Asupra „scandalului” vatopedin

Din luna septembrie, scandalul “afacerii Vatopaidi” ţine prima pagină a anumitor ziare greceşti, Sfânta şi Marea Mănăstire a Vatopaidiului găsindu-se în epicentrul atenţiei publice datorită cedării anumitor terenuri aflate în proprietatea Mânăstirii, în speţă, lacul Vistonida, în schimbul unor imobile folosite la Olimpiada din 2004, aflate în proprietatea statului grec. Tranzacţia a provocat multe comentarii nefavorabile Mânăstirii, ziariştii prezentând Mânăstirea ca pe “o mare întreprindere” care, pentru a câştiga mari sume de bani, s-ar fi folosit de un ministru al actualului guvern.

Într-o perioadă de criză economică, Sfânta Mânăstire este prezentată de mass-media şi de politicieni ca şi cum ar fi câştigând sute de milioane de euro. Egumenul este prezentat de aceeaşi mass-medie ca unul care călătoreşte cu elicopterul sau ca fiind în permanent contact şi în relaţie de afaceri cu mai marii întreprinzători din Atena şi Thessalonic etc.

Deşi nu stau în picioare, aceste acuzaţii au sarcina, în afară de zdruncinarea credinţei creştinilor, de a deschide calea pentru o viitoare separare a Statului de Biserică şi pentru confiscarea (a câta oară în decursul istoriei ?) proprietăţilor Bisericii de către Stat.

Credem că Sfânta Mânăstire a Vatopaidiului va avea un răspuns adecvat şi va lumina pe acei credincioşi care au îndoieli în privinţa averilor Sfintelor Mânăstiri şi care spun că acest lucru este străin de aşezarea duhovnicească a Sfântului Munte. Activitatea filantropică săvârşită de Mănăstire este estimată, chiar de către cei care aduc acuzaţii Mânăstirii, a fi de trei ori mai mare decât cea declarată oficial Statului.

Ştim că de fiecare dată când cei la putere se găsesc în poziţii dificile, apar scandaluri legate de Biserică. Acelaşi lucru se petrece şi în acest caz.

Iata aici motivul real al prigonirii staretului Efrem al Manastirii athonite Vatoped:

PARINTELE EFREM VATOPEDINUL IN RUSIA, DESPRE INTALNIREA CU PUTIN (video): “Puterea noastra este Ortodoxia! Trebuie sa ne trezim, este prigoana Ortodoxiei!”

 Răspunsul Sfintei Mânăstiri a Vatopaidiului adus acuzaţiilor privind schimbul de proprietăţi – prezentarea actelor proprietăţilor ei

«Cu adâncă tristeţe, Sfânta noastră Mănăstire se vede silită să facă prezenta înştiinţare. Cu un mare sentiment de responsabilitate, mai întâi faţă de multcredinciosul popor elen, dar şi faţă de prezenţa milenară a Sfintei noastre Mânăstiri, fiind vorba despre a se face auzit adevărul în ceea ce priveşte problema Metocului lacului Vistonida, vă facem
cunoscute următoarele:

Lacul Vistonida cu suprafeţele riverane adiacente au aparţinut Sfintei şi Mari Mânăstiri a Vatopaidiului fără întrerupere din anul 1080 şi până la transferul în proprietate publică. Drepturile Mânăstirii se sprijină pe hotărârile Împăraţilor bizantini respectate şi de către otomani şi adeverite de hotărâri patriarhale.

După independenţă, mai exact în 1924, a fost publicat decretul prin care Statul Elen recunoştea drepturile de proprietate ale Mânăstirii şi renunţa la orice eventuală pretenţie, drept pentru care Mânăstirea ceda domeniului public 25.000 de hectare în regiunea Halkidiki pentru a fi folosite la stabilirea refugiaţilor. Astăzi în acel loc se găseşte oraşul Nea Triglia, construit de refugiaţi.

