Despre puterea rugăciunii lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă)

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti – „iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: „Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:„Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. „Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugăciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: „Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care „căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: „Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: „iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.

Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

Acest articol a fost publicat în Isihasm. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la Despre puterea rugăciunii lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă)

  1. pauna zice:

    DOAMNE AJUTA!as dori sa aflu cum se poate trimite un pomelnic la sf munte athos unde se pomenesc zilnic,cum se procedeaza,va multumesc

  2. pauna zice:

    da intradevar este gradina MAICII DOMNULUI,ma impresionat mult,as dori sa stiu cum se poate trimite un acatist,in acest fel este si un pic de ajutor financiar,noi cei din lume ne desfatam cu multe bunatati iar cei de acolo nu ,ei isi cistiga cu greu existenta asa ca din ce ne da D-ZEU sa daruim un pic si celor care nu au,noi vom primi insutit de la D-ZEU.am vazut ca se construieste o biserica sau ceva la schitu lacu daca nu gresesc,cum se procedeaza sa trimit bani si acatist?va multumesc,D-ZEU sa va binecuviteze!

  3. magnet vasile zice:

    Doamne ajuta,fratilor nu scrieti NUMELE LUI DUMNEZEU NICIODATA PRESCURTAT. ex.(D-zeu)

  4. Grozavu Viorica zice:

    Cum pot sa trimit si eu un acatist in sf. munte si la ce manastire de exemplu la Lacul sau la Podromul nu stiu cum sa procedez care este adresa .

  5. doina maria zice:

    ma lupt cu gandurile in timpul rugaciunii de aprox 10 ani. la biserica mai merge, dar acasa dimineata si seara ma apuca nervii cand ma apuc de rugaciune, caci ma trezesc dupa minute in sir ca am citit si nu stiu ce sau ca imi spun rugaciiunile dar mintea este despartita de ganduri care umbla aiurea. ma lupt cu mine, mai plang, mai desnadajduiesc si uneori mi-e teama cand vad ca nu reusesc sa ma adun. doar daca am necazuri reusesc sa ma rog putin, sa fiu atenta, ddar rugaciuni de cerere, de multumire nu pot sa fac pt ca imediat imi zboara gandul in alta parte. ani de zile nici tatal nostru nu l-am putut spune cu atentia cuvenita…

    • un om pacatos zice:

      fi puternica prin rugaciune, si vei vedea cum Harul lui Dumnezeu va veni peste tine si te va lumina si iti va indrepta gandurile, iti marturisesc ca si eu am aceeasi problema, dar am observat ca luptand cu Diavolul neincetat si nelasandu-l sa preia controlul, vei birui si la urma vei simti o fericire desprinsa de orice bariera pamanteasca. Dumnezeu sa te binecuvanteze, pace. Amin.

  6. Elena-Laura zice:

    Un articol minunat , al Maicii Domnului ,putina osteneala sa ma inchin Cinstitei si de Viata Facatoarei Cruci si sa sarut Mana Maicii Domnului de la Sf.Manastire Nicula de ziua Inaltarii Sfintei Cruci , si n-a intarziat Maicuta noastra Preacurata sa ma mangaie si sa ma calauzeasca ,aici ,ma repet , la acest articol minunat .Doamne-ajuta.

