VEDERE DUHOVNICEASCĂ Cuvântul al şaselea

Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simţământul şi gustarea bunătăţii şi dulceţii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelaşi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu şi de spusele Sfintei Scripturi şi de orice cuvânt duhovnicesc.

Binecuvintează, părinte!

Cercetează neîncetat, smeritule monah, cercetarea sfântă a rugăciunii inimii din adâncul inimii tale, până când inima ta va deveni în întregime rugăciune, aşa cum fierul devine una cu focul atunci când este ţinut în foc. Stăruieşte încă şi mai mult în această rugăciune a inimii, până când se face rană înlăuntrul tău, acolo unde se lucrează rugăciunea. Deoarece această rană pe care o primeşti cu voie înlăuntrul tău prin rugăciunea cu multă silinţă – martor pe Dumnezeu îl am – îţi va deveni un izvor duhovnicesc de dumnezeiască evlavie, din care va izvorî totdeauna evlavia, ori de câte ori vrei, fără nici o silinţă. Iar când, cu harul lui Hristos, ajungi la această stare duhovnicească, atunci guşti în taină bunătatea Domnului. „Gustaţi, şi vedeţi că bun este Domnul”, spune proorocul, adică gustând în chip tainic, dar simţit, Harul Domnului tău, vei lua cunoştinţă şi vei înţelege în chip vădit că Domnul tău Iisus Hristos, pe care îl cauţi, este dulce foarte şi mai mult decât oricare dulceaţă.

Cugetă acum, smeritule monah, dacă din puţinul Har pe care îl guşti în chip tainic ai înţeles cu adevărat că Domnul nostru Iisus Hristos este atât de dulce sufletului tău, inimii tale, cugetului tău şi sinelui tău lăuntric întreg, încât nu poţi să descrii, nici măcar cât de puţin, dulceaţa Lui. Oare, când sufletul tău iese din trup şi se urcă în fapt către Domnul şi Dumnezeul lui şi gustă din bunătăţile acelea, pe care ochi pământean nu le-a văzut, ureche trupească nu le-a auzit şi inimă necurată nu le-a cugetat, atunci, spun, când se va desfăta în chip vădit cu toate acelea, pe care nu este cu putinţă omului să le povestească, văzând faţă către faţă pe Creatorul şi Domnul lui, Cel negrăit şi necuprins cu gândul, ce fel de bucurie şi desfătare duhovnicească va trăi sufletul acela? Amin, amin, spun ţie, iubite frate, că ori de câte ori va cugeta cineva la acest lucru, în chip tainic dar adevărat, gura lui va rămâne fără glas, precum peştele, şi nu poate nimic însăila despre ce simte. Dar noi să revenim din nou la cele despre care doream să vorbim.

Aşadar, de trei ori fericite lucrător al Evangheliei lui Iisus, atât cât te afli duhovniceşte în acea gustare tainică a bunătăţii Domnului, atât cât mintea ta este hrănită cu laptele tainic al vederii duhovniceşti, atât cât gândul tău se îmbracă în Domnul („îmbrăca-se-va gândul meu cu El si eu mă voi bucura în Domnul” spunea proorocul), atât cât inima ta se bucură de mila de negrăit şi dumnezeiască a desfătării venite din mângâierea Duhului Sfânt, atât cât, spun, toate acestea continuă să se afle în tine, şi mai multe decât acestea, pe care pana scriitorului nu le poate istorisi şi prezenta, atunci mintea nu mai este atentă la rugăciune, după cum nu mai este nevoie pentru prietenul apropiat al împăratului să mai ia aminte la oaste când, pătrunzând în împărăţie şi petrecând împreună cu prietenul său împăratul, se bucură de masa împărătească în pace. Deoarece atunci mintea sa este atentă la această masă duhovnicească pe care i-o oferă dumnezeiescul Har, care o cercetează şi îşi manifestă faţă de ea o dragoste împărătească cu nemărginită bunătate, spunem, atunci sufletul cugetă numai şi numai la Dumnezeu şi la Harul lui Dumnezeu şi îşi află odihna în starea duhovnicească de care se bucură în chip negrăit în clipa aceea.

