Doamne, Iisuse Hristoase…

Parintele Zaharia (Zaharou) povesteste intr-o conferinta ca venind oarecand un preot catolic la Manastirea “Sf. Ioan Botezatorul”, la Essex, UK, s-a mirat ca parintii se rugau in biserica cu rugaciunea lui Iisus: “Nu pot sa inteleg de ce trebuie sa repetati atata timp aceeasi rugaciune…”. Parintele Sofronie Saharov, insa, intr-un mod foarte prietenos, i-a raspuns: “O repetam pentru ca o intelegem greu si odata ce am inteles-o nu mai vrem s-o lasam”. Dea Domnul sa o intelegem si noi si sa n-o mai lasam! Auditie cu folos duhovnicesc! (Laurentiu DUMITRU)

Doamne Iisuse Hristoase… from delia on Vimeo.

Părintele Arsenie Papacioc despre ce este rugăciunea

Părintele Cleopa despre Rugăciunea Inimii

Despre rugăciunea inimii cu un pustnic

In Athos, de Sfantul Andrei cu George Crasnean ghid!

Unul dintre cei mai buni cunoscatori al Athosului, George Crasnean impreuna cu Parohia „Sfanta Treime” Petrila organizeaza

Pelerinaj in Athos

la hramul Sf. Apostol Andrei

Plecare din Romania pe 7 decembrie dimineata, prin Serbia, Macedonia, Grecia.

Se viziteaza Skopje-catedrala Sveti Kliment, Fortareata Kale-canionul Matka si manastirile Sveta Bogorodita, Sveti Andrei si/sau Sveti Panteleimon-Nerezi.

Cazare in statiunea Stavros, la hotel *** Maira. 8 decembrie, ora 9,45 imbarcare spre Athos. Cazare la manastirea Zografou. Se viziteaza si manastirea Hilandar. Optional si Esfigmenou. 9 decembrie

Cazare la manastirea Grigoriou. Vecernie la Simonos Petras. 10 decembrie

Traseu cu vaporul pana la schitul Agia Anna si apoi (optional) pe jos pana la schitul Prodromou. Cazare si clipe duhovnicesti cu avva Petroniu si avva Iulian (spovedanie).

11 decembrie

Vizita la manastirea Marea Lavra, chiliile din Vigla, pestera sf. Athanasie.

12 decembrie

Cazare si priveghere la schitul Sf.Andrei (Sarray) din Karyes. Se viziteaza manastirea Kutlumus si chilia Burajere.

13 decembrie

Imbarcare spre Ouranopolis si plecare spre Romania prin Bulgaria si Serbia. Se viziteaza manastirea Rojen si orasul Melnik (cel mai mic oras din lume).

Optional se poate vizita Salonicul-biserica Sf.Dimitrie (inchinare la moastele sfantului), Sf.Sofia, Sf.Nicolae Orfanos (in limita timpului disponibil).

14 decembrie Sosire in Romania prin Drobeta Tr.Severin.

Costul pelerinajului 175 euro, in care este inclus transportul (microbus 8 locuri), cazarea si masa (hrana in Athos).

Optional se pot modifica traseele in Athos.

Inscrieri si informatii pe trinitypetrila@gmail.com si/sau 0734-544800

Suspinul unui Părinte din Sfântul Munte Athos

Ce atitudine să avem faţă de sectanţi

Părintele Petroniu

Parintele Dionisie Ignat (de la Schitul Colciu-Athos) – un mare duhovnic, unul dintre cei mai cautati indrumatori duhovnicesti din Muntele Athos. Multi stareti, ieromonahi, pustnici si monahi din Sfantul Munte l-au avut ca duhovnic.

“Fratilor, paziti dragostea, ca dragostea este de la Dumnezeu. Sa avem dragoste de aproapele, sa nu avem dragoste vicleana, adica sa facem alegere ca acela e viclean, ca celalalt este asa. Eu trebuie sa ii iubesc pe toti ca pe mine insumi, ca asa imi porunceste Biserica. Aceasta este Adevarul si Ortodoxia. Adica sa ii iubim pe toti – si pe turc, si pe arab, si cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu porunceste sa-mi schimb si credinta dupa a lor, sau dupa obiceiurile si patimile lor. Noi cunoastem Adevarul – Credinta Ortodoxa. Sa o tinem, sa o respectam, iar ceilalti cu ale lor. Faptul ca eu il iubesc pe aproapele meu, nu inseamna ca imi insusesc sau aprob credinta sau patimile lui.”

