Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos

Cine numără Muntele Athos între marile minuni ale lumii nu greşeşte. În puţine locuri de pe pământ, marea, cerul şi muntele îşi dau o întâlnire mai fericită. Splendoare e cuvântul care ar descrie cel mai potrivit spectacolul de culori pe care îl poţi admira de la bordul vasului plecat din Ouranopoli spre Dafni. Cerul albastru, marea de turcoaz şi reflexele galbene, roşii şi cenuşii ale stâncilor completează cu verdele chiparoşilor şi al măslinilor paleta cromatică care ţi se iveşte înaintea ochilor. Dumnezeu S-a jucat cu culorile în această parte de lume, iar ceea ce a reuşit nu are echivalent în cuvinte. Dar Athosul este o minune mai ales pentru viaţa duhovnicească a monahilor care se roagă aici pentru lumea întreagă. Cine păşeşte în Sfântul Munte rămâne fascinat atât de peisajele de o negrăită frumuseţe care se perindă în faţa ochilor călătorului pe drumurile între diferitele mănăstiri athonite, cât şi de atmosfera pe care o creează rugăciunea necontenită a celor ce se nevoiesc în singurătate.

Ca să ajungă pe Muntele Athos, pelerinul e nevoit să se îmbarce pe feribot la Ouranopoli, pentru a ajunge la destinaţia finală. Din acest orăşel se obţine diamonotirion-ul, adică permisul de intrare în Munte. Urcăm la bordul navei „Sfântul Pantelimon“ care îşi croieşte cu uşurinţă drumul pe apă între cele trei peninsule Athos, Casandra şi Sithonia. Cu fiecare anunţ al căpitanului vasului, emoţia creşte. Se navighează paralel cu Muntele Athos. Prima oprire se face la Mănăstirea Zografu. Urmează Dochiaru, Xenofont, „Sfântul Pantelimon“ şi, în sfârşit, portul Dafne.

Păşim în Sfântul Munte. De aici, pelerinii urcă în maşina care îi lasă la Kareia, capitala Athosului. Drumul e întortocheat, în pantă şi strâmt pentru autocarul care dă semne de oboseală, mai ales când urcuşul este pieptiş. Dar cu ajutor de sus, ajungem cu bine în capitala Muntelui. La Kareia poţi întârzia o oră, timp suficient pentru a vizita câteva magazine care te îmbie să le treci pragul pentru a vedea şi cumpăra obiecte bisericeşti şi nu numai. Sfinte Vase aurite, tămâie, metaniere, cruciuliţe de lemn, dar şi engolpioane de argint şi cârje pentru arhierei poţi găsi aici.

Luăm apă proaspătă de la o cişmea şi urcăm în microbuzul care merge spre Marea Lavră. Şoferul, ca şi mulţi dintre cei aflaţi în microbuz, este român. Alţi închinători, greci mai ales, aleg ruta către Mănăstirea Vatoped, cea mai renumită dintre mănăstirile greceşti athonite.

Primire ospitalieră

E ceasul amiezei şi, deşi este foarte cald, umezeala din aer face atmosfera respirabilă. Drumul este foarte lung. Marea Lavră se află în capătul sud-estic al muntelui, în timp ce Kareia este undeva la mijlocul distanţei între limitele nordică şi sudică ale peninsulei.

Peisajele se succed ca într-un documentar de pe National Geographic. Masivul muntos al Athosului lasă loc mării pe care o admirăm de la înălţime.

Schitul românesc Prodromu se află la extremitatea estică a peninsulei Athos, numită Vigla, într-un ţinut pietros, bântuit de teribile furtuni şi vânturi puternice. Locul sălbatic, dar încântător prin frumuseţea coloristică a împrejurimilor, este prielnic retragerii isihaste la care te îndeamnă liniştea muntelui înălţat în partea vestică a mănăstirii până la altitudinea de 2033 de metri. Marea Egee întregeşte varietatea reliefului cu nemărginirea ei albastră.