  7. TILEA MARINEL zice:

    PT.-DOINA MARIA,-…NU SUNT PROBABIL CEL MAI IN MASURA SA DAU SFATURI,-..IARTA-MA,-PARINELE ILIE CLEOPA SPUNE CA RUGACIUNEA PT.A AJUNGE IN MINTE E NEVOIE SA O ROSTESTI CU GLASUL CEL PUTIN 10 ANI.,-APOI RUG.-SE SALASLUIESTE IN MINTE UNDE INTALNESTE,GANDURILE…CARE SUNT DE 3 FELURI,-1.DE LA DIAVOL,2.DE LA,DUMNEZEU,-3.DIN INIMA OMULUI,-…PT.A LE PUTEA DEOSEBII E NEVOIE DE DISCERNAMANT SPIRITUAL,-1.GANDUL DE LA DEMONI,-TE TULBURA,NU-TI GASESTI PACEA,LOCUL,LINISTEA,TE ATRAGE,TE INEBUNESTE,TE BLOCHEAZA,TE ARDE,TE STAPANESTE,LUPTA INPOTRIVA VOINTEI TALE,VREI SA FACI SI..NU !,-POTI !ETC.2.GANDUL DE LA DUMNEZEU VINE INTODEAUNA CU PACE,LINISTE ODIHNA,TIHNA,-DUMNEZEU NICIODATA NU ! SE ATINGE DE LIBERTATEA OMULUI,-E UN SUSUR BLAND PRECUM I-SA REVELAT LA PROROCUL ILIE,-ETC.,-3.GANDURILE NOASTRE,-SUNT NISTE SOCOTELI OMENESTI…,-RUGACIUNEA NICI ODATA NU SE OBTINE CU USURINTA,CI CU MULTA OSTENEALA SI TRUDA ,-CRED CA AR TREBUII SA TE BUCURI CACI VINE GREU RUGACIUNEA,-SPUN ASTA PT.CA SF.SILUAM ATONITU A PRIMIT RUGACIUNEA NEANCETATA IN DOAR 3 SAPTAMANI,-SI LA O MICA APRECIERE A DUHOVNICULUI..SA MANDRIT…,-URMARE…TIMP DE 14 ANI A TRAIT IADUL DEJNADEJDII IN CARE I-SE ARATAU DEMONII,-DAR DUMNEZEU DUPA 14 ANI I-A SPUS DOAR ATAT TINE-TI MINTEA IN IAD SI… NU DEZNADAJDUII…,-CEEACE VREAU SA SPUN E CA,-CADERILE DE LA INALTIME SUNT PERICULOASE…SI TREBUIE SA TRAIM VIATA ASA CUM ESTE,- CU NADEJDE IN DUMNEZEU,-…POATE FI O SECETA SPIRITUALA,ACEASTA RISIPIRE A GANDURILOR,-O PARASIRE A HARULUI CARE SE INTAMPLA UNEORI…,-ADICA DUMNEZEU TE LASA IN LUPTA DIRECTA CU VRASMASUL,-POATE PT.A NE ARATA CAT DE SLABI SUNTEM…,-SI CA INAINTE DE TOATE SA-L PUNEM INAINTE PE ,,DOAMNE!!,-FIE NEVOINTA E GRESITA..,-CRED CA AVETI NEVOIE DE UN DUHOVNIC ISCUSIT PE CARE SA-L INTERESEZE MANTUIREA SUFLETULUI D-VOASTRA,-SI ACEST DUHOVNIC,- TREBUIE CAUTAT….DAR PANA ATUNCI E NEVOIE DE UN PROGRAM DE VIATA SPIRITUALA SI L-AS CITA AICI PE ARH.T.PARAIAN,..,-1.SA AI UN GAND PRINCIPAL DE CAPETENIE CARE SE CHIAMA RUGACIUNEA,-2.GANDURILE RELE INLOCUITE CU CELE BUNE,-3.SA AI UN DEPOZIT DE GAND,- SCRIPTURA,-4.CONSTIINTA DE VIATA CRESTINA,ADICA EXCLUDEREA YOGA ETC.,.,-SI DUNEZEU SA TE SI SA NE AJUTE PE TOTI,-…IMPORTANT IN URCUSUL SPIRITUAL SA URCI PUTIN CAT UN VARF DE AC DAR SA NU COBORI…-PARINTELE ILIE CLEOPA CLASIFICA RUGACIUNEA CA AVAND 9 TREPTE,-DECI URCAM INCET..DAR URCAM…!IN RUGACIUNE NU SUNTEM SINGURI CI CU DUMNEZEU SI EL NE SI AJUTA,-…IERTATI-MA…,-

  8. TILEA MARINEL zice:

    PUTEREA RUGACIUNII DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL…,-In primul rand nu !! ar trebuii sa o practicam pt.performanta,-(ca exemplu,,-VEDEREA LUMINII NECREATE,intrucat ne agonisim pericole inutile,-),-ci doar asa pur si simplu precum respiram,-ne sfatuieste SF.Antonie ,-..totusi rugaciunea inimii e calea cea mai scurta pt.a ajunge la Dumnezeu,prin pomenirea si chemarea neancetata numelui lui Isus,-spune Vasile de la poiana marului ,unii dintre parinti recomanda inceperea rugaciunii inimii,-atunci cand am ajuns la stapanirea de sine..,-avand in vedere cele trei domenii,ale iubirii de frumos (FILOCALIA),- 1.Curatire,2.Iluminarea,3.Desavarsirea,-parerea mea este ca oricine poate spune rugaciunea inimii in procesul de curatire de patimii,-Pelerinul rus ne vorbeste de aceasta rugaciune care ne lumineaza mintea,-iar teologul inaltimilor Grigorie Palama,-se ruga !,asa,…Lumineaza-mi Doamne Intunericul…,-sigur.., la desavarsire ajungem..-cand va vrea Dumnezeu.,-Dar sa nu uitam ca aceasta rugaciune,..este totusi rugaciunea orbului Bartimeu,-pt.ca Dumnezeu sa aiba mila de noi,-o rugaciune care te indreapta spre smerenie si aceasta nu!,e putin lucru,-dar este totusi… o rugaciune de CERSETOR..,ori pe treptele mai inalte ale rugaciunii,-sufletul nostru trebuie sa aduca Slava Cinste si Marire lui Dumnezeu.,-Pe orice treapta ne-am afla in rugaciune..,-RUGACIUNEA ESTE LEGATURA OMULUI CU CREATORUL SAU,-spuea Grigorie Palama.-Si cine cheama numele DOMNULUI SE VA MANTUII..,-!

