Interviu cu dl. dr. arheolog Petre Beşliu Munteanu

Multumim domnului doctor arheolog Petre Beşliu Munteanu pentru accesul la acest interviu publicat initial in Tribuna Weekend:

„În Grecia cultul monumentelor istorice este aşa de mare încât cercetarea de teren nu prea e afectată de criză şi de presiunile dezvoltatorilor”

Cunoscutul arheolog Petre Beşliu Munteanu, de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, s–a întors, recent, dintr–o „excursie” la Muntele Athos. De ce am pus ghilimele la „excursie”? Pentru că, aşa cum veţi vedea mai jos, bucuria de a te afla într–un asemenea loc, într–adevăr binecuvântat de Dumnezeu, s–a combinat, în cazul nostru, cu studiul şi cercetarea de specialitate. Deci, ochiul excursionstului s–a bucurat (din nou), cel al pelerinului s–a smerit şi minunat, iar cel al istoricului şi arheologului a descoperit lucruri interesante şi inedite în adevăratul sens al cuvântului. Dar cred că citind interviu de mai jos va fi mai de folos decât această introducere.

– Din câte ştim, în Muntele Athos se fac pelerinaje. Cum aţi ajuns să mergeţi într-o călătorie de studii?
– Şi eu am fost de două ori în pelerinaj la Muntele Athos. Prin rugăciunile din timpul serviciilor religioase, prin reculegere într-un loc „dumnezeiesc”, care-şi merită numele de Grădina Maicii Domnului, Muntele Athos a devenit un pol spiritual, de atracţie pentru credincioşii ortodocşi. În al doilea rând, în Muntele Athos ai puternica senzaţie că trăieşti istoria. Ritualurile se practică de o mie de ani, clădirile au sute de ani, relaţiile inter-umane sunt fireşti, încât, în comparaţie cu nebunia din societatea noastră, par ireale. Apelativele „frate” şi „părinte” reflectă relaţiile creştineşti din interiorul comunităţii athonite. Să revin la întrebare. Am observat în cele două pelerinaje anterioare o distribuţie specifică a construcţiilor care alcătuiesc mănăstirile. Ansamblul construcţiilor este aşezat, de obicei, pe un loc mai înalt şi, ca atare, mai uşor de apărat.

– Adică mănăstirile sunt fortificate, ca cele din Moldova?
– De fapt, o mănăstire este compusă din corpuri de chilii, care înconjoară un loc sacru unde este biserica cu fântâna sfântă, spaţii utilitare (trapeza pentru servitul mesei, arhondaricul pentru primirea pelerinilor, magazii, grajduri, pivniţe, spital pentru bolnavi şi bătrâni), apeduct şi turnul-locuinţă care domină prin înălţime ansamblul şi care era ultimul refugiu al călugărilor. Mănăstirea Simonos Petra, situată pe o stâncă abruptă nu a avut nevoie de un turn-locuinţa. Nici la Marea Lavră, înconjurată de o incintă crenelată cu turn exterior, nu se vede un asemenea donjon. Accesul în mănăstire se face şi astăzi prin intrări boltite, închise de uşi masive din lemn, placate cu fier. Intrările erau protejate de turn amenajat deasupra porţii.

– Cu alte cuvinte, aţi fost interesat de fortificaţiile mănăstirilor.
– Nu numai de fortificaţiile care apară katholikonul, biserica de mănăstire ci şi de turnul care apăra portul mănăstirilor (arsanas) şi de turnurile care apărau malurile peninsulei şi împiedecau sau întârziau debarcarea piraţilor.

– Aşadar, este un adevărat sistem de apărare al comunităţii athonite?
– Aici, într-adevăr se poate vorbi de un sistem de apărare amenajat în timp de întreaga comunitate athonită, care avea la bază apărarea fiecărei mănăstiri şi a portului prin care, având în vedere activitatea economică a mănăstirilor, se legau de continent.

Organizarea comunităţii athonite, bazată pe autonomia mănăstirilor, condusă însă de un organism central legislativ, format de stareţii celor 20 de mănăstiri şi de executiv (Sfânta Epistasia), se reflectă şi în organizarea sistemului defensiv. În organizarea şi evoluţia sistemului e necesar să ţinem seama de factorii istorici concreţi : stăpânirea bizantină, apoi cea otomană, rolul genovezilor în negoţul pe mare, stăpânirea cruciaţilor dar, mai ales de pericolul piraţilor fără religie şi naţie. Fără acest sistem care permitea punerea în practică a solidarităţii comunitare şi fără o politică flexibilă, comunitatea athonită nu ar fi supravieţuit o mie de ani.