Pentru cineva care nu e obişnuit să cuprindă cu ochiul dintr-o singură privire marea, muntele şi pădurea, peisajul este ameţitor. Dar toate surprind aici, în Athos.

Odată intrat pe poarta mănăstirii, călătorul ostenit de căldură şi oboseală este invitat la arhondaric unde are loc ritualul primirii închinătorilor, numit în limba greacă kerasma. La Prodromu, un tânăr monah, fratele Marius, întâmpină pe cei veniţi cu rahat, un pahar de apă rece şi puţin uzo, o băutură spirtoasă, tradiţională, grecească.

Locul preferat al primilor pustnici athoniţi

Asprimea locului unde a fost ridicată mănăstirea românească a făcut, ca din vechime, să se stabilească aici pustnici dornici de o înaltă vieţuire duhovnicească. Mai întâi, Petru Athonitul şi-a ales în această parte a peninsulei sălăşluirea. După el, Sfântul Atanasie, întemeietorul Lavrei, şi-a săpat peştera în peretele stâncos al muntelui abrupt, care formează un mic golf la intrarea în mare.

Primii monahi români veniţi pentru nevoinţă în Vigla sunt menţionaţi în jurul anului 1750. Ei pustniceau sub povăţuirea unui ieromonah pe nume Macarie la Paraclisul „Sfântul Ioan Botezătorul“, de la care şi-a luat mai târziu numele şi schitul.

Alungătorul lăcustelor

Rugăciunile şi privegherile obositoare de noapte au făcut ca monahii de la paraclis să fie recunoscuţi pentru sfinţenia vieţii lor. Istoria Athosului consemnează o minune care s-a petrecut în jurul anului 1800, când asupra Mănăstirii greceşti Lavra s-a abătut un nor de lăcuste care distrugea grădinile şi livezile monahilor. Părinţii greci au făcut rugăciuni şi litanii cu sfintele moaşte pe care le avea mănăstirea, cu capul Sfântului Mihail, episcopul Sinadelor, renumit pentru darul deosebit de alungare a lăcustelor. Dar lăcustele nu au plecat în urma acestor rugăciuni.

Tot în acea vreme, la chilia Sfântul Ioan Botezătorul din Vigla se nevoiau trei sihaştri români: bătrânul duhovnic Iustin împreună cu doi ucenici ai săi, Patapie şi Grigorie. Văzând grecii că nu reuşesc nimic, s-au gândit să-l cheme pe Iustin Vlahul, ştiindu-l monah îmbunătăţit. Duhovnicul român a mers la Lavră, a făcut Aghiazmă, iar când a început să stropească cu apă sfinţită şi să cânte „Mântuieşte Doamne poporul Tău…“, norul de lăcuste s-a ridicat şi a plecat.

Renumele marelui duhovnic român a făcut ca în jurul lui să se adune mai mulţi fraţi care s-au gândit să ridice o aşezare monahicească mai mare, un schit. Deşi obţinuseră aprobare din partea Marii Lavre, evenimentele petrecute în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu au permis împlinirea acestui gând.

În 1816, bătrânul Iustin murea, iar la cinci ani după aceea începea Revoluţia în Grecia.

Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului Prodromu

Ucenicii fostului conducător al obştii au plecat înapoi în România, ducând cu ei actele primite de la lavrioţi. Altor monahi le va reveni sarcina de a întemeia schitul dorit. Nifon şi Nectarie, călugări ai Mănăstirii Horaiţa, după ce stau o perioadă la schitul athonit Sfânta Ana, se stabilesc la Kerasia, nu departe de Prodromu. Apoi răscumpărară cu mulţi bani chilia dată unor greci, iar Nifon pleacă înapoi în Moldova de unde obţine de la mitropolitul Sofronie Miclescu şi domnitorul Moldovei, Grigorie Ghica, suma de 3000 de galbeni şi aprobarea de a strânge alte ajutoare din ţară.

Patriarhul ecumenic Chiril încuviinţa şi el, în 1856, construirea acestui lăcaş românesc de rugăciune, iar un an mai târziu, avea loc punerea temeliei bisericii celei mari, lucrare care se va termina în 1866.