    • TATIANA,ILEANA-STELUTA,ANCA,OVIDIU-ALEXANDRU,ADINA,BIANCA,IONUT,EMIL. DOAMNE AJUTA-I PE CEI BOLNAVI.AMIN

    • Cu dragoste. zice:

      Cine cheama Numele Domnului …insa
      Nu oricine imi spune ”Doamne Doamne , va intra in imparatia lui Dumnezeu” sa nu confundam lucrurile
      Cheama-L pe Dumnezeu, cereti iertare, Schimba-ti viata si nu mai trai dupa firea pamanteasca si roaga-te ca prin duhul sfant, sa traiesti o viata placuta lui Dumnezeu !

  9. Parintele777 zice:

    Doamne ajuta!
    Am vazut ca unii calugari in trecut cand ziceau rugaciunea mintii ziceau doar atat: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiste-ma! Iar azi rugaciunea este cea care o stim cu totii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
    Desi prima e mai scurta totusi parca se rosteste mai usor legata de respiratie… Cea de-a doua necesita un mic efort pentru ca este mai lunga.
    Deci am o intrebare: Noi daca incercam sa o rostim, pe care sa o zicem?

    • DOAMNE AJUTA
      EU ZIC CA ,,DOAMNE ,IISUSE HRISTOASE ,FIUL LUI DUMNEZEU , MILUESHTE-MA PE MINE PACATOSUL \ PACATOASA ”,ESTE CEA MAI POTRIVITA PTR. NOI MURITORII DE RAND .
      ACESTA RUGACIUNE O ZIC , EU, DE O SUTA DE ORI … PLUS ,,PREASFANTA NSCATOARE DE DUMNEZEU , MILUESHTE-NE PRE NOI ” , TOT DE O SUTA DE ORI … > FAC ,,CANONUL DE OBSHTE ,A PARINTELUI PAISIE OLARU ”(,CARE IL FACA PARINTLE MEREU , SHI-L RECOMANDA , LA CREDINCIOSHII CARE VENEAU SA CEARA SFATURI , SAU SA SE SPOVEDEASCA .) DE CATZI-VA ANI , DE CAND L-AM DESCOPERIT >
      PTR. CALUGARI , CARE SANT IN RUGACIUNE PERMANENTA , SE POATE ZICE SHI PRIMA RUGACIUNE ,,DOAMNE ,IISUSE HRISTOASE, MILUESHTE-MA ”…
      DOAMNE AJUTA , PARINTE .
      SHTEFANIA

    • varvara43 zice:

      Pe a 2-a.Calugarii din trecut aveau mai multa credinta decit cei de astazi,iar noi mirenii sintem mult mai pacatosi,decit cei din trecut.

    • Cu dragoste. zice:

      Da rugaciunea face minuni! Insa mantuirea vine in urma trairii o viata cu Dumnezeu ! Crestin inseamna, urmas al lui Isus ! Citeste din biblie, si vezi cum a trait Iisus ! cauta-l cu toata inima ta! Si rugaciunea va veni din inima! Vei simti prezenta Lui cu adevarat. Nu numarul de cuvinte face pocainta!
      Biblia spune ”Acum nu mai traiesc eu , ci Hristos traieste-n mine” Traieste Hristos in tine? Asta e intrebarea ! CITESTE CUVANTUL ! si ..incepe o viata cu Dumnezeu!