Întregul sistem de observare şi apărare era îndreptat împotriva duşmanului care venea de pe mare. El se lovea de fortificaţiile de pe mal (turnuri şi porturi fortificate), apoi de fortificaţiile mănăstirilor care puteau rezista până la venirea unor ajutoare. În perioada stăpânirii othomane exista un corp de oaste ce proteja mănăstirile.

– Cum aţi avut acces la această ”mină de aur” pentru cercetarea fortificaţiilor medievale şi care au fost rezultatele?
– Fortificaţiile din Muntele Athos, cu toate că sunt bine conservate şi complexe din perspectiva strategiei defensive din Evul Mediu, nu sunt cuprinse în marile studii despre fortificaţiile medievale din Europa, iar cercetarea punctuală este firavă, rezumându-se la două turnuri-locuintă. Nici arhitecţii greci nu au acordat un interes aparte fortificaţiilor. Cu atât mai puţin nu a fost vorba de intenţii serioase de cercetări de teren în Muntele Athos ce beneficiază de autonomie în cadrul Republicii Elene. Terenul cercetării este generos, însă accesul în cadrul comunităţii athonite, un promise land este restrictiv. Având în vedere nevoia conservării valorilor şi a modului de viaţă tradiţional restricţiile sunt de înţeles. În fapt, patrimoniul Muntelui Athos este protejat de UNESCO, iar legislaţia athonită recunoscută de Comunitatea Europeană.

Am cercetat în perioada legal permisă de diamonitirou un turn de apărare a unui port, trei fortificaţii de mal şi două donjoane de incintă a mănăstirilor cu zidurile de apărare adiacente. Ca şi donjoanele din Occident, cele din Athos au la parter o cisternă şi accesul la parter sau la primul sau chiar la al doilea etaj. La ultimul etaj, firesc, turnurile au un spaţiu sacru, rezervat capelei. Cel puţin o încăpere a fost dotată cu vatră pentru încălzit şi toate au amenajate latrine în grosimea zidurilor. Turnurile din interiorul mănăstirilor au peste 20 m înălţime, ferestre înguste sau fără ferestre la parter şi cu deschideri mai mari la etajele superioare. Un balcon a fost amenajat într-o fază în care ele şi-au pierdut rolul strict defensiv. Toate turnurile au fost dotate cu găuri pentru aruncat păcură la ultimul etaj sau chiar deasupra intrării (mănăstirea Sf. Pavel). Folosirea probabil concomitentă a gurilor de tragere şi a crenelurilor pe platforma superioară a turnului de la mănăstirea Sf. Pavel este relevantă în contextul general al studiului strategiei defensivei în Evul Mediu. În general, structura turnurilor de apărare din Athos nu diferă de cea din Occident. Există unele elemente mai greu de identificat. La arsanaua mănăstirii Siomonos Petra un spaţiu subteran se află chiar la intrarea parterului. Dacă a fost folosit ca cisternă sau capcană este greu de precizat.

Din punctul de vedere al arhitecturii militare impresionează planul mănăstirii de lângă Ouranopolis (Zygou), unde zidurile de incintă cu turnuri urcă pe panta dealului şi se termină cu turnul de refugiu în locul cel mai de sus. Cele mai vechi mănăstiri, cea în discuţie şi Marea Lavră, nu beneficiau de o poziţie strategică invulnerabilă, dar aveau fortificaţii puternice.

– Cum se văd lucrurile vechi, istorice, în lumea nouă, din perspectivă modernă?
– După părerea mea, în comparaţie cu ce este în ţară, realităţile din Athos sunt suficient de bine rânduite pentru o prognoză optimistă. Am văzut şi acolo, ca şi în ţară, restaurări noi, după reguli moderne şi mai vechi planşee de beton. Am văzut un început de muzeu într-o arsana restaurată, unde piesele erau conservate şi alte piese, în alt loc, care cer conservarea. Am văzut marcaje de ziduri vechi în clădiri restaurate şi protejarea cu sticlă a gurilor de păcură. În altă parte, deschiderile pentru păcură erau zidite pentru a păstra căldura în camera devenită depozit de cărţi. Am văzut pe malul mării o fortificaţie părăsită, cu pereţii deterioraţi şi în apropiere, la Nea Skiti, un turn în curs de restaurare.

Turnul mănăstirii Morphonou este încă în picioare şi ruinele mănăstirii construite de locuitorii unui cartier al Constantinopolului care au venit din sudul Italiei merită a fi cercetate.

Oricum, comunităţile de călugări a căror ideal suprem este credinţa şi un mod de viaţă legat de rugăciune, merită a fi lăudate pentru interesul conservării construcţiilor vechi, şi ajutate.