Sfinţirea ei s-a făcut de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în acelaşi an, slujba fiind săvârşită de arhiereul moldovean Isaia Vicol, egumenul Mănăstirii Golia.

Stăreţia rodnică a ieromonahului Nifon s-a încheiat în anul 1870, când bătrânul s-a retras de la conducerea obştii, alegându-şi ca loc de rugăciune o chilie aproape de peştera Sfântului Atanasie, unde a vieţuit până la moartea sa, în 1899. Pentru că a fost pildă de viaţă duhovnicească, părinţii de la Prodromu au luat osemintele cuviosului şi le-au aşezat în locul pregătit sub altarul bisericii celei mari, unde le găsim şi astăzi. Testamentul către monahii prodromiţi mărturiseşte ceva din duhul acestui mare nevoitor: „Fraţilor, să aveţi grijă de sufletele voastre, ştiind că aicea este vremea nevoinţelor, iar dincolo a plăţilor şi a cununilor. Să aveţi dragoste între voi. Să fiţi smeriţi, buni şi ascultători şi lesne iertători unii altora. Siliţi-vă din toate puterile să păziţi pacea dintre voi, iar asupra patimilor şi gândurilor celor necurate să ne înarmăm cu postul, cu privegherea şi, mai mult decât toate, cu aducerea-aminte de moarte…“.

Cu timpul, schitul a sporit ca număr de vieţuitori şi i s-au adăugat alte construcţii: arsanaua de la mare, biblioteca, spitalul şi farmacia, camerele pentru oaspeţi.

În 1963, odată cu serbarea unui mileniu de viaţă monahală în Athos, la ceremoniile care au avut loc au participat toţi patriarhii ortodocşi. Atunci s-a luat hotărârea de a se trimite călugări tineri care să continue în duhul de nevoinţă al bătrânilor. Lucrările de renovare a schitului au început odată cu venirea mai multor monahi pe care Patriarhia Română i-a trimis din ţară spre Athos, începând cu anul 1976.

În 1978 ploua în biserică

Părintele egumen, Petroniu Tănase, născut în 1916, este nelipsit de la slujbele care se ţin zilnic la schit. Alături de el, celălalt duhovnic al mănăstirii, părintele Iulian este îndrumătorul spiritual al monahilor din mănăstirea românească.

„În 1978, când am venit aici, povesteşte părintele Petroniu, ploua în biserică. Ferestrele de la turla naosului nu mai aveau geamuri, iar în trapeză nu se mai văruise de peste 30 de ani. Era Postul Paştilor. Am zis fraţilor din obşte să întâmpinăm Învierea cu puţină curăţenie. Şi acesta a fost începutul. Nu existau fonduri. Din ţară nu venea nimic. Nici oameni tineri, în putere, pentru că formalităţile de obţinere a paşaportului în acea vreme erau grele, nici vreun ajutor bănesc. Mulţi părinţi de la noi au fost nevoiţi să muncească în alte lavre, la grădină, la coasă sau la ridicarea unor clădiri pentru a strânge fonduri din care să trăiască. Am apelat la sprijinul cunoştinţelor sau rudelor pe care le aveam în străinătate şi, cu ce am primit, am construit clădirile existente astăzi.“

De atunci au trecut mulţi ani. În ultimii zece ani, Prodromu a suferit transformări mari. Munca depusă cu pricepere de părintele Justinian, economul mănăstirii, alături de părinţii şi fraţii din obşte, nu a întârziat să-şi arate roadele. Au fost reînnoite biserica mare, chiliile monahilor şi clădirile din afara incintei mănăstirii. Lucrările de zidire la biserică au fost executate de monahii mănăstirii, dintre care un aport deosebit l-a avut părintele Iorest, monah venit din ţară, de la Sâmbăta de Sus.