  10. filofteia zice:

    Nu vreau a ma lauda ..eu cred mult in Bunul Dumnezeu cel care mi.a semanat si bune si rele …adica prin faptul ca am pierdut munca de o viata ,,,de,si aici unde locuiesc am ctitorit eu si sotul o biserca care poarta hramul numelui meu
    Si mereu vb cu Dumnezeu ..unde am gresit …si pe Iov l=a daramat dar pe urma i=a daruit inapoi ///nu stiu ce sa mai cred

    • stanciu costel zice:

      dumnezeu cand da ale lui da si cand ia tot pe ale lui le ia asa ca nu spune k nu stii ce sa mai crezi pentru k stii da nu vrei sa crezi ce stii
      si da inapoi numai cand vrea el asa k cel ce rabda pina an sfirsit acela se va mintui
      va rog sa ma iertati k nu sunt an masura sa judec eu DOAMNE AJUTA

      • Cu dragoste. zice:

        Daca ii dai un raspuns cuiva, nu inseamna ca il judeci . Cuvantul Domnului spune, sa ne ajutam fratii intre noi ! Fratii sunt toti cei ce sunt copii ai Domnului. deci toti cei ce il au pe Dumnezeu ca Tata…adica toti cei ce fac voia Lui Dumnezeu si traiesc o viata Cu Dumnezeu ! O viata a rugaciunii !
        Nu va mai cereti iertare atata..

    • Mihaita zice:

      Bucurate cu tot sufletul ca ai aflat mila si dragoste inaintea Domnului!
      Dumnezeu incearca si pedepseste pe cine iubeste.
      Ce ne invata Domnul? Sa nu ne ingrijim de nimic ca el are grija de toate.
      Nu te necaji ca ai pierdut tot ca El o sa-ti dea mai mult… nadajdueste ca va fi dincolo plata ta. Nu mai pomeni nimanui de faptele tale bune ca El deja le-a si trecut in cartea vietii. De ce vrei sa le stearga pentru slava desarta?
      pace

    • iulia zice:

      iulia sunt. Draga mea, faptul ca tu si sotul tau ati ctitorit o biserica , nu conteaza apartenenta religioasa sau denominatiunea… si i-ai dat numele tau… este ca si cum ai identifica numele tau cu numele sfant al lui Hristos…te-ai autoidolatrizat…numele tau a devenit mai mare decat mumele lui Hristos. De aici toate necazurile.. Sa nu crezi ca lui Dumnezeu nu ii place jertfa ta, insa mai mult decat niste pereti construiti in numele Lui doreste o relatie personala cu tine, te doreste cu gelozie pe tine si viata ta pentru ca te iubeste cu o dragoste vesnica.As dori sa mai vb. e mail iuliapaulamuresan@yahoo.com Dumnezeu sa te binecuvanteze!

  11. Un aspirant la smerenie zice:

    Textul este preluat de pe site-ul Schitului Darvari?http://www.schituldarvari.ro/index.php?page=invatatura&id=59

    Sunt acolo si niste inregistrari audio despre Rugaciunea lui
    Iisus http://www.schituldarvari.ro/index.php?page=inregistrari_lista&cat=cateheze

    Eu am gasit niste materiale interesante aici http://www.ortodoxia.md/biblioteca-crestinului-ortodox/category/5-despre-rugaciune
    (merita sa vedeti si cartile de la capitolul PUSTIE)

    Eu asa vad esenta rugaciunii:

    „Trebuie să ne învăţăm a chema numele lui Dumnezeu mai mult decât a respira, în toată vremea şi în tot locul şi la tot lucrul. Apostolul zice: «Rugaţi-vă neîncetat», adică ne învaţă să avem aducere-aminte de Dumnezeu în orice vreme, în orice loc şi în timpul oricărui lucru. Dacă faci ceva, trebuie să ai în minte pe Creatorul lucrurilor; dacă vezi lumina, adu-ţi aminte de Cel ce ţi-a dat-o; dacă vezi cerul, pământul, marea şi tot ce se află într-însa, minunează-te şi proslăveşte pe Cel ce le-a zidit; dacă te îmbraci cu hainele tale, adu-ţi aminte cine ţi le-a dat pe acestea şi mulţumeşte-I Celui care are grijă de viaţa ta. Ca să spun pe scurt, orice mişcare să-ţi fie pricină de aducere-aminte şi de proslăvire a lui Dumnezeu. Şi, iată, în acest fel tu te vei ruga neîncetat, iar sufletul tău se va bucura totdeauna de aceasta.”

    Ma intreb atunci… DE CE MAI E NEVOIE DE CUVINTE?

  12. Un aspirant la smerenie zice:

    Acum …nu stiu cat de important este ceea ce va spun si daca intereseaza pe cineva sau daca s-a mai lovit cineva de o experienta asemanatoare:

    Cineva mi-a povestit precum ca, desi ar fi voit sa incerce rugaciunea respectiva in forma ei aceasta completa, intampina o greutate si folosea astfel o forma prescurtata, care nu includea numele lui Iisus. Isi dorea foarte mult insa sa practice cu numele, avand in vedere beneficiile asupra inimii prin rostirea numelui lui Iisus Hristos.