Despre Mănăstirea Vatoped

Minune-întâmplare la Muntele Athos de pe vremea năvălirii catolicilor

Patimile călugărilor români din Athos

Emisiunea a fost realizată de Eugen Ciocan, care face parte (alături de Felix Tătaru, Mugur Şteţ şi Mihai Tatulici) din „Grupul pentru Prodromu”. „Prodromu” este schitul românesc de la Muntele Athos, confruntat cu piedicile birocratice pe care i le pun autorităţile greceşti şi cu indiferenţa din partea celor româneşti, un schit căruia îi este refuzat statutul de mînăstire şi ai cărui călugări fac eforturi inimaginabile să-l ţină în viaţă.

după Filme Ortodoxe: Grădina Maicii Domnului Athos

Intalnire intre Parintele CLEOPA si Cuviosul PAISIE AGHIORITUL

la 11 ani de la trecerea intru odihna sfintilor a Parinelui Cleopa Ilie

Eram la Careia, în capitala Sfântului Munte. De acolo am mers la măn. Kutlumuş, marea lavră românească făcută de Radu cel Mare şi reînnoită de Mihai Viteazu. Acolo am dormit noaptea. Un părinte, mare scriitor de la kinovită (conducerea comunităţii athonite), ne-a spus: „Asta e mănăstire românească”, că era ctitorită de domnitorii români.

Dar unde nu suntem noi ctitori? Ne-am simţit bine că era o mănăstire făcută de ai noştri. Apoi ne-a zis:

„În programul nostru avem să vizităm şi măn. Stavronikita – acolo era arhimandtritul Vasile, un prieten de-al nostru -, apoi măn. Filotheu şi măn. Caracalu, făcută de Petru Şchiopu. Şi mergând spre măn. Stavronikita, o să vizităm un mare pustnic, venit din Sinai. Acesta a postit de două ori câte 40 de zile”. El nu spunea, dar un ucenic de-al lui care era acolo ne-a zis: „măi, asta e mare pustnic. Numai 54 de ani are. Paisie îl cheamă. Simplu monah. Nu-i cleric.”

MULŢUMIRI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Aducem multumiri pe aceasta cale tuturor celor care au raspuns APELULUI nostru si dupa posibilitatile fiecaruia au contribuit pentru a putea continua lucrarile de reconstructie a chiliei “Intrarea în Biserica a Maicii Domnului“, din “Schitul Lacu”, Sfântul Munte Athos, unde vietuiesc calugari români.

Tuturor celor care ne-au ajutat le dorim mântuire şi toate cele de folos, iar noi, vieţuitorii acestei chilii, vă vom pomeni zilnic în smeritele noastre rugăciuni, precum şi la Sfânta Liturghie, trecându-vă în rândul binefăcătorilor acestui sfânt lăcaş.

Vă prezentăm alăturat câteva poze cu imagini din care se poate vedea, prin comparaţie cu cele prezentate în APELUL nostru anterior, cum au evoluat lucrările de reconstrucţie a chiliei noastre.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului, ocrotitoarea Sfâtului Munte, s-a reuşit definitivarea lucrărilor de anvergură. Astfel, Biserica a fost acoperită cu piatră, am reuşit să-i punem geamuri, uşi şi să-i tencuim interiorul. Casa cu încăperile de locuit, de asemenea are geamurile şi tâmplăria montate, interioarele sunt aproape de finisare, însă este acoperită doar provizoriu cu carton asfaltat. Preţurile pentru materiale practicate în Grecia sunt relativ mari şi nu vă ascundem că, pentru lucrările executate până acum, avem datorii în prezent la diferiţi furnizori în suma de 40.000 EURO.

Părintele Iosif Vatopedinul. Viaţa. Înmormântarea

Sursa: Gheronda Iosif. Viaţa pe scurt (video)

Din nou despre Ioannikios Simonopetritul

Acum doi ani scriam câteva rânduri despre părintele Ioannikios de la Mânăstirea Simonos Petras. Am voit să văd cum se mai află şi l-am căutat iarăşi în lăcaşul de pe stâncă. A rămas acelaşi monah aristocrat, iar anii parcă n-au trecut peste el! Funcţia de epitrop al mânăstirii nu l-a schimbat: este la fel de primitor ca altădată. Aşa că de dimineaţă, după Liturghie, pater Ioannikios Antoniadakis m-a învitat la o cafea elenika, pe unul din balcoanele Simonopetrei. Şi după ce am privit răsăritul soarelui de după Athon, mi-a povestit cum a ajuns el de fapt în Athos.

Aşa am aflat că de fapt este american de origine şi că are un master în Economie la Harvard. Părinţii, greci fiind de obârşie, s-au gândit să-i ofere un cadou de absolvire şi i-au înmânat biletul de avion pentru o vacanţă la Athena. Aici a stat la o rudă mai îndepărtată, un preot care, după ce a stat de vorbă cu el, l-a sfătuit să meargă în Muntele Sfânt şi să-l caute pe un om al lui Dumnezeu, avva Efrem Katunakiotul, care mântuitor sfat îi va da pentru viaţă. Şi a ascultat părintele povaţa şi a luat drumul sfânt al Karouliei şi Katunakiei. Gheronda l-a ascultat şi i-a zis să stea la chilie cu el câteva zile şi să se roage, că Maica Domnului îi va învăţa ce drum să aleagă. Iar după patru zile de post şi rugăciune i-a spus bătrânul să meargă la Simonos Petras, că e voia Preacuratei, şi acolo să rămână. Şi tânărul n-a mai plecat peste ocean, ci s-a dus acasă, la Mănăstirea Sfântului „Simon de pe piatră”. Au trecut cu mult mai mult de 20 de ani de atunci, dar părintele Ioannikios împrăştie cu dărnicie şi acum aceeaşi dragoste frăţească tuturor celor pe care îi întâlneşte. A voit să-mi spună că nu tatăl său este călugăr în Athos, dar că au în mânăstire doi monahi francezi, tată şi fiu. În schimb, mama sa este închinoviată la Ormilia, metoc al Mînăstirii Simonos Petras, unde egumenă este fiica ei şi sora lui!…

Avva Petroniu Prodromitul – Fiţi desăvârşiţi!

