„Implinirea rugaciunii inimii duce la mucenicie”

Poate va amintiti situatia petrecuta in viata Sfantului Ioan Hrisostom, cand pustnicii, batrani purtatori de Dumnezeu, ies in cale trupelor imperiale trimise impotriva populatiei. Niste batrani slabi, filiformi, in piei de animale, ciufuliti, cu barbile incalcite, in fata cavaleriei imperiale cu armuri, cu sabii, cu lancii. Cei slabi si desculti, dar purtatori de Dumnezeu, ii intorc inapoi pe soldatii cei puternici, sa-i spuna imparatului ca acesti oameni care ii doreste el morti nu sunt ai lui, nu le-a dat el viata, deci nu le-o poate el lua.

Poate va amintiti si de episodul, smerit si slavit, din viata Sfantului Leon ce a fost papa (arhiepiscop) al Romei in sec.V, in care iese singur in fata unei invazii barbare conduse de Attila Hunul si , dupa o convorbire de taina, Attila isi intoarce toate armatele si nu ataca Roma. Cutremuratoare imagine: un mosulet mic de statura, dar purtator de Dumnezeu, drept, smerit, bland sta senin in fata lui Attila “Biciul lui Dumnezeu”, de a carui frica tremura toata Europa, care nu gasise nici o opozitie militara pe masura armatelor sale sangeroase, si dupa cateva cuvinte cu putere multa Attila i se supune si isi intoarce armatele lasand Roma neatinsa.

Sigur ca de-a lungul timpului au fost destui cei ce nu au avut loc in sufletele lor sa primeasca cuvintele Sfintiilor contemporani lor, nu au avut ochi si urechi de vazut si auzit adevarul, ba chiar i-au ucis pe cei ce au marturisit dreapta vietuire si dreapta credinta, ce presupune libertate si virtute. Insusi Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, Izvorul Intelepciunii, este rastignit de cei ce nu doreau sa fie deranjati din confortul sufletesc in care se autoinstalasera, pentru ca le vestea o fericire inconfortabila, o fericire in prigoane, infometare, in plans, in saracia duhului, in ocara si cuvinte rele.

Astazi sfinti contemporani noua au marturisit prin viata lor ca au gustat fericirea cea vestita de Hristos. Fericirea prea dulce ca sa mai para amara au gustat-o in puscarii, in prigoane, in denigrari, in marginalizari. Unii au murit in ele fericiti, lasandu-si in urma marturie, oasele binemirositoare si facatoare de minuni. Altii mai traiesc si rugaciunea lor tin tara. Mai trimit cuvinte smerite si cu putere multa poporului lor pe care-l iubesc, si pentru care isi sacrifica si acum la 90 de ani toata vremea, alinand, indrumand, purtand de mana spre Dumnezeu ca unii ce cunosc drumul, ca-l fac mereu.(…)

De ce ne-am smintit noi? Cred ca ni s-a “tulburat” confortul sufletesc in care ne instalam autosuficienti. Ca ni s-a vestit ca au venit vremuri de rastigniri, prigoane, plans si saracie. Pentru ca noi credeam ca le putem avea pe amandoua. Si viata duhovniceasca si confort material, caldut.

Este la noi un curent care isi doreste Impartasire foarte deasa, dar si mancare de frupt, si isihasm si televiziune cu 100 de canale, si duhul Sfintilor Parinti si masini luxoase, si marturisire ortodoxa si cipuri in pasaport, sa nu ne stricam cu puternicii zilei, sintetizand, un crestinism fara cruce, un eshaton apocatastatic, fara iad, doar cu norisori, un trai roz fara sfarsit.

Spectrul apropiat al crucii ne inspaimanta, ne face sa ne indreptatim comoditatile cu orice pret chiar mintindu-ne ca e normal sa fim amprentati, ascultati, urmariti. Toate aceste tehnici de control total al persoanei deschid portile unor abuzuri ale celor puternici asupra celor slabi, fara precedent in istoria omenirii. In fata acestor abuzuri se ridica smerit si demn sfintii contemporani, ca altadata Sfantul Leon si Sfintii Pustnici, indemnandu-ne si pe noi sa nu acceptam cucerirea in pasi marunti, vicleana, perfida a libertatii noastre. Sfintii ne indeamna din dragoste, cu duiosie, iar unii dintre noi ii acuza ca ne tulbura rutina caldicica a pravilei de rugaciune, uitand ca Dumnezeu nu e pravila ci Iubire.

Sa urmam sfintilor nostri, fara frica, senini, deschisi spre jertfirea de sine, amintindu-ne ce scriu parintii filocalici (Cuv. Petru Damaschinul talcuind Fericirile) ca varful si implinirea vietii duhovnicesti este cununa muceniceasca, ganduri ce rasuna peste veacuri in viata si cuvintele sfintilor contemporani: “Implinirea rugaciunii inimii duce la mucenicie”– sfantul cuvios mucenic Daniil (Sandu Tudor).

Mircea Puşcaşu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Isihasm. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s