Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte, a cărui faimă a depăşit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Părintele Paisie pentru a-l vedea şi a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colţuri ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, România, Franţa, Africa. Şi toţi plecau bucuroşi şi împăcaţi sufleteşte după o întâlnire cu părintele. Părintele Paisie a fost ca un foc care a ars în tot timpul vieţii pentru aproapele, pentru că – aşa cum spunea – dacă ar fi putut şi-ar fi tăiat inima în mii de bucăţele s-o împartă lumii.

Nicolae Zurnazoglu a adunat în cartea sa Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor povestiri ale celor care, în mari nevoi fiind, s-au rugat Părintelui Paisie să-i ajute în rezolvarea problemelor care păreau de nerezolvat. Vindecări de cele mai grele boli, salvări miraculoase din accidente mortale, întoarcerea la credinţă a celor mai puţin credincioşi sunt minuni care s-au petrecut în zilele noastre şi prin care Dumnezeu vrea să ne arate că în marea sa dragoste faţă de oameni ne trimite aleşii săi pentru a ne conduce spre Împărăţia Cerurilor.

Mulţi se roagă astăzi Părintelui Paisie ca unui sfânt. Mărturiile cuprinse în această carte sunt deja strânse în dosarul de canonizare al Părintelui Paisie, canonizare mult aşteptată de toţi credincioşii care îl cunosc şi îl iubesc pe Părintele Paisie.

Click aici pentru a descărca cartea în format PDF, 28 MB.

Deoarece cartea este mare, dacă aveţi o conexiune cu viteză mai mică la Internet, pentru a-l descărca uşor şi în siguranţă vă recomandăm să vă descărcaţi şi să vă instalaţi întâi programul gratuit FLASHGET ce vă permite reluarea descărcării din locul în care aceasta s-a întrerupt.

Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor

  1. zavat mirela zice:

    va rog sa-mi transmiteti numele staretului si adresa exacta.Doresc sa transmit un acatist si o donatie.
    va multumesc.

  2. Laura zice:

    Preacuviosii Parinti, va rog sa-mi dati o adresa unde as putea sa scriu (pentru un Acatist) si cum sa trimit banii care-l insotesc .Va multumesc din suflet . Domnul sa fie cu dumneavoastra !

  3. ion zice:

    12 iulie – 16 ani de la trecerea la Cer a CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL
    o fi acelasi ?

  4. ion zice:

    Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A adormit în Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti lângă Tesalonic.

  5. Gheorghe zice:

    Parintele Paisie Aghioritul nu mai este in viata dar este printre noi, il simtim de cate ori avem nevoie… este un Mare Sfant inca ne canonizat de Sobor dar canonizat pe deplin de popor. Cine citeste cartile despre Cuviosul Parinte in mod garantat simte cum este inconjurat de dragostea Parintelui Paisie

  6. Florin zice:

    Mi-ar fi placut sa pot vorbi cu Prea Cuviosul Paisie Aghioritul. Sa-i fie tarana usoara si sa ne Binecuvinteze din cer pe toti cei cu frica de Dumnezeu.Am aflat si eu de minunile Sale si cu frica ma rog la El sa ma ajute in toate si pace tuturor.

Lasă un răspuns către Gheorghe Anulează răspunsul