În 1994, Administraţia locală a regiunii Xanthi a contestat dreptul Mânăstirii asupra insulei Ada Buru. Problema a fost înaintată Consiliului Public Consultativ Funciar, care a recunoscut printr-o hotărâre în unanimitate dreptul Sfintei Mânăstiri.

Au urmat şi alte recunoaşteri, precum cea a Consiliului Consultativ Suprem, şi care au devenit ulterior recunoscute prin diverse Hotărâri Guvernamentale (emise din 1998 şi până în 2004).

În anul 2000, prin hotărârea plenului Consiliului Legislativ de Stat a fost judecată favorabil Mânăstirii problema administrării lacului Vistonida şi recunoscută prin Hotărâre de Guvern.

În ciuda dreptului Mânăstirii, începerea efectivă a administrării lacului nu a putut avea loc din cauza problemelor create de diverse intervenţii, Consiliul Consultativ din 2004 hotărând că nu poate avea loc datorită reexaminării cazului deja decis în ultimă instanţă. Prin hotărârea aceasta a fost recunoscut încă odată dreptul de proprietate al Sfintei Mânăstiri şi inexistenţa vreunui alt motiv pentru continuarea litigiului.

De atunci încolo, factorii de decizie locali au creat dificultăţi, încheiate prin emiterea Hotărârii nr. 15/2004 a Consiliului Legislativ de Stat, avizate şi de ministrul atunci în funcţie, pe baza căreia a fost începută procedura de schimbare a proprietăţii lacului şi terenurilor riverane cu alte proprietăţi publice, estimat fiind de către Stat ca fiind imposibil de efectuat returnarea în natură a respectivului lac.

Astfel, prin aceste caracteristici limpezi şi legale se poate rezuma întreaga problemă care a constrâns Sfânta Mânăstire să emită, înconsecinţă, actualul comunicat.

Sfânta Mânăstire conştientizează deplin propria responsabilitate, interesul strict duhovnicesc şi intenţiile filantropice, de la care nu ne vom abate în nici un chip. Deplângem scandalul provocat în lipsa oricărei responsabilităţi din partea Mânăstirii.

Suntem nevoiţi, în cele din urmă, să ne referim la dispoziţiile Procuraturii Atenei cu nr. 07/57 şi 08/22, emise datorită acuzaţiilor anonime şi din presă, dar şi datorită acuzaţiei referitoare la legalitatea întregii proceduri vizând dobândirea drepturilor de către Mânăstire asupra lacului Vistonida, evaluării întinderii şi valorii proprietăţii, precum şi schimbării de imobile. Investigările efectuate în urma mandatelor cu nr. 15.192/2008 şi 6.255/2008 ale Procuraturii Atenei nu au probat nici o neregulă şi au fost depuse la arhivă conform articolului 43 KPD.

Promovarea lucrării monahilor nu este reflectată de starea şi însuşirile acestora. Aşa precum, din nefericire, suntem forţaţi să facem cunoscut, activitatea noastră filantropică va continua precum urmează: două milioane de euro sunt oferiţi anual pentru burse, ajutoare pentru familii sărace, bolnavi şi întemniţaţi, tabere şi fundaţii, organizaţii bisericeşti din Grecia, Cipru, Rusia, România, Serbia, Africa, precum şi altor Mânăstiri şi organizaţii bisericeşti din America. Cea mai de preţ lucrare este în desfăşurare: azilul de bătrâni în valoare de cinci milioane de euro.

În afara acestei încercări, trebuie să subliniem că Vatopaidiul a devenit chinovie în 1990 şi a restaurat 35000 de metri pătraţi din suprafaţa grupului de clădiri aparţinând Sfintei Mânăstiri şi estimat a fi fost construit în secolul al X-lea d.H., având responsabilitatea salvării unor valori şi relicve culturale şi istorice inestimabile, conservarea şi redarea mediului şi locului istoric al Mânăstirii, acordarea gratuită de găzduire a peste 25000 de închinători anual.