Dar grija principală pe care a avut-o în vedere stareţul Petroniu de la Prodromu a fost ca membrii obştii să aibă o viaţă duhovnicească aleasă. Duhul bătrânului se simte din plin aici. Smerenia şi blândeţea se însoţesc cu înţelepciunea adâncă a monahului, probată în focul duhovnicesc al încercărilor la care te supune şederea într-o mănăstire.

Frumuseţea slujbelor de noapte

Rânduielile liturgice din mănăstirile athonite diferă mult de ceea ce poţi găsi în România. În Athos, slujbele de noapte încep zilnic la ora două dimineaţa şi se termină după ora şapte. Numai duminică privegherea se prelungeşte până mai târziu, spre ora nouă şi jumătate. În această rânduială intră Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI şi Sfânta Liturghie. Se cântă frumos în lavra românească. Mulţi monahi tineri cu feţe luminoase şi blânde împletesc cântările simple din Utrenier cu piese muzicale mai dificile din antologhioane şi buchete athonite. Slujbele sunt impresionante. Biserica Înaintemergătorului este luminată doar de candele şi lumânări de ceară curată. Nici chiliile nu beneficiază de lumină artificială, ci folosesc lămpile cu gaz. De aceea, între mănăstirile din Sfântul Munte, cel mai autentic simţi duhul de nevoinţă la Prodromu. Aici toate s-au păstrat în simplitate.

Athosul are în cuprinsul lui multe mănăstiri, mai mari şi mai bogate decât Prodromu. De fapt, lavra românească nici nu are, conform noului regulament al Sfântului Munte, statutul de mănăstire între obştile mari athonite, ci de schit. E durerea monahilor de aici. Cu toate acestea, aici te simţi între ai tăi, te simţi acasă. Bucuria şi smerenia cu care călugării prodromiţi întâmpină pe orice pelerin fac de neconceput ca românii sosiţi în Athos să ocolească acest colţ de rai.

Prodromiţa, icoana nefăcută de mână omenească

Între odoarele de preţ pe care monahii le păstrează cu sfinţenie sunt câteva icoane făcătoare de minuni. Cea mai vestită dintre ele este icoana nefăcută de mână a Maicii Domnului pe care o găsim în biserica mare.

Istoria Prodromiţei spune că în anul 1863, ctitorul schitului, ieroschimonahul Nifon, a dorit ca şi în schitul pe care îl conducea să aibă, asemenea tuturor lavrelor athonite, o icoană cu Maica Domnului. Iordache Nicolau din Iaşi a fost pictorul căruia i s-a încredinţat sarcina pictării acestei icoane. Potrivit rânduielilor bisericeşti, iconarul trebuia să citească zilnic Acatistul Maicii Domnului şi să ia masa după încetarea lucrului din acea zi. Evlaviosul zugrav s-a apucat cu sârg de muncă şi a reuşit să lucreze icoana în afară de chipurile Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus, pe care nu izbutea deloc să le picteze cum se cuvine. Plin de mâhnire, abătut, meşterul a întrerupt lucrul şi, acoperind cu o pânză icoana, s-a închis în odaia sa, unde s-a rugat fierbinte Maicii Domnului să-l ajute în osteneala sa. Ziua următoare, când a intrat în atelier, a aprins candela şi pe când dădea la o parte pânza, minune!, icoana era terminată şi pictată în chip de negrăit.

În urma acestei întâmplări, icoana a fost dusă cu multă cinste la Muntele Athos, iar în timpul călătoriei, ea a săvârşit mai multe minuni.

Peştera Sfântului Atanasie

Dacă cobori spre mare pe drumul pietruit care ocoleşte mănăstirea, în stânga te întâmpină o chilie grecească. Lăsăm chilia şi ţinem calea dreaptă către Egee. De o parte şi de alta, arbuşti de dafin cu frunze înmiresmate, măslini şi curmali străjuiesc calea. Se spune că în acest loc ar fi vipere. Ele stau paşnice la soare, pe stânci, să se încălzească. Doar dacă părăseşti poteca şi ai neşansa să calci din greşeală pe vreuna, poţi fi muşcat. Ca să ajungi la chilia Sfântului Atanasie trebuie să te abaţi din drum şi să cobori mai multe trepte săpate în piatra muntelui care se înalţă ca un perete în latura dreaptă a scărilor. Chilia Sfântului este situată la 100 de metri deasupra nivelului mării. O peşteră săpată în stâncă şi o cămăruţă lângă care s-a amenajat astăzi o chilie mărturisesc vechimea monahismului athonit.

