Nectarie de la Prodromu

Părintele Nectarie este un copil cu părul alb. Şi părul, şi barba i s-au albit de peste treizeci de ani în Athos. Eu ştiu sigur că el va ajunge „la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit toată durerea şi întristarea” pentru că a făcut în toată viaţa lui ce i-a spus Mântuitorul: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Părintelui Nectarie îi place să citească – şi să povestească! –, iar dacă viaţa sfântului are întorsături tragice, plânge ceasuri întregi pentru sufe­rin­ţele martirului. (Aşa l-am cunoscut şi eu pe sfântul mare mucenic Eustatie Plachida, mai bine decât dacă citeam Vieţile Sfinţilor!) Acestui copil ajuns la bătrâneţe i se înduioşează inima pentru orice suferinţă şi varsă lacrimi pentru orice seamăn aflat în necaz.

Părintele s-a nevoit dintru început în Provata, cumpărând chilia Sfântului Ioan Teologul, zisă „Cucuvino”, ce fusese a răposatului ieromonah Teodosie Soroceanu, dar, în bunătatea lui, a trecut în ormologhion câţiva români basarabeni, pe care i-a lăsat acolo, iar el a venit la ascultare la „monastirea” românilor athoniţi, Prodromu, aducând în dar şi candelele ce stau veşnic aprinse la icoana Maicii Domnului. Spun părinţii români că era un al treilea Cucuzel în psaltica athonită – la fel ca înaintaşul său Nectarie Protopsaltul –, dar anii şi vânturile Viglei nu l-au mai lăsat pe părintele Nectarie Lazăr să cânte Preacuratei cu acelaşi zel.

Într-o seară discutam aprins, la lumina lămpii, cu câţiva părinţi prodromiţi despre pastoraţie şi preoţii zilelor noastre, iar când am ajuns la concluzia că foarte mulţi dintre slujitorii lui Hristos nu se ridică la măsura duhovnicească cerută, părintele Nectarie – care până atunci nu scosese nici o vorbă, ci ne ascultase în tăcere – s-a ridicat şi ne-a rugat „să nu-i judecăm, pentru că nu ştim noi ce planuri are bunul Dumnezeu cu ei şi se pot schimba în timp, cu vrerea Celui de Sus”. Brusc ne-am dat seama toţi cu câtă înţelepciune grăise bătrânul şi câtă deşertăciune era în dialogul nostru, aşa că ne-am retras la chiliile noastre cu singurul folos luat doar din cuvintele părintelui Nectarie: „Să se osândească omul pe sine şi nu va mai osândi pe altul”. Amin!

Spunea părintele într-o vară, când i-am cerut sfat pentru lupta cu păcatele, că el nu crede că e cu putinţă să te stăpânească vreo patimă dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Dumnezeu şi dacă vrei să rămâi în această dragoste!

Să-l ţină Domnul spre pildă nouă pen­tru bunătatea inimii lui şi să-l găsesc me­reu aşteptându-mă ca un copil în poarta Prodromului, cu nădejdea că poate i-am adus şi lui o carte nouă…

Autor: George CRASNEAN

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nectarie de la Prodromu

  1. ioana zice:

    vA ROG SAMI DATI SI MIE O ADRESA DE LA SFINTELE MANASTIRI DIN MUNTELE ATHOS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s