Lăsăm la aprecierea, judecata şi mărturia celor care cunosc lucrarea noastră sau care ne-au vizitat şi chemăm pe toţi cei care doresc să viziteze Sfânta noastră Mânăstire pentru a se încredinţa de lucrarea care se săvârşeşte.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne continuăm în tăcere lucrarea veche de 1000 de ani în slujba Ortodoxiei şi Neamului.

Ştim că monahismul necesită jertfire şi slujire şi că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru acestea.

Ne rugăm să înceteze zgomotul care amărăşte credincioşii şi pe noi îndeosebi, deoarece ne desprinde de la îndatoririle noastre duhovniceşti.

Cu dragoste întru Domnul,

Ὀρθόδοξος Τύπος, 12 Septembrie 2008

În urmă cu doi ani de zile Pr. Nektarie Moulatziotis’ spunea:Următoarea ţintă, Grecia?

De Arhimandrit Nektarie Moulatziotis,
Egumenul Sfintei Mânăstiri Trikórfou

Orice om raţional, văzând cele întâmplate în ultimii ani în Balcani şi în Patria noastră (Grecia, n.tr.), nu poate decât să se îngrijoreze şi să-şi pună numeroase semne de întrebare.

Într-un mod cu totul deosebit sunt îngrijoraţi cei care au citit profeţiile Sfântului Cosma Etolianul, descrise şi în cartea Mitopolitului Florinei, k. Augustin Kantiotis, precum şi profeţiile Părintelui Paisie.

Înainte de a expune aceste profeţii, aş vrea să trecem în revistă evenimentele politice şi naţionale care au loc în ţara noastră şi în Balcani. Apoi, având la dispoziţie profeţiile celor doi mari Sfinţi ai noştri, putem face comparaţiile de rigoare şi evalua situaţia.

Evenimente naţional-politice

America a făcut bucăţi puternica Iugoslavie, creând mici stătuleţe, sprijinindu-i pe catolici şi pe musulmani. Ulterior au fost instaurate, în urma alegerilor, guvernări după placul Americii.

Un plan identic are America, susţin destui specialişti, şi pentru Grecia. Acest plan “Kissinger” prevede dezmembrarea Greciei.

Un nou stat, numit Albania Mare, ar fi localizat în Nord-Vestul Greciei, coborând până deasupra oraşului Arta. O altă regiune ar forma împreună cu Scopia (FYROM, n.tr.) statul Macedoniei, coborând dinspre nord până înspre Larisa. Al treilea stătuleţ ar fi Thracia.
Vă reamintesc ce a declarat Preşedintele Paralamentului Elen, D-na Ana Psarouda Benaki, cu ocazia depunerii jurământului Preşedintelui nou-ales, k. Karolos Papoulias:
“Preluaţi, domnule Preşedinte, conducerea Democraţiei Elene pentru o perioadă de cinci ani, perioadă în care vor avea loc evenimente semnificative: integrarea europeană va fi propulsată prin votarea Constituţiei, frontierele naţionale şi suveranitatea naţională vor fi restrânse de dragul păcii, bunăstării şi siguranţei Europei extinse, drepturile omului şi cetăţeanului vor suferi transformări, vor fi protejate, dar vor fi şi încălcate de factori şi influenţe noi, necunoscute şi neobişnuite, Democraţia confruntându-se cu provocări şi testând noi forme de guvernare…”

Planul american “Kissinger” era şi este cunoscut conducerii ţării noastre. Primul Ministru al Greciei, k. Konstantinos Karamanlis, ştiind, bineînţeles, acest plan, s-a preocupat să răstoarne planurile Americii.

Cum a făcut aceasta ? Firesc, făcând înţelegeri cu Rusia. Cel mai puternic acord cu Rusia, în afara permisiunii de trecere a conductei „Burgas” prin nordul Greciei, este acordul militar dintre cele două ţări, acord care prevede ca, în cazul în care conducta rusească Burgas – Alexandroupoli – Igoumenitsa ar fi pusă în pericol, Rusia are dreptul de-a interveni militar pentru a-şi proteja interesele de pe teritoriul grec.