Biblioteca mănăstirii

Peste 5000 de volume de carte veche adăposteşte biblioteca mănăstirii Prodromu, din care majoritatea sunt cărţi de slujbă. Între exemplarele de mare valoare pe care le poate admira pelerinul venit aici se numără: „Cazania lui Varlaam“ din 1643, „Pravila de la Govora“ din 1652, „Noul Testament de la Bălgrad“ al lui Simion Ştefan din 1648, „Biblia lui Şerban Cantacuzino“ de la 1688 sau „Evangheliarul“ lui Antim Ivireanul de la Snagov din 1697.

Pe lângă aceste rarităţi, biblioteca conţine şi aproape 200 de manuscrise, unele provenind din ţară, de la alte biblioteci mănăstireşti sau chiar scrise de monahii de la Prodromu. Cel mai însemnat loc îl ocupă „Istoria mănăstirilor athonite“, scrisă de schimonahul Irinarh Şişman (1845-1920). Alcătuită în zece volume, lucrarea cuprinde istoria Athosului, a aşezămintelor monahale de aici şi consemnează faptele de seamă petrecute la sfârşitul secolului al XIX-lea în Athos şi în lume.

Augustin PĂUNOIU

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Schitul Prodromu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos

  1. Serban Marcel zice:

    DOAMNE AJUTA,

    doresc sa ma inscriu la un pelerinaj organizat de patriarhie incepind cu o data dupa 15 noiembrie 2008,va rog ajutati-ma.
    cu sinceritate si iubire M.S.

  2. paul banescu zice:

    ESTE CEVA DUMNEZEESC FERMECATOR SI DE VIS!AS DORI SA FIU PELERIN PE ACESTE MIRIFICE LOCURI.ACUM 2 ANI AM FOST PRIMA DATA IN GRECIA IN KASANDRA LA HANIOTI.AM VAZUT DE DEPARTE DIN MERSUL AUTOBUZULUI SF. MUNTE.GHIDA NOASTRA MI A DARUIT CARTEA LUI ANESTIS VASILIADIS ‘ATHOS CHALKIDIKI-PETRALONA’TRADUSA DE EA IN LIMBA ROMANA,CARE MI A OFERIT MULTE INFORMATII DESPRE ACEST SFINT LOC.IN TOAMNA LUI 2007 AM RUGAT PE PARINTELE CIPRIAN VUTAN DIN PITESTI,CARE FACE PELERINAJE PE SF.MUNTE SA MI DUCA LA SCHITUL PRODROMU O ICOANA FACUTA DE MINE CU SF.DANIIL SIHASTRUL.DUMNEALUI MI A INDEPLINIT DORINTA SI SINT MULTUMIT SUFLETESTE CA O PARTE DIN MINE A CALATORIT ACOLO!SA DEA BUNUL DUMNEZEU PACE SI INTELEGERE INTRE OAMENI,SI CU VOIA LUI POATE VOI CALCA PE ACESTE SFINTE LOCURI!

  3. lucas braileanu zice:

    transmit un salut prietenesc bunului slujitor al lui dumnezeu vasile florica aflat la munca la schit

  4. gavriilstiharul zice:

    Rugăciunea Prodromiţa, tălmăcită în stihuri

    1. O, fecioară preacurată de-a pururi sfinţită,
    Tu, podoaba prodromiţilor nebiruită,
    Laudă închinătorilor nebiruită…

    2. Sfântul Petru Athonitul aflat-a prin tine
    că-i ales Muntele Athos să ţi se închine,
    loc ales Muntele Athos să ţi se închine.