    Intr-o zi, i s-a intamplat ceva: Ajungand in biserica si fiind mare imbulzeala si neincapand inauntru, s-a oprit in usa, fiind mereu lovit, impins. Era foarte frig si se temea ca se va si imbolnavi iremediabil si asa nu va mai putea tine un post drastic, asa cum isi propusese. Se gandea chiar sa plece de la slujba, gandindu-se ca e un nimeni, o persoana josnica.(Mustrandu-si constiinta si comparandu-se cu Sfintii.) Nu reusea nici macar sa faca cruce corect. La un moment dar s-a trezit ca, la nivelul mintii, corelat cu respiratia, spunea, imaginandu-si o cruce care se crea corect asupra sa :

    Inspirand din adancurile fiintei si aspirand sa sa se umple in totalitate de aceste cuvinte-« Doamne, Iisuse Hristoase »(in timp ce bratul crucii urca in locul unde spunem « In numele Tatalui »)

    Expirand –« Fiul lui Dumnezeu »(crucea se crea imaginar in locul unde se spune «Al Fiului » , in timp ce simtea o profunda stare de umilinta, ca si cum ar fi facut o metanie, prosternandu-se in fata lui Dumnezeu.

    Inspir – « Miluieste-ma pe mine” (se crea imaginar bratul spre locul -« Si-al Sfantului Duh »)

    Expir- « Pacatosul » (acum crucea era completa, in locul unde spunem AMIN)
    A doua respiratie era insotita de o mare parere de rau si stare de pocainta, ca ajungea pana la lacrimi.

    Tot facand asa, la un moment dat a uitat de corpul sau propriu, nu a mai simtit nici durere si nici frig sau altceva. Asa a inceput sa practice rugaciunea lui Iisus chiar si cand mergea pe strada sau oricand avea timp. Simtea protectia crucii. In plus, datorita procesului respirator, facut cu toata fiinta, mergand spre profunzimi si aspirand sa isi insuseasca semnul crucii si numele lui Iisus Hristos, mintea ii era in permanenta foarte linistita. « Iar cand mintea este linistita, stinea el, in urma experimentarii acestei rugaciuni in acest mod, lipsita de ganduri sau preocupari inutile, adevarurile de oglindesc direct. » Acum… eu nu stiu ce sa cred despre toate acestea…Ca un incepator in rugaciune si citind cate ceva despre aceasta sau ascultand predici, nu am intalnit sa se practice in acest mod, adica pe decursul a doua respiratii sau insotite de semnul crucii, dar persoana respectiva spune ca rugaciunea a venit de la sine si modul acesta de a o spune i se potriveste de minune. Iar cine nu crede, il invita sa incerce sa se convinga prin practica directa. Important insa este afectul care sustine, caci fara aceasta, e doar o practica mecanica…
    Personal nu am incercat.

    • Cristina zice:

      As vrea sa impartasesc ceva din experienta mea in rugaciunea inimii.
      Eu am inceput sa o practic acum 9 ani, pur si simplu. Am avut norocul, zic eu, sa nu fi citit nimic despre ea inainte de a o practica, stiam doar ca trebuie spusa rugaciunea. Nu stiam despre respiratie, pozitie, ganduri, etc. Aveam probleme de sanatate si am simtit ca m-ar putea ajuta. Nu aveam un scop anume, nu doream sa ma intalnesc cu nimeni de genul sfinti, ingeri, sa vad pe cineva sau alte asemenea aspiratii. Despre lumina necreata nu stiam nimic.
      Am inceput intai cu Acatistul Maicii Domnului, Tatal Nostru si rugaciunea lui Iisus.
      Ma rugam zilnic, noaptea, in jurul orei 12. Aveam locul meu, aprindeam lumanari, ardeam tamaie.
      La inceput, primele luni mi-a fost greu, in sensul ca nu intelegeam rugaciunile, de ce trebuie rostit acelasi text, mi se parea plictisitor si fara sens.
      Apoi, am inceput sa indragesc rugaciunea inimii si am ramas numai cu ea, fara alte rugaciuni.
      Ma rugam si ziua, cand aveam o pauza la serviciu.
      Important in rugaciune este sa fie facuta zilnic si importanta mai este durata. Fiecare are durata lui. Nu spun care era a mea, pentru ca inseamna ca incerc sa induc altcuiva experienta mea personala.
      De aceea zic ca nu este bine sa citim despre rugaciune si sa o practicam apoi. Noi oamenii avem un mimetism deosebit si ne imaginam lucruri pe care le preluam din mediul exterior. Cu cat ai mintea mai curata, cu atat mai bine.
      Eu am avut norocul sa nu gandesc nimic in timpul rugaciunii, nu aveam imagini, pur si simplu ma rugam.
      Am inceput sa am anumite perceptii despre intensitatea rugaciunii si asta mi-a dat curaj. Simteam vibratia ei in anumite regiuni ale corpului (palme, cap, se indrepta coloana, etc.). Nu existau ganduri necurate (cum se zice in ortodoxie) pentru ca nici nu mi-am pus problema ca ar putea exista.
      Trebuie stiut de catre cei care doresc sa o practice si au o activitate sociala ca totusi, nu se prea poate imbina rugaciunea cu activitatea noastra zilnica, mai ales daca avem o munca intelectuala. Daca trebuie sa inveti, practicarea rugaciunii nu te ajuta, dimpotriva. Am cunoscut persoane, studenti, care au trebuit sa o intrerupa.
      Fiecare are experienta lui dar este cert ca practicarea rugaciunii nu favorizeaza activitatile mentale.
      Dupa o perioada, am inceput sa intru, vinerea, in stare de post automat, nu puteam manca, bea, nu puteam sa ma ridic din pat. Eram constienta dar nu ma puteam coordona. La un moment dat imi reveneam si ma sculam ca si cum nimic nu s-a intamplat. In aceste zile vomitam dimineata.
      Era un proces de curatire a trupului, pe care eu l-am trait in acest mod. Nu este o reteta. La fiecare este in felul lui.
      Dupa un numar de luni de practica a rugaciunii am avut o experienta pe care multi nu o recomanda sa o parcurgi singur, si m-am oprit.
      A fost un concurs de imprejurari, am vorbit cu o prietena care avea necazuri despre rolul ingerului pazitor in viata ei, si am ajuns acasa la 3 dimineata.
      De cum am intrat pe usa m-am indreptat ca un robotel spre locul de rugaciune si am inceput sa ma rog.
      Imediat am simtit cum rugaciunea curge din mine, era foarte rapida, nu mai aveam timp sa spun decat Iisus. De fapt inima se ruga singura, eu nu interveneam in nici un fel, doar permiteam sa se manifeste.
      Si brusc am vazut lumina, este greu de descris, eram deja in lumina si apoi a venit caldura. Din anumite motive m-am speriat si e bine sa nu le spun pentru ca altii sa nu-si imagineze ce eu am trait. Si am rugat ingerii sa se opreasca, asa am simti si s-a oprit.
      Am dormit doar 3 ore in noaptea respectiva, m-am sculat foarte odihnita si bine dispusa.

      Nu descriu ce am simtit, nu se poate descrie in cuvinte.
      Stiam ca daca as fi avut curajul sa trec peste frica, as fi fost vindecata instantaneu.

      Ulterior acestui moment am inceput sa citesc cam tot ce au scris calugarii despre rugaciune.
      Mi-am zis ca trebuie sa caut un duhovnic si am inceput sa caut. In Bucuresti am fost refuzata de toti preotii la care am fost sa-mi ofere indrumare. Motivul: nu practica rugaciunea si nu au cum sa indrume pe altii in practicarea ei.
      Am fost dezamagita recunosc.
      Acum, mi-a trecut.
      Ca si concluzie: rugaciunea inimii ofera oricarui practicant tipul de experienta pe care fiecare individ poate sa-l aiba.
      Toate scrierile sunt din experiente din alte timpuri, cel putin cateva sute de ani.
      La acel moment rugaciunea se practica intr-un anumit mod , cel pe care cartile din prezent incearca sa-l contureze.
      Noi traim totusi alte vremuri si totul este supus evolutiei.
      Si rugaciunea evolueaza pe alte baze iar noi trebuie sa descoperim care sunt acelea.
      Nu stiu cat ne este de ajutor in acest drum un duhovnic. Nu as putea raspunde acetei intrebari.
      Dezvoltarea relatiei noastre cu Dumnezeu din interiorul nostru ne poate oferi raspunsuri.
      Dar asta inseamna sa avem un discernamant foarte bine dezvoltat.
      Nu dau sfaturi pentru ca numai daca ai trecut de lumina cred ca poti fi in masura sa dai sfaturi.
      Am dorit doar sa impartasesc o experienta. Nu incercati sa ma judecati, pentru ca deja am fost judecata de aproape toti preotii cu care am vorbit, ca nu era lumina de la Dumnezeu, era de la …., etc.
      Incercati sa vedeti ce este frumos din experienta mea si ce simtiti.
      Rugaciunea inimii este o cale de ascensiune intr-un mod mai personal fata de altele(in sensul ca se dezvolta relatia personala cu Iisus). Trebuie sa simti ca inima ta o indrageste, altfel o vei face mecanic si vei fi nemultumit.