Acest lucru a aruncat în aer planul american “Kissinger”. În aceste condiţii, cum să se creeze Albania Mare, statul Thraciei, iar statul macedonean să se întindă până la Larisa ? Dacă ar îndrăzni acest lucru, America ar avea de confruntat armata rusă.

Extrem de inteligentă mişcarea Prim Ministrului elen, care, având spatele asigurat de Rusia, îndrăzneşte şi spune un hotărât NU Scopiei (FYROM).

Domnul Prim Ministru Karamanlis devine însă foarte deranjant pentru America. Trebuie să cadă. Din acest motiv încep scandalurile. Incendiile de pădure care au pârjolit Peloponezul l-au făcut pe Ministrul Administraţiei, k. Vironas Polydoras, să declare în 26 august 2007 că „facem faţă unei ameninţări disproporţionate”, ceea ce, pentru noi înseamnă că facem faţă unei ameninţări a unei ţări cu care nu ne putem compara.
Aceste evenimente au avut loc înainte de alegeri.

America credea că domnul Karamanlis nu va putea câştiga alegerile din octombrie 2007, lobby-ul editorialistic vorbind în continuu despre incapacitatea Guvernului de a face faţă incendiilor. În cele din urmă, Karamanlis câştigă alegerile şi formează şi majoritatea parlamentară, având doar 2 parlamentari în plus, eveniment cu totul neaşteptat pentru America. În luna Martie 2008, urmează NU-ul spus Scopiei; imediat, „interesele americane” încep războiul împotriva lui Karamanlis.

Reamintim cititorilor articolului nostru că, în 1973, atunci când Guvernul elen a spus NU Americii în privinţa aterizării avioanelor militare americane în Cipru, avioane care trebuiau să susţină Israelul, după 6 luni de la eveniment am pierdut jumătate din Cipru.

După NU-ul spus intrării Scopiei în NATO, turcii ameninţă astăzi insulele Agathonisi şi Farmakonisi. Coincidenţă?

În lunile anterioare am avut în continuu „dezvăluiri” ale unor existente şi inexistente scandaluri pe seama Guvernului, precum Zahopoulos, Omóloga, Cartel, Siemens, Vatopaidi, incendierile din Atena, tulburările interne etc. Ţinta era una singură: ca Guvernarea Karamanlis să pară incapabilă în ochii grecilor (lucru repetat continuu de mass-media), astfel ca America să-l silească la alegeri anticipate şi să-l îngenuncheze…

Dacă aţi fi văzut că familia dumneavoastră ar fi primit brusc, într-o bună zi, vizita Fiscului, apoi, după câteva zile, a celor de la Primărie, iar după alte câteva zile, a celor de la Urbanistică etc., aţi crede că aceste vizite ale oficialităţilor sunt cu totul întâmplătoare sau, mai degrabă, că i-a căşunat cuiva pe familia dumneavoastră? Acelaşi lucru se întâmplă şi Guvernului elen. Doar fraierii şi părtinitorii nu pot vedea cine este în spatele tuturor acestor evenimente şi de ce poartă război cu Guvernul elen.

Toate cele la care ne-am referit până acum sunt cele care au avut şi au loc pe scena politică internă. Să vedem acum ce spun profeţiile Sfinţilor noştri şi să le confruntăm cu evoluţiile politice şi naţionale în curs.

Profeţiile Sfântului Cosma Etolianul şi a Cuviosului Paisie Aghioritul

1. „Dacă războiul va apăsa de deasupra, veţi suferi multe chinuri. Dacă va împinge de dedesubt, veţi păţi puţine” – Sfântul Cosma Etolianul

Ar trebui să ştim că Sfântul Cosma se găsea în Epir atunci când făcea profeţia, Albania şi Scopia fiind deasupra. Insulele Agathonisi şi Farmakonisi sunt, geografic, dedesubt. O posibilă erminie: Dacă America reuşeşte impunerea planului „Kissinger” care prevede ca viitoare Grecie să se întindă înspre nord doar până la Larisa, atunci se va vărsa mult sânge pentru a se izbuti acest lucru.