    3 Sfântul Petru Athonitul aflata-a uimit
    că-i ales Muntele Athos şi-i afierosit,
    pentru cei cuvioşi monahi afierosit.

    4. Icoana ta nelucrată de mâini pământeşti,
    hotărât-ai Sfântului Munte să o dăruieşti,
    împăcarea cu Dumnezeu să o dăruieşti.

    5. Izvor de praznic şi mântuire e a ta icoană,
    prin ea, cununi ne dăruieşti, o, tu fără prihană,
    cununi după vrednicie, o, tu fără prihană

    6. Haruri dăruieşti celor ce te slăvesc şi te cinstesc,
    cei care cu credinţă şi nădejde te măresc,
    nu pier nicidecum cei care cu nădejde te măresc.

    7. Tu, din negura patimilor mântuieşte-ne,
    şi din necurăţia noastră, curăţeşte-ne,
    o, tu, preacurată fecioară, curăţeşte-ne.

    8. Tu, a noastră păzitoare neadormită,
    Robilor tăi, chipul feţei tale preacinstită,
    dat-ai lor chipul feţei tale preacinstită.

    9. Tu, degrabă, ne întâmpini pe cei ce te chemăm,
    chipul tău luminos, mulţumind îl sărutăm,
    cu dragoste închinându-ne îl sărutăm.

    10. Arată-ţi milele tale, Sfântă Născătoare,
    primeşte cererile de folos şi a noastră strigare,
    ale robilor tăi cereri şi a noastră strigare.

    11. Depărtează al patimilor nor din zare,
    izbăveşte-ne de ispite şi vătămare,
    de trupeasca şi sufleteasca vătămare.

    12. Fii a mărturisirii noastre mijlocitoare,
    ajută-i pe cei ce cu dragoste arzătoare,
    se închină ţie cu dragoste arzătoare.

    13. Chipului tău nefăcut de mână omenească
    i se închină cei ce ştiu să te cinstească,
    înfricoşatele minuni ştiu să le cinstească.

    14. O, pavăză tare a clerului bisericesc,
    tu, stăpână a celor din cinul monahicesc,
    acoperământul cinului monahicesc…

    15. Miluieşte şi mântuieşte pe ortodocşi,
    cu rugăciunile tale pe Părinţii cuvioşi,
    pe diaconi şi popor şi pe cei cuvioşi…

    16. Pe credincioşi şi pe Părinţii prodromiţi
    ce la icoana ta se-nchină pururea smeriţi,
    la icoana ta făcătoare de minuni smeriţi.

    17. Ocroteşte-i şi cată cu a ta milostivire
    spre noi şi învredniceşte-ne de iubire,
    pentru Hristos, învredniceşte-ne de iubire.

    18. Ca toţi creştinii în locaşurile cereşti
    să se desfăteze şi cu Hristos pe veci
    să vieţuiască în desfătare cu Hristos pe veci.

    19. Cercetează-ne, maică de fii, iubitoare,
    pe robii tăi cu mila ta, sfânta apărătoare,
    pe noi cu darul tău, sfânta apărătoare.

    20. Dăruieşte mântuire tuturor şi har deplin
    şi tămăduire celor neputincioşi, amin,
    linişte celor înviforaţi, în veci, amin.

  5. ruxandra zice:

    Icoana Maicii Domnului zisă “Gerontissa” (Stareţa) frumos îmbrăcată în argint de către Filaret Mitropolitul Moscovei.
    ma poate ajuta cineva sa intru in posesia unei copiii a acestaie icoane
    multumesc mult

  6. nicolae zice:

    DOAMNE AJUTA

    As dori sa fac un pelerinaj la Schitul Romanesc Prodromu de pe Muntele Athos.In momentul de fata locuiesc la Roma.Se poate ajunge si in forma privata(personalà) la Schit?Va rog sa ma ajutati.Doamne Ajuta.

  7. Gabriela zice:

    Aş dori să trimit un pomelnic la schitul Prodromu. Aveti, vă rog, o adresă de poştă? Mulţumesc. Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s