Cuviosul Eftimie si cei impreuna cu el, mucenici ai Ortodoxiei in fata unirii faradelege

cuv_mc_eftimie.jpg

“Cuviosul Eftimie[1] a fost egumen al Mănăstirii Vatopedi în a doua jumătate a veacului al treisprezecelea, într-o perioadă critică pentru viaţa Bisericii Ortodoxe şi a Sfântului Munte[2]. După Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-a întărit unirea Bisericilor[3], trimişii latinocugetători ai împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) şi ai patriarhului Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282), au încercat să-i forţeze pe monahii aghioriţi să accepte dogmele eretice[4]. Aceasta se întâmpla pe la anii 1279-1280. Din păcate, unii cercetători se îndoiesc de aceste evenimente şi le amestecă cu altele, atribuindu-le catalanilor[5].

“Cuviosul Eftimie „fiind puternic întemeiat în predaniile ortodoxe a mustrat pe latinocugetători”[6]. Din această pricină, conform Sfântului Nicodim Aghioritul, „fiind legat cu lanţuri, a fost înecat astfel în Marea Kalamiţi”[7]. Iar conform lui M. Ghedeon, „pe egumenul Eftimie legându-l în lanţ, dincolo de mare, pe ţărmul numit Kallamiţi, legându-l cu o piatră şi afundându-l în mare, a fost înecat pururea pomenitul”[8].

Cei doisprezece ucenici şi ascultători ai viteazului egumen, fiind de un cuget cu el, au suferit şi aceştia sfârşit mucenicesc. În Mănăstirea Vatopedi „nevoindu-se, preacuvioşii monahi nu s-au dedat îngrozirii, nici nu au putut fi supuşi, ci s-au împotrivit cu vitejie, mustrând cu mărturii scripturistice nebunia lor. Iar de împotrivirea lor fiind ruşinat rău-credinciosul împărat a poruncit ca toţi aceştia să ridicaţi pe înălţimea unei coline oarecare, aproape de mănăstire, şi, astfel, prin spânzurare, fericiţii mărturisitori au suferit o fericită moarte, primind fericita şi pururea fiitoare viaţă, în locul celei trecătoare. Şi toate ale mănăstirii prădându-le şi furându-le, aceasta s-a pustiit, iar doisprezece ieromonahi învăţaţi, au fost spânzuraţi în afara mănăstirii… Şi astfel au primit cu toţii împreună cununa muceniciei”[9].

Pentru poziţia lor antiunionistă, cei doisprezece părinţi vatopedini „au fost spânzuraţi în afara mânăstirii pe o colină; de atunci şi colina s-a numit Furkovounion”[10]. Conform Sinaxarului Mare, atunci când latinocugetătorii „au venit şi în mânăstirea Vatopedi şi nici acolo nu au fost primiţi, au început să îi chinuiască pe monahii pe care i-au mai apucat, pentru că mulţi au fugit. Prinzându-i acolo pe sfântul egumen Eftimie şi pe alţi doisprezece monahi, cu felurite vătămări şi tiranii, în cele din urmă i-au spânzurat spre răzbunare – chipurile – pentru nesupunerea pe care au arătat-o prin neîmbrăţişarea dogmelor străine şi eretice, cu desăvârşire inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă”[11].

O descriere mai detaliată avem într-un codice al Mănăstirii Vatopedi[12], unde se menţionează că după mucenicia părinţilor de la Iviron a urmat cea a vatopedinilor: „După acestea au venit şi în Vatopedi şi au vrut să facă asemenea. Iar egumenul şi fraţii cei împreună cu el au mustrat erezia împăratului şi a patriarhului. Iar acei lupi mâncători de sânge şi nu (de) miei i-au scos pe monahi afară din mănăstire şi i-au spânzurat într-un munte, care de atunci a fost numit Furkovounion. Iar pe egumen, care se numea Eftimie, împreună cu alţi doisprezece învăţaţi (cinstiţi) ieromonahi, care i-au mustrat în faţă cu bărbăţie, pe ieromonahi i-a spânzurat, iar pe egumen înlănţuindu-l l-au dus şi l-au lăsat pe o piatră dincolo de mare, la Kalamitzi, care este departe de mănăstire ca la trei mile şi acolo a fost înecat şi astfel a luat cununa mărturisirii lui. Iar acea ridicătură (eşafodaj) s-a numit de atunci scaunul egumenului. Toate celelalte lucruri ale mânăstirii câte le-au găsit, le-au jefuit şi au pustiit-o. Iar după câteva zile încetând acea tulburare, au ieşit monahii din pădure, unde reuşiseră mai înainte să fugă scăpând de moarte. Au găsit trupurile celor junghiaţi mai înainte răspândite pe pământ, neîngrijite şi moarte şi cu multe lacrimi şi tânguiri le-au îngropat zicând şi psalmii: „Dumnezeule, intrat-au neamurile în moştenirea Ta…” şi celelalte. Pe fiecare îl îngropau acolo unde îl aflau. Acestea au avut loc în luna octombrie la anii 6953 şi astfel a avut loc sfârşitul”[13].

În alt codice al mănăstirii se menţionează: „Stând şi aflându-se mânăstirea aceasta bine aşezată şi îmbogăţită cu tot felul de bunătăţi… în timpul împărăţiei lui Mihail Paleologul şi a Patriarhului Ioan, cel supranumit Vekkos, care, stăpâniţi de către bulgari, au mers în Italia cerând ajutor. Aceia le-au cerut să se unească cu ei în credinţă, iar aceştia s-au împărtăşit şi au luat ajutor prisositor şi întorcându-se pentru a veni în Cetate, au venit în Sfântul Munte”[14]. Urmează descrierea de mai sus, care reproduce în mare prezentul codice[15].