“Sfântul Isaac Sirul ne dă această minunată învăţătură: Când te întâlneşti cu aproapele tău, sileşte-te să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Laudă-l chiar şi pentru cele ce nu le are. Spune-i tot binele şi tot ce este spre cinstirea lui… Trăindu-mi viaţa smerită în lumea celor mulţi, anonimi, smeriţi, am avut bucuria sufletească să surprind unele din aceste frumuseţi ale confraţilor, pe care le-am însemnat spre slava lui Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi, şi cu dorul de a bucura şi pe alţii din întâlnirea cu ele” spunea Părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului Prodromul din Athos, într-una din cărţile sale. Interviul următor are ca subiect puţină istorie prodromită şi cel mai important aspect, spiritualitate autentică athonită.

Părinte Petroniu, cum aţi descrie atmosfera monahală din Schitul Prodromu?

Aici, în Prodromu, s-a înmulţit repede numărul călugărilor, au ajuns peste 100 – până la 150 de monahi. S-a construit un complex frumos şi practic de chilii în care să poată locui monahii veniţi din ţară. S-a construit apoi şi o catedrală frumoasă care este biserica din centru. Schitul Prodromu se deosebeşte oarecum ca arhitectură de celelalte mănăstiri athonite pentru că a fost construit în altă epocă şi a permis românilor de aici să facă o mănăstire frumoasă, asemănătoare cu cele care se găseau în România de unde veneau călugării români, adică o biserică centrală, cu o incintă frumoasă, largă în care sunt plantaţi copaci, verdeaţă. Au reuşit să facă un spaţiu frumos! În schimb, mănăstirile greceşti, în special, cele mai vechi, cele cu tradiţie, sunt întemeiate pe locuri puţin accesibile, pe spaţii restrânse, un fel de fortăreţe, pentru că adeseori, în cursul istoriei, erau atacate de piraţii veniţi de pe mare. Grecii trebuiau să creeze condiţii bune de apărare împotriva năvălitorilor. La noi românii athoniţi, aici în Prodromul, în veacul trecut, nemaifiind această situaţie, cu atacuri violente ale piraţilor, schitul s-a putut organiza altfel, dintr-o altă perspectivă. Schitul a avut o creştere rapidă, cu mulţi călugări, a fost viaţă frumoasă, duhovnicească la început dar şi acuma. Au fost părinţi aleşi în veacurile trecute. Sunt cunoscute figuri de părinţi mari de aici. În veacul trecut, la Prodromu, au fost câţiva stareţi români foarte vrednici. În primul rând, să ne amintim de stareţul Nifon care a întemeiat schitul.

CĂLUGĂRII de la Sfântul Munte Athos şi clerici ortodocşi din Grecia se ridică împotriva ecumenismului

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA, APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Aprilie 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT: “Dacă au înşelat pe capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfârşitul”

5 ani de la adormirea întru Domnul a părintelui Dionisie Ignat de la Colciu

• Parastas la Chilia Colciu din Sfantul Munte Athos pentru Parintele Dionisie Ignat

PARINTELE DIONISIE DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ

“- Părintele Dionisie: Ne modifică, ne modifică pe toţi propovăduirile ăstora care au luat puterea omenirii. Uniunea Europeană sub nici un motiv nu-ţi dă voie să aminteşti de cele adevărate, decât numai de cele ce le spun ei. Asta-i adevărul, ce spun ei. “Drepturile omului”, dreptul omului! Uite, un exemplu de drepturile omului – încă de mic, copilul, dacă părinţii l-au crescut oleacă, de-acuma are “dreptul” ca să nu-l supere părinţii, să-l lase să facă ce vrea el. Asta-i dreptul omului, să-l lase să facă ce vrea el.

- Încotro duc toate acestea?

Stareţul Dionisie de la Colciu: SĂ NU FIM LAŞI! ORI ORTODOX, ORI CU PAPA!

• PARINTELE DIONISIE IGNAT: “Daca au inselat pe capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfarsitul”
• Presa ortodoxa: Pomenirea părintelui nostru Dionisie de la Colciu:

“O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite” (aviz si domnului Bucuroiu si celorlalti care gandesc asemanator, aparandu-se de realitate prin negarea evidentelor – vezi comentariul de aici; a se revedea si cuvintele parintelui Rafail – n.n.)