Dacă războiul începe de dedesubt, atunci vom pătimi mai puţin. Dedesubt se găseşte Israelul, deja în stare de război.

2. „Când veţi vedea hiliarmen-ul în apele greceşti, atunci se va plini năzuinţa” – Sfântul Cosma Etolianul

Năzuinţa pe care o ştim toţi este, şi pentru Sfântul Cosma Etolianul, eliberarea Constantinopolului.

Ce este însă hiliarmen-ul (το χιλιάρμενο) ? Literal ar putea însemna corabia care a făcut o mie de călătorii (αρμενίζω = a naviga cu pânzele întinse) sau corabia cu o mie de catarge (τα άρμενα = catarge). În vremea Sfântului navele erau cu pânze. Trebuie să fim atenţi, Sfântul nu menţionează mai multe hiliarmen-uri, adică mai multe nave, ci una singură. Adică o navă mare care să aibă capacitatea pe care ar avea-o multe corăbii, însumând mii de catarge. Acesta este hiliarmen-ul.

Având acceptul Guvernului elen, în apele greceşti este prezentă întâmplător, pentru exerciţii militare, o imensă navă militară rusească, lungă de 991 de picioare, cu un echipaj de 2646 de persoane, 12 avioane de luptă, 24 de elicoptere şi 12 lansatoare de rachete cu rază de acţiune de 400 de kilometri etc.

Pentru toţi cei care au văzut nava la televizor, acesta este hiliarmen-ul.

Cum de-a venit flota rusească s facă exerciţii în apropierea insulei greceşti Agathonisi şi să-şi plimbe hiliarmen-ul până înspre Creta ? O fi vorbit, în prealabil, Prim Ministrul grec cu Prim Ministrul rus despre toate cele câte ne face America şi despre pericolul războiului dinspre Turcia, pe spezele Americii?

Să nu uităm că America, pentru a-şi proteja interesele şi a pune mână pe petrolul Irakului şi a instaura un guvern proamerican în acea ţară, a declarat că Saddam Hussein are arme nucleare şi că întreaga planetă este pusă în pericol un singur terorist! Astfel, a făcut război, l-a omorât pe Saddam, şi-a aşezat guvern pe placul ei, a luat petrolul dar, firesc, armele nucleare nu s-au dat de găsit.

Intenţionează să facă acelaşi lucru Greciei şi Primului ei Ministru, lui Karamanlis? Acum şi aici, însă, lucrurile sunt mai dificile deoarece s-a amestecat şi Rusia. Va îndrăzni America să impună planul “Kissinger”?

Să vedem, însă, ce a spus şi Cuviosul Paisie.

3. „Când va fi vremea spanacului…” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Câţiva militari aşteptau la gardul chiliei Părintelui, la Panagouda. Şi-au ridicat ochii ş l-au văzut venind către ei. A deschis poarta de sârmă şi le-a urat bun venit. Le-a pregătit să se aşeze sub un copac şi a-nceput să discute cu ei. La un moment dat, unul dintre ei i-a spus: Nu mai suport, gheronda. M-am săturat de militărie… Părintele s-a întors, l-a privit şi i-a spus: Tu n-o să renunţi. Tu o să fii Comandantul Apărării atunci când ne vor ataca turcii… Toţi l-au privit plini de uimire. Şi când va fi, gheronda, treaba asta ?, l-au întrebat. Când va fi vremea spanacului, le-a zis, şi a schimbat apoi vorba.