      Si mai este ceva, daca vrei sa apuci acest drum al cunoasterii nu te opri, mai bine nu te apuca.

  13. mihai zice:

    Caci Tatal este nadejdea,iar Fiul scaparea,si Duhul Sfant acoperamant noua,tuturor celor ce’L chiama pe Dumnezeu din toate puterile,cu toata vointa,dragostea si ardoarea Ce parinte va da copilului piatra in loc de paine sau sarpe in loc de peste?..asa ca batem ca sa ni se deschida,sa ne regasim caci suntem fara doar si poate copii Lui,chiar si mai neascultaori,unii ditre noi.Sa batem o toaca a rugacionii neancetate prin cuvintele ei,si asa cum suna loviturile pe lemn,clare si puternice,tot asa sa sune si cuvintele rugacinii noastre. Hristos a inviat !!!

  14. RODICA-STEFANIA zice:

    RUGACIUNEA LUI IISUS , SE ZICE NEANCETAT .
    CANONUL DE RUGACIUNI , CARE IL FOLOSEA PARINTELE PAISIE OLARU , IL SPUN MEREU ..CU UN METANIER IN MANA , SHI DE 500 ORI ,SHI RUGACIUNEA DATA DE SF . SERAFIM DE SAROV ,<<>>
    TOATE RUGACIUNILE , SE SPUN FF USHOR , SPUNANDU-LE ZILNIC , CU TOATA DRAGOSTEA , CU TOATA CREDINTZA , CU ATENTZIE MARE … IN LINISHTE >>>>
    DOAMNE AJUTA .
    RODICA-SHTEFANIA

    • tibi zice:

      Matei cap.6 cu vers.7: ” Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati.”
      Dumnezeu nu poate asculta o rugaciune spusa ca o poiezie de o suta de ori El se uita cu scarba la asa ceva.
      Rugaciunea placuta lui Dumnezeu trebuie sa izvorasca dintr-o inima curata.Rugaciunea este o comunicare intre tine si Dumnezeu.Tu cand vorbesti cu un prieten te adresezi lui in forma de poezie, NU binteles ci ii spui direct ce te doare asa este si cu Dumnezeu.Daca ai studiat Sfanta Scriptura ai sa descoperi ca Sfintii vechiului si noului testament se rugau intodeauna pentru altii spuneau tot ce aveau pe inima.
      Iavov cap.5 cu vers.16:”Marturisiti-va uni altora pacatele si rugati-va uni pentru alti, ca sa fiti vindecati.Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit”.
      Dumnezeu sa te binecuvinteze

  15. TANASE CRISTINA zice:

    asa este ,rugaciunea spusa din inima cu rabdare este folositoare sufletului

  16. mihaela zice:

    Povestea marele duhovnic de la Manastirea Sihastria schitul Sihla – Parintele Paisie Olaru :
    ,,Tot la Rarau, egmnenul schitului m-a intrebat daca am deprins rugaciunea mintii. Eu i-am raspuns ca nici nu am auzit de ea. Atunci el m-a inchis intr-o chilie mica, cu geamurile astupate si mi-a poruncit sa zic mereu ” Doamne Iisuse „. Am stat inchis o saptamana. Apoi m-a examinat daca am deprins rugaciunea. I-am spus ca nu am putut-o deprinde. Cind a auzit el, s-a suparat si mi-a zis : ” Esti un vas mic si gol ” ! ” Mai stai in chilie inca o saptamana ca sa inveti rugaciunea mintii „. Am mai stat o saptamana si sambata, cand m-a examinat, ca sa nu-l supar din nou, i-am spus ca am deprins-o. Iar el bucuros mi-a poruncit sa o dau si la altii. Eu insa nici acum n-am deprins cum trebuie rugaciunea mintii, ca nu am viata duhovniceasca si nu iubesc pe Domnul cat ar trebui. ” preluat de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

  17. mihai zice:

    Avand,crezand,dorind in continuitatea efemerei noastre existente,ceea ce suntem,..chip si asemanare,ne vom oglidi in insesi planul divin…noi,niste bieti oameni !

  18. O RUGACIUNE PT. ROMANIA SI PT TOTI ROMANII IUBITORI DE DUMNEZEU

  19. ce frumos e! am ancercat simti o liniste extraordinara.

  20. vasile zice:

    cu cît făceam mai multă rugăciune cu atît mai multe greutăți și ispite, iar nevasta mai mult mă urăște și mă blesteamă. ce înseamnă acestea? nu mai ajung cu nici un lucru sau o treabă la capăt și la bun sfîrșit… DOAMNE, OARE CE SE ÎNTÎMPLĂ?