Are Dumnezeu grijă, până la ultima răsuflare are oamenii Lui

Părinte, a trimis o scrisoare cineva din ţară care e profesor la o facultate de Teologie şi vă roagă să-l sfătuiţi ca să ştie cum să procedeze. Pe de o parte, vede că în manualele din care trebuie să se predea se găsesc o mulţime de învăţături străine de Ortodoxie şi conştiinţa îl îndeamnă să nu le împărtăşească studenţilor. Pe de altă parte, mitropolitul locului îi dă ascultare să predea tot ce scrie acolo. Ce să facă? E o problemă destul de delicată pentru conştiinţa lui.

Sigur, sigur. Vezi cum Bunul Dumnezeu îi luminează pe oameni ca el, care sunt datori să predea lecţiile după manualul acela? Dumnezeu îi lumi­nează mintea că nu-i bun manualul.

Acum el trebuie să nu-şi calce conştiinţa, că lumina­rea asta nu-i de la dânsul, este de la Însuşi Dumnezeul mi­lei şi al îndurărilor care caută mântuirea fiecăruia din noi. Odată, dacă nu corespund manualele cu Sfinţii Părinţi, cu Ortodoxia, tu atuncea nu eşti luminătorul elevilor, eşti dis­trugătorul mântuirii lor. Poţi să fii luminătorul elevilor în lumea asta mincinoasă, dar eşti fals înaintea lui Dumnezeu şi a Ortodoxiei. Atunci ce ai făcut?

Cu mintea şi inima în rugăciune

Capete despre Rugăciunea neîncetată (Editura Sophia, Bucureşti, 2008) semnată de Preotul Tudor Ciocan este o carte concentrată despre rugăciunea inimii. Părintele Tudor Ciocan ne vorbeşte despre rugăciunea inimii în scurte fragmente/ paragrafe intitulate „capete”. Nu de puţine ori pentru a ne descifra tainele acestei rugăciuni deosebite, de origine „divină”, apelează la metafore, la parabole din Evanghelii, la silogisme cu tipicul slujbelor religioase dar chiar şi cu arhitectura şi pictura canonică bisericească. Este o lectură destul de agreabilă (sunt şi câteva paragrafe mai dificile, de teologie mai adâncă), dar în primul rând sunt cuprinse aici cuvinte de mare folosinţă pentru cei ce vor să aprofundeze una dintre cele mai speciale rugăciuni ale ortodoxiei.

Această rugăciune care se mai numeşte şi „Rugăciunea Sfântului Nume” se poate zice de orice creştin, fie el monah sau mirean. Nu e o rugăciune „de obşte”, cum în mod eronat o consideră unii, ea se poate zice de orice creştin cu binecuvântarea şi sub îndrumarea duhovnicului. Însă pentru această rugăciune este nevoie de o atenţie şi o pregătire specială. Autorul ne aminteşte că preotul se pregăteşte cu o zi înainte pentru săvârşirea Sfintei Liturghii prin rugăciuni, prin cumpătare la bucate, atenţie la cuvinte şi gânduri. „Tot aşa cel ce se roagă cu rugăciunea neîncetată trebuie să-şi păzească mintea de orice închipuire năvalnică şi simţurile din afară de orice senzaţie tulburătoare”. Prin „chemarea Numelui” Domnului Iisus mintea noastră se curăţă de gândurile „adunate din risipire”. Prin rostirea neîncetată rugătorul, de va fi vrednic, va ajunge la „paza neîncetată a gândurilor şi curăţia minţii”. Nu lipseşte atenţionarea Pr. Tudor Ciocan că acel care ajunge la un anumit nivel al rugăciunii să nu cadă în capcana orgoliului şi astfel să se irosească toată truda de până atunci. Cu smerenie însă şi cu dragoste de va fi zisă neîncetat rugăciunea inimii atunci creştinul ortodox poate ajunge la o aşa stare de-a fi vrednic „de împărtăşirea cu Sfânta Lumină taborică”. La aceasta se va ajunge după „multă osteneală” şi lacrimi. Rugăciunea neîncetată ajută în egală măsură minţii, cât şi inimii, mai mult decât atât, această rugăciune ajunge să le unească în duh: „… iubirea încălzeşte inima, iar cunoaşterea luminează mintea. Când inima este curăţată de patimi, iar mintea limpede şi neîmprăştiată, când amândouă năzuiesc după prezenţa lui Hristos, doar dacă cele două se unesc ajung la Cuvântul Înviat. Aceasta este treapta cea mai înaltă a Rugăciunii”.