Un scriitor mai recent menţionează: „Sfânta Mănăstire Vatopedi. Staţie a sângelui şi a muceniciei. Când la propunerea lor (a latinocugetătorilor) ca toţi monahii să se conformeze cu unirea, s-au confruntat cu puternica lor împotrivire, au început schingiuirile părinţilor. Un corp de soldaţi călăi, fără nici o întârziere, s-a dedat la schingiuiri nemaiauzite conforme dispoziţiei. Pentru credinţa ortodoxă, (părinţii) au considerat o cinste să fie supuşi la toată sălbatica mucenicie. Şi mai mare cinste pentru ei: să-şi verse sângele lor pentru Ortodoxie. Doisprezece monahi, viteji mărturisitori, eroi şi apărători ai Ortodoxiei, care s-au împotrivit cu mare râvnă trădării nefalsificatei învăţături a Hristosului nostru”[16].

Pomenirea sfinţilor slăviţilor cuvioşilor mucenici se săvârşeşte pe 4 ianuarie, iar slujba lor a fost alcătuită de imnograful Haralambos Busia[17]. Cuviosul mucenic Eftimie este zugrăvit în pridvorul bisericii mari, fresca datând din anul 1802.

cuv_mc_eftimie_detaliu_din_racla_de_argint_a_sf_evdokim_1849-1.jpg

______________________________________________________________________________________________________
[1] Preluat din cartea „Vatopaidino Synaxari” a monahului Moise Aghioritul, Ed. Sfintei Mănăstiri Vatopedi, 2007, pp. 71-76 şi tradus din limba greacă de Leontie monahul.

[2] Gheorghios Martzelos, „Oi Aghioi tis Monis”, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, vol. I, Sfântul Munte 1996, p. 100.

[3] Feidas Vlasios, Vizantio, Atena 1991, pp. 130-131.

[4] Ghedeon Manuil, Athosul, Atena 1990, pp. 139-146.

[5] Anastasios Ioannis, „O thriloumenos diogmos ton Aghioreiton ipo Mihail H tou Palaiologou kai tou Ioannou Vekkou”, Athoneki Politeia, Tesalonic 1963, p. 243. Hristou P., Athoneki Politeia, p. 45-46. Lemerle P., Actes de Lavra, vol. IV, Paris 1982, p. 11 şi Actes de Kutlumus, Paris 1946, p. 3.

[6] Monahul Gherasim Mikraghiannanitul, Cuviosul Eftimie Vatopedinul , Enciclopedia Religioasă şi Morală, Atena 1964, vol.5, col. 1040. Gheorghios Militsis, Aghion Oros, Trikala 2000, p. 113.

[7] Nicodim Aghioritul, Asmatiki Acoluthia ton Osion kai theoforon Pateron imon ton en to Aghionimo Orei tou Atho dialampsanton, Aghion Oros 1986, p. 113

[8] Ghedeon Manuil, op. cit., p. 143

[9] Idem, ibidem, pp.142-143.

[10] Monahul Dorotei, To Aghion Oros, Katerini 1985, p. 52.

[11] Monahul Mattheos Viktor, O Megas Sinaxaristis tis Orthodoxou Ekklisias, vol. I, Atena 1973, p. 307.

[12] Codicele Sf. Mânăstiri Vatopedi 292 din 1841.

[13] Idem, filele 27-29. Arhimandritul Andrei Aghioritul, Aghion Oros, Atena 1977, p. 61.

[14] Codicele Sf. Mânăstiri Vatopedi 293: „Peri tis Ieras Vasilikis kai Patriarhikis Monis Meghistis Lavras tou Vatopediou Proskinitarion oraion kai alithestaton kai perigrafi leptomeris”, filele 45-46.

[15] Idem, filele 46-48.

[16] Arhim. Ghervasie Raptopoulos, Aghioreites Martires, Tesalonic 2000, pp. 32-33.

[17] Nicodim Aghioritul, Sinaxaristis, vol. III, p. 28. Mitropolitul Sofronios Evstratiados, Aghiologhion tis Orthodoxou Ekklisia, Athena 1995, p. 145. Hristos Tsolakidis, Aghiologhion tis Orthodoxias, Atena 2001, p. 26 „Proskinitario I. M. M. Vatopaidiou”, Sfântul Munte 1993, p. 68. Monahul Iakovos Neoschitiotul, „Osoi Aghioi dieprepsan aparhis en to Aghio Orei tou Atho kata vathmon”, Protaton 18, p. 130. Monahul Moise Aghioritul, „Oi Aghioi tis I.M. Vatopaidiou”, Protaton 78, pp. 63-64. Doukaki K., Sinaxaristis panton ton aghion, vol. 1 , Atena 1889, p. 78. Galanou I. M., Oi vioi ton aghion oloklirou tou etous epi ti vasei ton akrivesteron pigon, vol. 1, pp. 27-29. Proegumenul Teofil Vatopedinul, „Hronikon peri tis ieras kai sevasmias Meghistis Monist ou Vatopaidiou Aghiou Orous”, Makedonika 12 (1972), p. 90. Episcopul Agatanghel, Sinaxaristis, vol. I, p. 79-81. „Ellinismos kai Orthodoxia”, p. 96. Thriskeftiki kai Hristianiki Enkiklopaideia, vol. 3, p. 675. Haralambos Busia, Akolouthia tou Aghiou Endoxou osiomartiros Efthimiou kai ton sin afto Dodeka Osiathlon, Atena 1991 (reeditată). Neos Sinaxaristis, vol. 5, p. 61.

sf-cuv-mc-eftimie-fresca-din-pridvorul-bisericii-mari-a-manastirii-vatopedi-1802.jpg

după Război întru Cuvânt

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vatopedu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s