinlăuntrul trupului său, cât şi simţurile sufletului. De aceea un astfel de om este numai bucurie, numai lumină este pe faţa inimii sale şi pe cea a trupului.

Acesta este înţelesul cuvintelor: „în untdelemn se va lumina faţa”, sau în altă parte: „Inima bucuroasă face să strălucească faţa”. Deoarece, spune-mi, un om care se înfrânează foarte mult şi străluceşte de bucurie duhovnicească şi veselie, care izvorăsc din sufletul lui, fiind postitor de mâncărurile şi băuturile pământeşti, cum am spus, cum este judecat de inima ta şi de cugetul tău? Oare nu ţi se pare că aceasta s-a făcut lui de către Harul lui Dumnezeu şi de mângâierea Sfântului Duh?

Da! Acesta este adevărul. Deoarece, dacă cineva care este stăpânit de zavistie şi de patima invidiei şi a părerii de sine (cum erau iudeii faţă de Domnul) se face că nu înţelege de unde i se întâmplă aceasta, de aceea tace sau spune una sau alta, după cum este mânat de patima care îl stăpâneşte, atunci cele necuvântătoare vor da mărturie despre adevăr cu lucrarea lor, după cuvântul Domnului: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga”. Când fiarele sălbatice văd unul dintre aceştia la faţă sau îi aud glasul, de îndată se îmblânzesc şi devin blânde ca mieluşeii, deoarece cinstesc faţa lui şi arătarea şi glasul lui.

Dar acestea sunt de ajuns pentru cât am spus despre untdelemnul bucuriei. Să spunem acum câteva cuvinte şi despre untdelemnul diavolului. Precum unge Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei capul omului („Ai uns cu untdelemn capul meu”), adică precum îndulceşte cugetul omului curat şi înţelept Harul Sfântului Duh şi îl întăreşte cu această dulceaţă duhovnicească spre toată lucrarea duhovnicească şi mişcarea sfântă, tot aşa unge şi diavolul, cu untdelemnul lui necurat, capul omului desfrânat şi risipitor. Adică îi îndulceşte cugetul spre lucruri trupeşti şi, prin aceasta, îl mână să facă lucrurile care sunt ruşinoase, după cum spune dumnezeiescul Pavel. Despre untdelemnul diavolului spune iarăşi proorocul: „Cu untdelemnul păcătosului nu voi unge capul meu”.

Deoarece diavolul, pentru a-l prinde bine pe om în capcana sa şi pentru a-l atrage spre sine cu uşurinţă, îl prinde mai întâi de cap. Şi mai întâi îi unge capul, adică cugetul lui, cu untdelemnul iubirii de plăcere, care în imaginaţie apare cugetului omului ca untdelemnul, adică este dulce. Dar nu este întru totul dulce, aşa cum este untdelemnul, ci mai curând amărăciune, mai amar decât fierea. Deoarece, cum am spus, diavolul dă mai întâi plăcere cugetului omului, plăcerea dorinţei, iar după ce primeşte cu bucurie ispita plăcerii, adică după ce cugetul este biruit de curiozitate pentru cele trupeşti şi simte plăcere pentru ele, vine repede-repede dorinţa diavolului până în inimă. Şi dacă prinde rădăcini în inima omului dorinţa cărnii, sau, mai bine spus, lucrarea diavolului, atunci diavolul îl face să desfrâneze cu inima lui ori de câte ori vrea.

Despre aceasta vorbeşte Hristos în cuvintele: „Cel care, văzând femeia, a poftit-o, a şi desfrânat în inima lui”. Dacă se întâmplă omului acest lucru şi prinde rădăcini iubirea de plăcere înlăuntru în inima lui, este uşor după aceea diavolului să-l facă să desfrâneze şi cu trupul, atunci când voieşte, lucru care înseamnă moartea sufletului.

De aceea spune şi dumnezeiescul Apostol: „Căci fiecare este ispitit de propria sa poftă, atunci când este atras şi momit de ea. Apoi pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moartea” (Iacob 1,1415). Ca să nu mai ajungă însă omul până acolo, să alunge dintru început din cugetul său şi din inima lui iubirea de plăcere şi dorinţa cea rea, care se numeşte untdelemnul diavolului, adică înaintemergător al păcatului şi cale a desfrâului. Şi să spună lui Dumnezeu, rugându-se din inimă şi cu lacrimi: „Cu untdelemnul păcătosului să nu ungi capul meu”, adică: „Acoperă-mă, Dumnezeul meu, cu Harul Tău şi nu lăsa, Doamne, să prindă rădăcini în inima mea dorinţa cea rea. Mai mult, Dumnezeul meu, varsă peste inima mea untdelemnul bucuriei şi unge capul meu cu untdelemnul curăţeniei, pentru ca să se îndulcească gândul meu cu amintirea şi cercetarea gândului Tău, să cercetez Legea Ta dumnezeiască ziua şi noaptea. Deoarece toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus vine, de la Tine, părintele luminilor, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeirii celei Una în trei Persoane, neîmpărţită, acum şi totdeauna şi în vecii vecilor. Amin.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Isihasm. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VEDERE DUHOVNICEASCĂ Cuvântul al nouăsprezecelea

  1. alin zice:

    vreau un imail de la un preot din sf munte athos vrea sa vorbesc cu el daca pot sa duc o veata in sf munte athos va rog din suflet scriatimi pe adresa de imal con_dio_alyn95@ymail.com

  2. pr.gherasim zice:

    cam greu. sa nu-ti imaginezi ca acolo stau calugarii sau pustnicii cu laptopu’pe genunchi. ia vezi si cerceteaza daca poti face fata vietii de acolo. daca aici, la noi, nu poti…sunt incercari multe acolo si daca Maica Domnului nu te vrea, fie ca nu-i inca vremea, fie ai un impuls de moment, fie nu esti pregatit, nu vei face vechime.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s