Despre Isihasm şi România

A proorocit avva Neofit Pustnicul, un nevoitor isihast român, ca “vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taina a Isihiei. Grele vor fi schimbarile Lumii, dar tot asa de minunate vor fi si Renasterile Spirituale ale multora. Va cobora din Munte si din Pesteri Lucrarea cea de Taina a Isihiei pana in Inima Oraselor si multi Tineri, aparent nestiutori, se vor Trezi cu tarie la o Viata de Duh asemanatoare celei din vechime. Minunata va fi aceasta Inviere tocmai acolo unde moartea se crede stapana! Duhul Cel Prea Sfant isi va arata Puterea mai presus de toate. Lucrarea cea de Taina a Isihiei va inflori in pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Intrupate [...] Lucrarea cea de Taina a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre. Istoria ce vine va fi cea mai teribila confruntare dintre Lumina si intuneric, dintre Duhul Vietii si al mortii. Dar Puterea Luminii va fi atat de mare incat va depasi toate legile firesti”.

Să ne întipărim în inimă şi cuvintele Duhovnicului Neamului, Părintele Justin Parvu: „Ţara Românească este o ţară sfinţită, cu un popor sfinţit. Noi putem fi străjerul Europei. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!”

CAMPANIA ANTI CIP Monahii români de la Sfantul Munte Athos susţin Chemarea Părintelui Iustin şi se alătură zecilor de mii de semnatari din ţară APEL

Iubiti frati intru Hristos !

Am fost adunati cu totii de acelasi apel, al aceluiasi parinte. Telul este comun pentru toti. Lupta devine mai grea, pe masura ce este dusa mai inversunat. Se starnesc astfel legiuni intregi de vrajmasi, iar principalul lor scop este sa strice aceasta unitate, creata in jurul parintelui Justin. Creand zazanie intre noi, e mai usor pentru cel viclean de a ne birui si a ne pierde sufletele. Am spus ca ne uneste acelasi scop si acelasi “stalp” al Ortodoxiei. Nuantele dintre noi sunt inevitabile, si ca mod de gandire si ca personalitate. Dar nu exista “perechea potrivita”, “jumatatea perfecta”, daca nu ne ingaduim unii pe altii. Stim cu totii asta. Ascultarea de inteleptul parinte Iustin trebuie sa elimine orice susceptibilitate intre noi. Chiar nu exista alta sansa. Parintele sustine o cauza, sustine niste actiuni, sustine niste persoane cu buna stiinta, cu multa pricepere si cu un binecuvantat discernamant, daruit de Dumnezeu cel Atotstiitor. Suntem dispusi, pur si simplu, de a merge pe mana parintelui Justin, pana in “panzele albe” ? Dorim mantuirea mai presus de orice, fara a cauta argumente care sa ne alunge aceasta “neliniste” ce inca rasuna in urma apelului facut de parintele Justin ? Sa ne dam seama ca lupta va fi cumplita, poate peste puterile multora dintre noi. Ne va fi greu sa renuntam la “cuibusorul” nostru, sa ne stramutam si, intr-un fel, sa o luam de capat. E un sacrificiu enorm pentru o familie cu copii mici, cu copii la scoala etc. Constient de acest lucru este si parintele Iustin si nu ne-a cerut decat sa facem ce e mai bine pentru mantuirea noastra. Aceasta a ajuns sa fie solutia pentru mantuire, in zilele noastre. Nu este absolut nici o exagerare si nu incape nici o indoiala in aceasta privinta. Ne trebuie doar increderea, credinta si iubirea pentru Adevar. Cine vede toate acestea in parintele Justin nu poate face altceva decat ce-i scris in cuvantul parintelui Justin. Cuvant ce este rod al trairii dupa Sfanta Scriptura. Sa punem in practica ce ne indeamna parintele Justin si sa ne insusim ca pe o binecuvantare, fiecare cuvintel din comunicatul parintelui. Astfel se pogoara peste noi binecuvantarea cuvenita celor ce fac ascultare; a celor ce merg in sfat pe cale, a oamenilor smeriti si a celor increzatori in sfintenia daruita de Dumnezeu celor bineplacuti Lui. Aici se rezuma totul : ascultarea in duhul Sfintei Evanghelii si a Sfintilor Parinti. Din acest “izvor” ne vom “hrani sufletele” cand va trebui sa ne lipsim de toate cele lumesti. Sa ne intarim aceasta credinta si incredere in marele iubitor de Hristos si de neam romanesc, cuviosul parinte Justin Parvu. Restul va fi lucrarea Prea Bunului Dumnezeu.

Noi cerem si ii daruim autoritate parintelui Justin asupra noastra, iar el primind-o isi asuma responsabilitatea pastoririi noastre.

„Dacă citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi, veţi vedea că mulţi s-au sfinţit cu uşurinţă, fără să-şi facă prea multe griji, şi-au sfinţit sufletele fără să facă osteneli, fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfinţit? Au ales ascultarea.
Acela care face ascultare de Stareţul său, Îi urmează lui Hristos, Care a făcut ascultare faţă de Tatăl Său. Şi, astfel, Dumnezeu se simte îndatorat să îl binecuvînteze pe cel ce îi urmează”.

