JURNAL DUHOVNICESC – Convorbire despre rugăciune

Prin această convorbire avută cu autoarea jurnalului, am dorit să aducem clarificări asupra anumitor expresii şi pasaje întâlnite în Jurnal, care sunt mai greu de înţeles la o primă lectură. În acelaşi timp, ştiind că autoarea a descris mai ales stările şi simţirile pe care le avea în timpul Rugăciunii, lăsând aspectele de ordin practic pe un plan secundar, încercăm să aducem acum câteva detalii despre felul în care a lucrat Rugăciunea lui Iisus, în fiecare treaptă de rugăciune parcursă, de la rugăciunea cu glas tare, până la cea contemplativă.

– După învăţătura părintelui V., pentru deprinderea Rugăciunii lui Iisus este absolut necesar ca, la început, să se spună rugăciunea cu glas tare, sau se poate rosti direct în minte?

– Părintele V. considera ca rostirea grăită este foarte necesară pentru deprinderea Rugăciunii lui Iisus. Rugăciunea trebuie făcută cu glas tare, cât mai des şi fără întrerupere, iar mintea să fie atentă la cuvintele spuse, ca să se înveţe cu acestea. Trebuie făcute multe rugăciuni, dar nu mecanic, ci cugetând că Dumnezeu este de faţă, ne aude şi ne vede.

În anumite împrejurări, pentru a nu fi auziţi de cei din jurul nostru, Rugăciunea se poate spune fie şoptit, fie cu mintea, ajutându-ne de mişcarea limbii. Graba şi nerăbdarea nu sunt bune în lucrarea duhovnicească. Toate trebuie făcute la timpul lor, după rânduiala lăsată de Sfinţii Părinţi. Este bine, deci, să se înceapă lucrarea Rugăciunii lui Iisus spunând-o cu gura, chiar dacă se cunosc şi cazuri în care aceasta s-a făcut altfel.

– Care erau cuvintele Rugăciunii când aţi început această lucrare?

– Eu am început să spun Rugăciunea ca şi pelerinul rus, cu cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Pe atunci nu eram povăţuită de părintele V., dar şi dânsul recomanda începătorilor forma mai scurtă a Rugăciunii, pentru ca mai apoi, înaintând în lucrare, să se adauge pe rând şi celelalte cuvinte, până la forma întreagă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”.

– Cum şi după cât timp s-a produs la dumneavoastră trecerea de la Rugăciunea grăită la cea a minţii?

– După două, trei luni de rostire multă şi deasă cu voce tare, Rugăciunea a trecut în minte de la sine – mai bine spus, din lucrarea lui Dumnezeu. După un timp, m-am trezit dimineaţa cu Rugăciunea care se spunea singură în minte. De atunci, aproape în fiecare zi mă trezesc rugându-mă!

– Când făceaţi Rugăciunea cu mintea, vă ajutaţi câteodată şi de rostirea cu gura?

– În timp ce mă rugam cu mintea, la început, din când în când, o mai rosteam şi cu gura, ca să ajut mintea să ţină Rugăciunea.

– Ce cugetaţi atunci cand spuneaţi Rugăciunea cu mintea?

– Cugetam cu mintea că în ea este Dumnezeu viu şi lucrător şi eram atentă la cuvintele Rugăciunii.

– Cand spuneaţi Rugăciunea doar cu mintea, priveaţi spre locul inimii?

– Mai întai am spus Rugăciunea simplu, în minte. Apoi, la sfatul părintelui V., am început să şi privesc spre locul inimii.

– Pentru a intra în lucrarea Rugăciunii, este suficient să ne rugăm cu mintea numai în timpul altor îndeletniciri zilnice?

– Ar fi foarte bine dacă am putea rezerva un timp anume în care să stăm într-un loc liniştit şi să facem rugăciuni pe mătănii, pe degete sau cu ceasul, socotind cam 1.000 de rugăciuni pe oră (forma scurtă). În acele zile însă în care suntem prea ocupaţi, să ne străduim să spunem rugăciunea neîncetat, cu gura, cu mintea sau cu mintea în inimă, fiecare după puterea sa, oriunde am fi şi orice am lucra.

– Cum pot fi depăşite dificultăţile care apar în rostirea cu mintea a Rugăciunii?

– Uitarea de rugăciune şi gândurile amestecate sunt cei mai puternici duşmani ai Rugăciunii. Când ni se întâmplă acestea, trebuie să ne căim, să cerem iertare Domnului Iisus Hristos şi apoi să continuăm rugăciunea.

Uitarea de rugăciune poate fi biruită prin aducerea aminte de Dumnezeu, folosind pentru aceasta şi mijloace materiale – mătăniile sau alte obiecte, diferite semne – fiecare găsindu-şi metoda cea mai potrivită. Eu aveam un pulover cu un nasture mare de metal pe piept. Făceam treabă şi mă rugam, iar când uitam de rugăciune, auzeam deodată cum mi se atingea cruciuliţa de la gât de nasturele de metal. Tresăream atunci şi începeam iar rugăciunea, mulţumind lui Dumnezeu că mi-a facut semn.

De gândurile amestecate putem scăpa ţinând mintea atentă numai la cuvintele rugăciunii. Cum apar alte gânduri şi mintea alunecă spre ele şi se risipeşte, imediat s-o întoarcem spre cuvintele rugăciunii.