    • din cauza ca sunteti la semi-intuneric si nu in lumina… e suficient sa va spovediti complet si sa va impartasiti si Insusi Dumnezeu va va deschide usile in fata dvs… si-apoi sa va rugati continuu… De fapt duhovnicul va va spune ce sa faceti.

      Veti da seama doar de „copiii dvs”: gandurile si faptele dvs, iar de ale altora doar daca ii ispititi spre rau si aceia au cazut. Sau nu marturisiti pe Dumnezeu atunci cand este cazul.

      De fapt duhovnicul va va spune ce sa faceti.

      • Cu dragoste. zice:

        Defapt Isus a spus deja in cuvantul lui Biblia, ce sa facem 🙂
        ISUS a venit in lume, sa poata sa ne refaca legatura dintre Om si Dumnezeu ! .

        Biblia spune, ca oricine isi marturiseste pacatele inaintea Lui , El le va ierta.
        Chestiia cu duhovnicul era in vechiul testament, cand Isus nu venise inca pe pamant !.

  21. iosifbalazs zice:

    varog sami raspundeti cum e corect sa zic rugaciunea inimii.pot so spun si de omie deori, timp am . dar toate au un rost, nas vrea sa gresesc.s-au de cinisute de ori cum arostit parintele paisie olaru,cu rugaciunea sf saraov. insa care e acea rugaciune? astept raspuns. va multumesc. doamne ajuta.

  22. iosifbalazs zice:

    intre timp am aflat carei rugaciunesf-tului serafim de sarov,ramine restul intrebarii. draga cristina nu pot sami dau seama,cum ai fostrefuzata de toti preoti din localitatea unde stai, nu ca nuteas crede, te cred pecuvint, insa nupot sami dau seama cum au putut sa te refuze.daca nu ei atunci cine sa ne undrume?crezi ca nustiu aceasta rugaciune? dupa ani buni de facultate teologica?chiear nu pot nici cum sa cred cas rau voitori,cred mai mult cas comozi , s-au nai ajuns la cine trebue.trebuia sa iei legatura cu un preot dela orce manastire. de exemplu cu parintele staret dela manastirea sihastriia rarau parintelele ioan, s-au parintele dela manastirea caraiman imi scapa pemoment numele.acesti doi calugari au avut harul dea vorbi cu maica domnului, si or mai fi si altii. eu is doresc sanatate iubeste pe domnul si dumnezeul nostu iisus hristos,pe tatal ceresc si maica domnului.iubeste icoanale,sa ai neaparat macar o icoana in camara,eu am 80,iubeste ortodoxia iudeste rominia si acest popor. doamne ajuta.

  23. Calugarii de la SF MUNTE cat cei de la alte manastiri si schituri savarsesc o Sf LITURGHIE si se roaga pentru toata suflarea in timp ce noi ne pierdem timpul cu pareri personale – IERTARE

  24. Gabriel zice:

    Eu din copilarie am experimentat Rugaciunea Inimii.Atunci era foarte rara..acum in schimb o practic foarte des.Se manifesta la mine ca o caldura in zona inimii si un pic mai sus,cred ca in zona stomac,de cate ori ma gandesc la Iisus.Eu m-am departat de sfinti cam definitiv.Nu inteleg de ce trebuiie sa dai sfintilor ceea ce trebuie sa dai doar Mantuitorului Iisus.Aceasta este si porunca data de El ,noua,sa ne inchinam in duh Tatalui si doar prin Fiul,pt.ca Iisus este Dumnezeu intrupat.Adica ,ma respinge Iisus,ca ma inchin Tatalui prin Numele LUI?Da’in sfarsit…

    • Nicu zice:

      Sa nu cadem în erezie cu astfel de afirmații. Sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. Pe ei ai cinstim iar pe Dumnezeu îl veneam. Când vrei sa ajungi sa vorbești cu președintele tarii, (sa zic un exemplu ),eu cred ca apelezi mai întâi la vreo cunoștință sau în fine vre-un subaltern al sau.

  25. draga Gabriel, orice ne indeparteaza de prietenii lui Dumnezeu, Sfintii, nu este de la Dumnezeu !

  26. si apoi, rugaciunea inimii, din teorie, nu trebuie sa cada in stomac…mai bine intreaba-ti duhovnicul…rug inimii trebuie sa aduca o iubire universala, inclusiv sfintii, care fac parte din Biserica Biruitoare. Multa pace, iubire si discernamant !

Lasă un comentariu