Ieromonahul Efrem Katunakiotul

Adresarea (din 2003) ieroschimonahului Rafail, stareţ atonit: “Nu vă temeţi de cei care omoară trupul, iar sufletul nu-l pot omorî”

Eu nu sînt decît un neînsemnat şi sărman bătrîn plin de păcate. Însă conştiinţa mea de păstor al sufletelor, mă sileşte să vă previn asupra unui mare pericol care ameninţă întreaga omenire. Stăpînitorul întunericului acestei lumi, Satana, vrea cu orice preţ să intre în omul-antihrist. Slujitorii acestuia – sau antihristul colectiv – au pregătit totul pentru înscăunarea lui. N-a mai rămas decît să fie pusă pecetea Antihristului. Dar pregătirea pentru pecetluire se face după un anumit plan, într-ascuns, şi cu o deosebită viclenie – nu aşa, dintr-odată, ci pe rînd, în mai multe faze. Precum ne-au transmis şi Sfinţii Părinţi, tîlcuitorii Apocalipsei (sfîntul Efrem Sirul ş.a), venirea Antihristului se va face cu multă înşelăciune, aşa încît chiar şi cei aleşi abia de se vor mîntui, fiindcă nu vor vedea înşelăciunea.

Chiar în zilele noastre, unii dintre păstorii de vază, pe care eu însumi îi cinstesc şi îi iubesc mult, nu ezită să-i îndemne pe creştini să ia paşaportul sau buletinul cu cod barat. „Eu unul nu pot să vă blagoslovesc la chinuri…” – le-a spus păstoriţilor săi un cunoscut protoiereu din Moscova.

În trecut, după cum se ştie, mucenicii erau ispitiţi de către prigonitori să se prefacă şi să guste măcar puţin din jerfele idolilor, după care puteau să se întoarcă liniştiţi la casele lor. Dar mucenicii respingeau orice compromis şi orice prefăcătorie, alegînd părtăşia cu Hristos.

Aşa şi acum, se apropie prigoana împotriva celor care vor să rămînă credincioşi lui Hristos şi să mărturisească prin fapte dragostea lor pentru El.

Iată de ce, una din cele mai grele încercări survine atunci cînd iubiţii noştri arhipăstori nu sprijină lupta noastră şi pornesc pe un drum greşit, silindu-ne şi pe noi să procedăm în acelaşi mod. La aceasă ispită se cuvine ca noi să răspundem prin cuvintele apostolilor, atunci cînd sinedriul le-a interzis să propovăduiască Numele lui Hristos: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (FA 5:29)

Aşa cum în vechea biserică sinedriul s-a făcut luptător-de-Dumnezeu, aşa şi noi, ferească Dumnezeu, să ajungem în vremurile noastre… Faptul că arhipăstorii noştri au ales o altă cale reprezintă o mare sminteală. Însă nu vă descurajaţi, există şi printre ei cîţiva care au rămas credincioşi căii Adevărului lui Hristos. Aşa, de exemplu, de-a lungul istoriei, au fost mai multe sinoade tîlhăreşti decît sfinte sinoade. Alt exemplu: cînd turcii mahomedani s-au apropiat ameninţînd Constantinopolul – cea de-a doua Romă – Sinodul Bisericii Ortodoxe greceşti s-a adresat catolicilor, căutînd sprijin la ei, şi învoindu-se să-l pomenească pe papă. Doar unul dintre arhierei a refuzat să iscălească – arhiepiscopul Marcu al Efesului – iar Duhul Sfînt a fost cu el, nu cu sinodul. La urmă, patriarhul cu toţi episcopii s-au alăturat lui, îndreptîndu-şi greşeala.

Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă

Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem şi ţara aşa cum este.

Părintele Dionisie: Părinte, s-ar putea îndeplini prezicerea părintelui, că uite, după cum vedem şi auzim, cele mai multe avorturi din toată Europa se fac la noi.

Aşa e, părinte. Sunt 13 milioane de când au căzut comuniştii. 13 milioane de avorturi.

Părintele Dionisie: Auzi, dumneata! Vedeţi cât s-au depărtat românii de credinţă?! Românii ar trebui să fie cei mai apropiaţi de Dumnezeu, fiindcă poporul român este un popor mai proaspăt, nu-i vechi, şi el, deodată, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, s-a trezit creştin-ortodox. De aceea, el trebuie să fie mai apropiat de Dumnezeu decât orice neam, că toate neamurile cele vechi s-au închinat la idoli. Pe când poporul român, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, el deodată s-a trezit creştin-ortodox.

Concurs cu premiu special: Un pelerinaj la Athos

CONCURS CU PREMIU SPECIAL (UN LOC LA UNUL DIN PELERINAJELE LA SFANTUL MUNTE ATHOS)
ORGANIZATOR PELERINAJ: VIVA TURISM

Click aici pentru detalii despre concurs.

RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA! Mesaj al monahilor români de la muntele Athos

Mesaj al monahilor din schitul romanesc de pe muntele Athos in legatura cu noile acte de identitate

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Avva Iulian, duhovnicul românilor din Athos

Părintele Iulian este un călugăr. Adică un adevărat bătrân frumos. Eu îl iubesc tare mult pe avva Iulian pentru că trăieşte ceea ce învaţă pe alţii. Ai văzut pe aproapele, L’ai văzut pe Dumnezeu, asta îmi vine în gând atunci când îl întâlnesc. Dacă aş fi putut să’mi aleg un bunic drag, de poveste, exact aşa l’aş fi visat. Când se luminează faţa lui parcă se înseninează tot Prodromul. Aştept mereu să’l zăresc venind încet în noapte, luminând cu barba sa albă ca laptele întunericul tainic al liturghiilor prodromite. Mi’e drag să’l văd mereu în strana dreaptă a pronaosului sau cu crucea în mână, când ne primeşte în chilie la mărturisire…

- Părinte, toată lumea vorbeşte că aţi numit Sinodul, sinod tâlhăresc…

- Ei, ce am spus, am spus. Fiecare are o părere a lui. Şi eu o am pe a mea. Şi tu o ai pe a ta. Şi mulţi dintre ierarhii români aveau părerile lor cum că mitropolitul trebuia caterisit, sau măcar să i se asigure o retragere onorabilă. Dar nu ştiu ce s’a întâmplat dintr’o dată cu convingerile lor, că şi le’au schimbat în totalitate la Sinod! Toţi, mai puţin mitropolitul Bartolomeu, care a rămas fidel Sfintelor Canoane. Cum se poate aşa ceva? Oare nu ştiu că harul se depărtează de la cel ce părăseşte cugetarea ortodoxă? (zice sfântul Vasile cel Mare, nu eu). Dar aşa s-au condus lucrurile ca să nu mai poată spune nimeni adevărul. Şi adevărul vă va face liberi!

- Mitropolitul Corneanu a spus într’un interviu că „gestul rămâne. Nu mă pocăiesc. Nu am comis o crimă”. (Interviu luat de Francesca Strazzari în luna august 2008 şi publicat în Il Regno, nr. 16, p. 517-518). Şi noi ce să facem acuma părinte?

- Să ascultaţi ce vă vor învăţa duhovnicii. Că ei nu gândesc ca arhiereii. Să ţineţi canoanele Apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi. Să ţineţi credinţa dreaptă, că oricât v’aţi osteni şi oricâte fapte bune a’ţi face, fără dreapta credinţă nu vă mântuiţi!

- Părinte, oamenii şi’au pierdut în ultimile vremuri liniştea şi simt o presiune pe libertatea lor, prin tot felul de îngrădiri şi sisteme supraveghetoare.

- Măi, ăsta’i semnul neputinţei diavolului, care face totul ca să vadă gândul omului! Asta e zvârcolirea lui! Zadarnic însă, pentru că numai Dumnezeu poate vedea în inima omului.

- Avva, ştiu că lumea este în stăpânirea celui rău. Şi că diavolul este tatăl minciunii. Oare de asta avem parte de atâta minciună zilnică, părinte?

- Măi, ia uită’te la II Paralipomena 18 cu 19. Cum citeşti?

Cuviosul Eftimie si cei impreuna cu el, mucenici ai Ortodoxiei in fata unirii faradelege

“Cuviosul Eftimie[1] a fost egumen al Mănăstirii Vatopedi în a doua jumătate a veacului al treisprezecelea, într-o perioadă critică pentru viaţa Bisericii Ortodoxe şi a Sfântului Munte[2]. După Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-a întărit unirea Bisericilor[3], trimişii latinocugetători ai împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) şi ai patriarhului Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282), au încercat să-i forţeze pe monahii aghioriţi să accepte dogmele eretice[4]. Aceasta se întâmpla pe la anii 1279-1280. Din păcate, unii cercetători se îndoiesc de aceste evenimente şi le amestecă cu altele, atribuindu-le catalanilor[5].

Vocea Cuviosului Paisie Aghioritul (2)

Traducerile în limba engleză ale unor înregistrări cu părintele Paisie Aghioritul postate pe YouTube acum 1 an:

VEDERE DUHOVNICEASCĂ, de un isihast anonim

Prefaţă
Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu.

Cuvântul întâi
Despre rugăciunea mintii şi a inimii şi despre cum această rugăciune a minţii şi a inimii nimiceşte demonii şi-i arde neîntârziat.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinţa de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii minţii, de la care să învăţăm felurile şi semnele acestei rugăciuni, şi despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său şi o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie şi atenţie, înţelege uneori din anumite semne duhovniceşti că sufletul lui se împărtăşeşte în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruinţă. Încă şi despre rodul acestei rugăciuni.

Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarşită a rugăciunii minţii şi cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricoşează foarte tare în timpul nopţii, când vrea să se roage sau când doreşte să meargă singur în vreo peşteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în linişte.

Cuvântul al patrulea
Cel care doreşte să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vieţuire înaltă, curată, neprihănită şi nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinţa noastră până la sfârşit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.

Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă şi prelungită a rugăciunii inimii, din care se naşte înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente şi rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Încă şi despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana şi toate legiunile sale.

Cuvântul al şaselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simţământul şi gustarea bunătăţii şi dulceţii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi şi de orice cuvânt duhovnicesc.