– O întrebare inevitabilă deşi incomodă: cum este percepută prezenţa românilor în Athos?
– În trecut, ca şi azi, mulţi români au înţeles sa ajute sau să slujească comunităţile de călugări ortodocşi care au format un adevărat bastion al credinţei la marginea lumii creştine. Domnitorii români sunt printre cei mai de seamă ctitori de la Athos, realitate recunoscută în publicaţiile din Grecia şi de călugării greci din Athos. În arhondaricul mănăstirii Dionisiou se vede un portret modern al domnului Neagoe Basarab care a plătit în 1520 refacerea turnului de apărare şi a apeductului de acolo. Tot aici, domnul Moldovei, Ioan, a donat în 1535 bani pentru refacerea unui corp de clădire. Exemplul i-a fost urmat de Alexandru şi soţia sa Ruxandra, dacă nu acest Alexandru este asociatul la domnie a lui Ştefan cel Mare; Neagoe Basarab a contribuit financiar la ridicarea turnului de refugiu al mănăstirii Sf. Pavel. Printre binefăcătorii acestei mănăstiri se află Ştefan cel Mare şi Constantin Basarab. Am întâlnit mulţi români în Athos: pelerini, angajaţi şi călugări. O mănăstirea are angajaţi 16 tineri români care s-au integrat prin muncă, credinţă şi disciplină. Un argat la mănăstire, cum el însuşi s-a numit, a câştigat atâţia bani cât sa-şi schimbe apartamentul în ţară. Alţi români lucrează la marile mănăstiri ca şoferi şi constructori.

– Revin la o întrebare delicată: în condiţiile în care toată lumea vorbeşte de restricţii de acces şi financiar cum aţi reuşit o călătorie de studii?
– Este una din primele călătorie de studii pe coasta de sud-vest a peninsulei efectuată cu scopul cunoaşterii valoroasei moşteniri athonite la care şi-au adus contribuţia domnitorii români, motiv de mândrie dar şi o obligaţie. Realizarea a fost posibilă pentru că m-am dus cu gânduri sincere şi sentimente creştine. Am avut parte de ajutorul PS Visarion, episcopul Tulcii, al părintelui diacon Toma de la Arhiepiscopia Sibiului şi de înţelegerea Sfintei Comunităţi şi a comunităţilor de călugări, de geronta de la Sf. Mănăstire Siomonos Petra, Sf. Mănăstire Gregoriou, Sf. Mănăstirea Dionisiou şi Sf. Mănăstirea Sf. Pavel. Trebuie să-mi arăt recunoştinţa pentru părinţii Nechifor, Gherontie, Ghervasie, Militos, care şi-au răpit din timpul lor pentru a mă ajuta. Călătoria nu s-ar fi putut realiza fără sponsorizarea domnului Ilie Grădinar. Am beneficiat şi de înţelegerea importanţei cercetării din partea conducerii Muzeului Naţional Brukenthal. Tuturor celor pomeniţi le aduc şi pe această cale mulţumiri.

– Pomeneaţi de un şantier arheologic la Zygou. Aţi mai avut şi alte experienţe de acest fel?
– Şantierul arheologic de lângă Ouranopolis era finalizat şi acum, chiar în perioadă de criză, se lucra la consolidarea şi supraînălţarea zidurilor în ruină. O activitate febrilă am constatat şi la Tesalonic, unde erau pe teren, la săpături de salvare, toţi cei 30 de arheologi de la al 10-lea Euforat al Monumentelor.

În Grecia, cultul monumentelor istorice este aşa de mare încât cercetarea de teren nu prea e afectată de criză şi de presiunile dezvoltatorilor. Şantierul metroului din Tesalonic era blocat pentru că se descoperiseră „ziduri vechi”. Reacţia străzii era ca şi la noi: ”de ce trebuie să blocheze strada arheologii, nu-i de ajuns şantierul metroului”?

Am văzut apoi muzeul de arheologie din Tesalonic şi expoziţia din Turnul Alb, două realizări de excepţie ale muzeografiei contemporane, unde fantezia şi bunul gust al arhitectului proiectant pun în valoare piesele şi nu decorul, dacă nu este vorba de încăperile fortificaţiei medievale. Cu adevărat, mai dinspre sud vine fantezia şi lumina.

– Speraţi să continuaţi cercetările?
– Începutul cercetării a fost lung şi anevoios, nici viitorul nu se arată mai uşor de înfăptuit, dar experienţa acumulată şi, mai ales fabulosul tezaur arheologic sunt motive de optimism.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole interesante. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s