Au trecut mulţi ani de atunci, gheronda Paisie a adormit iar respectivul a rămas în cadrul armatei şi a avansat în grad. În prezent, el este Comandantul Armatei, domnul general Grapsas…

Constituie oare acestea profeţii ? Dacă da, acum se împlinesc, din moment ce suntem deja în „vremea spanacului”…

4. „Ruşii vor avea interese în Grecia şi după război vor dărui grecilor Oraşul” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Atunci când gheronda Paisie a spus cuvintele de mai sus, nici un acord nu exista între Grecia şi Rusia în privinţa conductei „Burgas”.

Astăzi, Grecia serveşte interesele Rusiei, iar Rusia are toate motivele să protejeze Grecia pe care o străbate una din cele mai mari conducte de gaz natural ale ei.

Dacă îndrăzneşte America şi-i pune pe turci să ne atace, atunci Rusia, să fiţi siguri, va interveni de partea Greciei, pentru a-şi proteja interesele. Aşa se va plini şi profeţia Cuviosului Paisie.

Rusia va lua Constantinopolul şi strâmtorile Dardanele pentru a întrerupe aprovizionarea turcească, iar mai apoi va dărui grecilor Constantinopolul.

5. „Grecia nu va suferi de pe urma războiului, dar va veni mare foamete pentru câteva luni. Să fiţi gata să o preîntâmpinaţi”– Cuviosul Paisie Aghioritul

Dacă izbucneşte război şi intervine Rusia, sigur se va implica şi America şi alte puteri. Grecia, după cuvintele Cuviosului Paisie, nu va suferi de pe urma războiului, dar datorită izolării internaţionale, va trece printr-o mare foamete. Dacă luăm în calcul şi actuala criză internaţională, se pare că foametea va fi dură.

Aceste lucruri sunt menţionate de profeţiile Sfântului Cosma Etolianul şi ale Cuviosului Paisie Aghioritul. Dacă facem comparaţie între actualele evoluţii ale problemelor noastre politice şi naţionale şi profeţiile Sfinţilor, realizăm că s-ar putea să ne aflăm în decursul desfăşurării acestora.

Evenimentele de mai sus mărturisesc şi strigă un singur lucru: Ortodoxia este credinţa cea adevărată; ea creşte Sfinţi care, cu sute şi zeci de ani în urmă, toate cele câte Dumnezeu le-a spus la ureche ni le-au transmis până astăzi. Limpede vedem că mâna lui Dumnezeu se ascunde în spatele istoriei omeneşti.

Limpede văd şi credincioşii, Noul Israil fiind ei, cum mâna lui Dumnezeu conduce neamul omenesc. Este necesar să ştim cu toţii că ţinta lui Dumnezeu este una, mântuirea omului.
Sfinţii au slujit cu smerenie acest plan care are drept scop pocăinţa şi mântuirea acestui neam. Singura cale spre mântuirea noastră este smerenia (η ταπείνωση) şi pocăinţa (η μετάνοια), singurele în stare să întoarne toate nenorocirile şi să le amâne pentru altă vreme, atunci când oamenii nu vor mai voi să se pocăiască.

Fie ca această vreme a nepocăinţei să nu fie în generaţia noastră.

Surse: http://www.pemptousia.gr  și ro/ www.agioritikovima.gr/ www.planet-greece.blogspot.comhttp://presaortodoxa.wordpress.com/2008/12/02/raspunsul-sfintei-manastiri-a-vatopaidiului-adus-acuzatiilor-privind-schimbul-de-proprietati-%E2%80%93-prezentarea-actelor-proprietatilor-ei//: http://presaortodoxa.wordpress.com/category/p-nektarie-moulatziotis/

sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Vatopedu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Asupra „scandalului” vatopedin

  1. viorel un simplu crestin zice:

    pt toti sfintii parinti de pe muntele atos care ne tin tot timpul in rugaciuni si se roaga pt viata noastra tuturor din toata inima un calduros la multi ani viata luga cu multa sanatate

  2. gherasim zice:

    o mare nedreptate indreptata asupra staretului Efrem cu repercusiuni asupra Athosului si Ortodoxiei prin lucratura masonica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s