Cuvântul al şaptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea minţii lui Dumnezeu din inimă şi care sunt semnele duhovniceşti ale acestei cercetări dumnezeieşti.

Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său şi se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceşte uneori de la rugăciune, ca şi când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca şi când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune şi profetul: „Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele“.

Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare şi lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii şi din postul neîncetat, dar care aduce sufletului şi inimii dulceaţa şi mângâierea Sfântului Duh.

Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea minţii, despre rugăciunea inimii şi despre rugăciunea niptică.

Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată şi mândră, care este refugiu pentru satana şi pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locaş al Duhului Sfânt şi izvor de gânduri bune.

Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeieşti şi păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum şi acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.

Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz şi ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceşte în necazul lui şi-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătăţile ce vor să vină, ci îl face şi mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.

Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curăţit prin rugăciunea minţii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, înţelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu şi care sunt de la demoni; încă şi despre plâns.

Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încerca cineva prin intermediul rugăciunii minţii orice fel de vedenie şi orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.

Cuvântul al şaisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate vicleşugurile lor.

Cuvântul al şaptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea minţii şi a inimii haina sufletului curată, nepătată şi vrednică de Împărăţia Cerească.

Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovniceşti care se arată preotului vrednic şi curat, prin care acesta primeşte în sufletul lui o adevărată înştiinţare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); şi că Dumnezeiasca lui Liturghie este primită în faţa Sfintei Treimi.

Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul „Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi“. Încă şi despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unşi cu untdelemnul bucuriei şi din ce semne duhovniceşti înţelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.

Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceşte a primi în sufletul lui şi câtă întărire şi câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea minţii neîncetat, cu curăţenia conştiinţei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiraţie a sa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieşte-mă“, păzindu-şi în acelaşi timp conştiinţa curată prin abţinerea de la orice rău şi prin lucrarea tuturor virtuţilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, şi apoi opreşte silirea din inimă a rugăciunii, şi începe iarăşi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, şi va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viaţa lui această rânduială a rugăciunii.

Avva Petroniu Prodromitul

“Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit!”

Aşa il descrie avva Adrian Făgeţeanu, dacă îi ceri părerea despre egumenul aşezământului românesc athonit Prodromu. Spunea că în 1937, când obştea Antimului a fost cea mai numeroasă, însumând 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei şi singurul care nu şi-a dat sieşi dreptate vreodată, era părintele Petroniu Tănasă (care avea doar 23 de ani la vremea aceea!).

Tot el spune că de-a lungul istoriei, românii ar fi putut realiza lucruri mult mai măreţe, de n-ar fi existat dezbinare între ei. Mie toţi pelerinii athoniţi mi-au spus că singurul loc de pe pământ unde românii nu sunt dezbinaţi, li se pare a fi Prodromu – şi asta datorită duhului părintelui Petroniu. „Gheronda”, cum simplu îl numesc prodromiţii.

Mi-aş dori să scriu cele mai frumoase pagini despre asceticul stareţ român, dar ştiu că nu pot face asta pe măsura staturii sale, aşa încât voi spune doar câteva lucruri care m-au mişcat de-a lungul anilor văzându-le la avva Petroniu. (Sper să mă ierte pentru lipsa binecuvântării, dar fiindcă oricum se scria despre avva, am căpătat şi eu îndrăzneală pentru dragostea ce i-o port.)

Ştiu că n-a cerut niciodată de la ceilalţi ceva ce n-a făcut el mai întâi. Dacă unii spun că este prea sever, poţi fi sigur că a fost mai întâi aspru cu el însuşi. „Mare teolog şi mare ascet” cum mi l-a descris părintele Ioannikios Simonopetritul, avva este înduhovnicit de rugăciune şi este o mare desfătare să te afli în preajma lui. Nu cred că uită cineva discuţiile teologice purtate cu părintele la arhondaric, sau pe una din băncile din curtea Prodromului! De obicei unul din pelerini îi aţine calea şi îi cere un cuvânt de învăţătură, iar gheronda se face că nu observă stratagema şi ne grăieşte răbdător şi dogmatic ore în şir celor adunaţi mai apoi ciorchine în jurul său. Este un mare trăitor şi împlinitor al dogmelor ortodoxe! Din acest motiv nici nu e nevoie să-ţi vorbească: de-ajuns îţi este să-l vezi şi-ţi vei da seama privindu-l care este calea de urmat, dacă vrei să te mântuieşti.

Când Placide Deseille l-a rugat pe părintele Macarios (canonarul şi bibliotecarul Simonopetrei, autorul „Triodului explicat”) să-l ducă la un părinte după cuvânt de folos, au venit, împreună cu egumenul Elisaios şi toată sinaxa mănăstirii, la avva Petroniu! Şi am aflat că asta n-a fost singura dată, fiindcă mi-a spus epitropul Ioannikios că el vine de câte ori poate împreună cu tot atâţia călugări câţi încap în maşinile lor!