Deoarece tu, atunci, prietene duhovnicesc şi iubit al lui Dumnezeu, care cu Harul Lui ai ajuns la o aşa de înaltă treaptă a vederii duhovniceşti tainice, cugetând la mierea duhovnicească pe care o gustă mintea ta văzând pe Creatorul şi Domnul tău Cel viu, eşti cuprins de adâncă evlavie şi îţi afli odihna duhovnicească.

Cugetând atunci şi cercetând în sinea ta, cum lucrează Harul lui Dumnezeu în sufletul tău lucrarea nematerială şi dumnezeiască şi cum primeşte mângâiere inima ta de la această lucrare, eşti pătruns de adâncă evlavie şi îţi afli odihnă. Cugetând atunci la veselia pe care o trăieşte înlăuntrul său faţa inimii tale de la bucuria duhovnicească, care a fost din belşug revărsată asupra ei de Harul lui Dumnezeu, începi să verşi nesfârşite lacrimi şi îţi afli odihna. Cugetând apoi la veselia simţită, pe care o trăieşte faţa trupului tău de la bucuria lăuntrică a Harului dumnezeiesc, care a inundat inima ta, eşti cuprins de evlavie dulce şi îţi afli odihna. Cugetând atunci la bunătatea Domnului tău, eşti pătruns de evlavie dulce şi îţi afli odihna. Cugetând atunci că Domnul şi Dumnezeul tău este nemărginit de milostiv şi iubitor de oameni, eşti pătruns de evlavie dulce şi îţi afli odihna. Cugetând atunci că Domnul şi Dumnezeul tău este Atoateţiitor şi Atotputernic, eşti cuprins de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând atunci că împărăţia Domnului tău este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpânirea Lui este peste tot neamul şi neamul, eşti cuprins de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând apoi că numele Domnului tău, pentru robii Săi, este sfânt şi preadulce, iar pentru demoni este înfricoşător si preaamar, eşti cuprins de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că Domnul tău este mare şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru (în noi adică, cei care cunoaştem puterea Lui dumnezeiască), în muntele cel sfânt al Lui, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că Domnului tău îi înalţă cântări îngerii, că Domnul tău este slăvit de arhangheli şi lăudat de toate puterile dumnezeieşti ale cerurilor, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că Domnul tău păşeşte pe Heruvimi şi zboară pe aripile vânturilor şi umblă deasupra norilor în chip minunat, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că, privind Domnul tău spre pământ, îl face de se cutremură, te minunezi de puterea Lui şi îţi afli odihna pătruns de evlavie. Cugetând că măreţia Domnului tău este mai presus de toare cerurile, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând cum stă Domnul tău pe tronul cel sfânt al Lui şi că tronul Lui este în veac şi în veac, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că tronul Domnului tău este în cer şi slava Lui este sus în ceruri, eşti pătruns de evlavie dulce-dulce şi îţi afli odihna. Cugetând că toate au fost făcute prin cuvântul Domnului tău şi că Domnul tău a poruncit şi s-a făcut, eşti pătruns de evlavie şi îţi afli odihna. Dar, pe scurt să spun, când sufletul tău ajunge să se împace cu Dumnezeu prin inima înfrântă de rugăciune, atunci evlavia te inundă de la sine neîncetat şi Dumnezeu este slăvit totdeauna în toate minunile Sale şi în toate făpturile Sale.

Deoarece în toate acestea şi în celelalte, pe care le las, ca să fiu scurt, sufletul tău se hrăneşte, mintea ta se îndulceşte, inima ta tresaltă şi se bucură trupul tău, precum se hrănesc, se îndulcesc, se bucură şi tresaltă robii recunoscători ai împăratului de bogăţia cea multă, de măreţia împărătească şi de trofeele strălucitoare ale împăratului.

Aşadar, după măsura dulceţii cu care te îndulcesc lucrurile minunate şi dumnezeieşti ale Hristosului tău, tot aşa izvorăşte din inima ta evlavia, deoarece dulceaţa aceasta premerge evlaviei, după cum umbrirea Harului dumnezeiesc premerge dulceţii. Iar pogorârea Harului dumnezeiesc este prevestită de zdrobirea inimii. Şi astfel pătruns de evlavie, te învredniceşti de vederea cea adevărată, care se petrece o dată cu răpirea minţii la cele tainice şi de neînţeles, după cum spune dumnezeiescul nostru părinte Isaac Sirul. Iar Dumnezeului nostru slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.